Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Înaltă ordine de idei

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Relieful palmei


Alberto Păduraru

11.11.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
în palma mea s-au crestat de dimineaţă doi munţi mici probabil de la cât de tare am apăsat frâna de la bicicletă pe dealurile mari.

eu nu am multe de spus dar cu siguranţă am frână pe disc şi nu ar fi trebuit să cad să mă lovesc să doară să plâng şi să mai fac pe deasupra şi doi munţi mici în palmă dimineaţa următoare.

cucuiele-s prea mainstream pentru că oricine care nu le are deja le poate avea chiar şi atunci când şi le doreşte cel mai puţin dar mie cucuie nu mi-a fost dat să primesc cred că sunt blestemat.

atâta doar doi munţi tâmpiţi din cauza cărora să nu mai pot ţine în mănă nici stiloul nici un glob ocular de vacă nici altă mână (presupusă a fi a fetei pe care o iubesc).

ieri nu aveam cască şi începuse să plouă adică bine ploaie probabil doar o spălare de praf de rutină pe munţi nu ploua pentru că încă nu era nimic acolo în palme vreau să spun şi cu gândul ăsta am ajuns să plâng în pumni.

tot răul spre bine cel puţin acum pot să deschid conserve cu mâinile goale şi mă refer aici la cele care n-au mâner din ăla ajutător pe care oricum îl rup pentru că îl subestimez întotdeauna.

cu munţii ăştia în podul palmei au început să doară rugăciunile dinaintea mesei şi de dinainte de culcare şi chiar şi la masă îi mai crestam cu lingura ca să pot să mănânc şi eu ceva iar de dormit aşa se face că sunt obişnuit să ţin chiar mâna cu pricina sub cap şi să stau pe cant aşa că aerul e dintr-odată mai rarefiat şi încep să sforăi.

nu prea mă plâng de ei în general adică probabil că asta e prima şi singura dată fiindcă vedeţi voi doare şi să scrii şi lucrurile nu îşi mai iau pauzele fireşti inerente materiei lor doare şi doare şi sunt înălţimi destul de mari în podul palmei care se întorc pur şi simplu când tind să apuc câte ceva.

mi-am trecut mâna muntoasă în nefolosinţă şi toate lucrurile au început să meargă bine încununate de consecinţa împăduririi necesare din punctul meu de vedere iată un mecanism autonom care să mă oprească din sforăit.

acum că mâna devenise literalmente locuibilă de către oameni suficient de micuţi m-am hotărât să mă fac şi eu un om suficient de micuţ şi m-am mutat în mâna mea ca să mă pot ocroti.

orice alt scenariu ar fi fost al naibii de riscant.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer