Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Square One - o investigaţie care dezvăluie noi informaţii în cazul acuzaţiei aduse lui Michael Jackson în 1993


Rodica Iuliana, un interviu cu Danny Wu

06.12.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nenumăraţi oameni de pretutindeni iubesc muzica şi coregrafiile lui Michael Jackson, îi admiră umanitarismul, contribuţiile excepţionale pe care le-a adus culturii populare, devotamentul pentru cultura afro-americană, exprimat atât de clar în întreaga sa creaţie artistică, îi înţeleg mesajul curajos de a face o lume mai bună pentru noi toţi - o chemare autentică de a trăi cu sens - oricât de dificil ar fi de urmat. Pe mulţi dintre aceştia, ultimele zece luni i-au pus la încercare.
La începutul lui 2019, într-o producţie prezentată sub forma unui documentar în două părţi, doi bărbaţi afirmau că, atunci când erau copii, au fost molestaţi de Michael Jackson. Intitulat
Leaving Neverland, filmul a fost puternic promovat, transmis în multe ţări, susţinut de celebrităţi, jurnalişti şi critici de film. Acest articol nu intenţionează, sub nicio formă, să discrediteze nicio presupusă victimă a vreunui abuz. Autorităţile şi, de asemenea, jurnaliştii care scriu despre astfel de cazuri trebuie să le trateze cu cel mai înalt grad de profesionalism. Dintr-o perspectivă obiectivă, admiraţia pentru abilităţile artistice şi eforturile filantropice demonstrate de Jackson ar trebui să fie irelevantă în acest context. Totuşi, dacă nu m-ar fi interesat ceea ce a creat el (aş fi nesinceră dacă aş ascunde acest lucru), probabil m-aş fi bazat doar pe ceea ce s-a scris în mass-media, atât despre el, cât şi despre învinuirile care i s-au adus. Însă dacă aş fi făcut asta, aş fi citit, în mare parte, articole conţinând informaţii incomplete, sau texte bazate pe opinii şi nu aş fi aflat multe lucruri esenţiale despre aceste cazuri. Asta nu înseamnă, fireşte, că doar fanii sau simpatizanţii lui se documentează în legătură cu acest subiect.
Deşi informaţii specifice şi documente oficiale erau deja disponibile pe diferite platforme, de la premiera filmului
Leaving Neverland - probabil şi din cauza faptului că doar foarte puţini jurnalişti care cunosc cazurile au vorbit deschis despre acestea - mulţi creatori independenţi de conţinut, din online şi nu numai, care au studiat acuzaţiile aduse lui Michael Jackson, au început să prezinte informaţii importante obţinute în urma cercetărilor pe care le-au realizat, prin intermediul YouTube, al unor documentare, podcasturi, interviuri cu persoane care au legătură cu cazurile etc.
Unul dintre cei care au investigat aceste cazuri este Danny Wu, un tânăr în vârstă de 23 de ani, originar din Chengdu, China. El a regizat şi produs primul său documentar, intitulat
Square One. Titlul este sugestiv, Square One investigând prima astfel de acuzaţie, când un bărbat pe nume Evan Chandler a susţinut că fiul său - Jordan Chandler - a fost molestat de către artist. Filmul prezintă un studiu amplu al acestui caz din 1993 şi al acordului civil, care a urmat în anul 1994, dintre Michael Jackson şi familia Chandler. Sunt oferite informaţii-cheie, unele dintre ele foarte rar, poate niciodată, dezvăluite în mass-media. În acest documentar, o fostă colegă a lui Jordan Chandler a acceptat să vorbească pentru prima dată despre el în mod public. Danny Wu intervievează şi alte persoane care au legătură cu cazurile, inclusiv pe secretara care lucra pentru avocatul lui Evan Chandler la acea vreme. Premiera filmului a avut loc în Los Angeles, pe 28 septembrie 2019.
Am avut ocazia să vorbesc cu Danny cu doar câteva zile înainte de începerea turneului
Square One din China, care s-a desfăşurat în opt oraşe, încheindu-se pe 17 noiembrie 2019. Am discutat despre procesul investigativ care reprezintă coloana vertebrală a documentarului său, pregătirea pentru următoarea etapă a lansării filmului pe Amazon Prime Video, dar şi despre misterul care a învăluit acest caz pentru atât de mult timp şi câteva dintre motivele care l-au generat.
În SUA şi în Marea Britanie, versiunea finisată a documentarului
Square One va putea fi vizionată pe Amazon Prime Video. Documentarul poate fi urmărit în mod gratuit pe YouTube, pe canalul lui Danny Wu.


Rodica Iuliana: Ţi-ai creat propriul canal YouTube în 2007. Probabil erai încă un copil la acea vreme. Cum ai început în acest domeniu şi de ce?
Danny Wu: Da, în 2007 eram încă un copil şi pe atunci foloseam YouTube doar pentru a mă uita la clipurile altora, nu îmi cream propriile materiale. Nu am început să realizez conţinut video pentru YouTube decât abia spre finalul anului 2017 şi nu am postat niciodată în mod constant. Nu sunt tocmai un YouTuber, doar folosesc această platformă pentru a-mi distribui materialele video.

R.I.: Ce fel de materiale ai postat la început?
D.W.: La început făceam video blog-uri. Încercam întotdeauna să le creez sub forma unor întâmplări şi să le fac diferite de alte vlog-uri pe care le urmăream. Am făcut şi reaction videos uneori, orice simţeam la vremea respectivă. Însă iniţial, canalul meu YouTube era dedicat baschetului, pentru că am fost jucător de baschet. A fost prima mea pasiune.

R.I.: Acum nu mai joci baschet?
D.W.: Am suferit două accidentări importante la genunchi şi nu mai pot juca la nivelul la care aş vrea. Dar dacă aş fi continuat să joc baschet la acel nivel, îmi e greu să cred că aş fi avut timp să realizez un proiect ca Square One.

R.I.: Recentul tău documentar, Square One, oferă informaţii detaliate despre acuzaţia adusă lui Michael Jackson în 1993 şi despre acordul civil pe care artistul l-a încheiat cu familia Chandler în anul 1994. În acelaşi timp, filmul prezintă cu meticulozitate contextul în care s-a desfăşurat acel caz, complexitatea lui şi multe dintre aspectele sale juridice. Ce te-a făcut să te dedici acestei vaste investigaţii, mai ales considerând caracterul delicat al subiectului - o acuzaţie de abuz, analizată în era #MeToo?
D.W.: Iniţial, trebuia să fie un material doar cu Josephine Zohny - o fostă colegă a lui Jordan Chandler. Ea acceptase să îmi acorde un interviu şi asta ar fi trebuit să fie tot. Dar începeam să-mi dau seama că dacă aş fi postat numai acel interviu, fireşte că pentru cei care ştiu cazul şi pentru fanii lui Michael Jackson ar fi însemnat mult, însă problema e că majoritatea oamenilor nu cunosc acest caz. Dacă o persoană neutră ar fi văzut doar un interviu cu o fostă colegă a lui Jordan Chandler, nu i-ar fi spus mare lucru, nu-i aşa?
De aici am realizat că trebuie să prezint întregul context al cazului, să găsesc următoarea piesă a puzzle-ului şi acesta a tot continuat să se dezvolte - de la Geraldine Hughes (n.red.: fostă secretară a lui Barry Rothman - avocatul lui Evan Chandler de la acea vreme), la Taj Jackson (n.red.: unul dintre nepoţii lui Michael Jackson), la Jenny Winings şi Caroline Fristedt (n.red.: două fane ale artistului, care au vizitat locuinţa acestuia de la ferma Neverland), până la Charles Thomson (n.red.: jurnalist britanic, recunoscut pentru multiplele sale realizări; în anul 2018, câştigat Premiul Ray Fitzwalter pentru Jurnalism de Investigaţie) - care practic a explicat în film întregul caz şi sunt foarte fericit că ni s-a putut alătura.
Când m-am gândit pentru prima dată să îl realizez sub formă de documentar, în planul meu iniţial ar fi arătat foarte diferit faţă de cum arată acum. O cunoştinţă a lui Gavin Arvizo fusese de asemenea de acord să vorbească în mod oficial şi aş fi prezentat acea poveste în paralel cu cea a d-nei Zohny. (N.red.: învinuirea adusă lui Jackson de către Arvizo în anul 2003 a condus la un proces penal în 2005, în cadrul căruia au existat zece capete de acuzare de natură penală şi încă patru pentru delicte mai puţin grave. Pe data de 13 iunie 2005, Michael Jackson a fost găsit nevinovat de către juraţi, în unanimitate, în toate cele paisprezece capete de acuzare).
Dar între timp cunoştinţa lui Gavin s-a răzgândit şi nu a mai vrut să dea interviul. Dar încă mai aveam persoane ca Jenny Winings şi Caroline Fristedt, care de asemenea aveau legătură cu cazul Arvizo şi încercam să le găsesc un loc în documentar, întrebându-mă dacă le mai pot include sau nu. Cred că am reuşit să le integrez într-un mod care nu a afectat coerenţa filmului. Au contribuit şi ele cu informaţii şi sunt foarte mulţumit din acest punct de vedere. Când privesc în urmă la toate acestea, îmi dau seama că e mai bine că lucrurile s-au petrecut astfel. Aveam aproximativ şapte persoane pe care trebuia să le includ în documentar, iar atunci când ai o structură, când ştii pe ce te poţi baza e mai uşor să fii creativ, pentru că ştii care sunt limitele. O bună parte din procesul de realizare a documentarului a fost căutarea timing-ului potrivit, a unei plasări corecte a interviurilor şi, în cele din urmă, găsirea unui mod fluid în care să se desfăşoare totul.
În ceea ce priveşte cea de-a doua parte a întrebării, care se referă la natura delicată a subiectului, acesta este un aspect căruia i-am acordat de asemenea foarte multă atenţie, pentru că ultimul lucru pe care îl vreau este să le pun într-o situaţie stânjenitoare pe presupusele victime. Am avut mare grijă în legătură cu asta şi cred că sub nicio formă nu îl punem într-o situaţie jenantă pe Jordan Chandler în acest documentar. Din contră, după ce află întreaga poveste, oamenii pot avea şi mai multă compasiune pentru el.


R.I.: În Square One o intervievezi pe Josephine Zohny, care a fost colegă cu Jordan Chandler la New York University. Este pentru prima dată când a fost de acord să vorbească în mod oficial despre el, în faţa camerei. Cum ai reuşit să o convingi?
D.W.: Dacă vreun prieten sau vreun fan al lui Michael Jackson o abordau în legătură cu acest subiect, ea povestea de fiecare dată despre el. Dar întotdeauna a evitat să meargă la presă sau să accepte interviuri publice pentru că este o persoană extrem de discretă. Am avut şansa de a o cunoaşte pe d-na Zohny în acestă perioadă şi nu îi place să fie în centrul atenţiei. Lucrează în PR, deci se află mereu în spatele scenei, îşi doreşte ca persoanele pe care ea le reprezintă să fie remarcate, însă nu se simte confortabil atunci când atenţia e concentrată asupra ei.
Când am contactat-o pentru prima dată a fost puţin reticentă, dar am continuat să insist, reamintindu-i mereu că sunt acolo dacă se hotărăşte să îmi acorde interviul. Cred că la acea vreme văzuse interviul pe care l-am realizat cu Brandi Jackson (n.red.: una dintre nepoatele lui Michael Jackson) şi cu Taj Jackson (n.red.: Returning To Neverland: Taj and Brandi Jackson interview), aşa că avea deja o anumită încredere în mine. Am întâmpinat multe dificultăţi până am reuşit să facem interviul, dar ea m-a ajutat foarte mult. De fapt, am realizat două interviuri (n.red.: în New York). Primul era un fel de interviu one-on-one, care ar fi trebuit să fie materialul pe care l-aş fi postat pe YouTube. Dar după aceea am avut ideea de a mă scoate pe mine din cadru, pentru a o lăsa doar pe ea. Deci m-am reîntors la New York pentru a doua oară şi aceea este înregistrarea care se poate vedea în Square One.


R.I.: Documentarul tău oferă informaţii esenţiale despre un subiect complicat, respectiv acordul civil încheiat între Michael Jackson şi familia Chandler în anul 1994. După atâţia ani, încă mai există un interes în legătură cu acesta. De ce crezi că se întâmplă asta?
D.W.: Cred că a existat foarte mult mister în jurul acestui subiect şi asta are legătură cu lipsa de comunicare. Din cauza acordului civil dintre părţi, care îi interzicea să vorbească despre acesta, Michael nu a putut niciodată să ofere explicaţii în mod public. Atunci când era întrebat despre acest subiect, el trebuia să dea întotdeauna nişte răspunsuri vagi, ceea ce a generat foarte multă confuzie în legătură cu acel acord. Singura dată când a vorbit oarecum despre asta a fost în interviul pentru Primetime cu Diane Sawyer şi ai văzut ce s-a întâmplat după aceea, cu Evan Chandler. (N.red.: după interviul menţionat mai sus, acordat emisiunii Primetime în anul 1995, şi după lansarea albumului HIStory, care este considerat cel mai personal album al lui Michael Jackson, Evan Chandler - tatăl lui Jordan Chandler - îl învinuieşte pe artist că ar fi încălcat clauza de confidenţialitate dintre ei şi îl dă în judecată, cerând daune de 60 de milioane de dolari).
Este important de ştiut că acordul civil încheiat în 1994 nu a anulat cazul penal. Aceasta este una dintre cele mai mari confuzii în legătură cu acest caz: că Michael Jackson şi-ar fi cumpărat libertatea încheind acordul civil, ceea ce este pur şi simplu neadevărat. (N.red.: acuzaţia lui Chandler din 1993 a generat şi deschiderea unui caz penal, separat de cel civil).

R.I.: De-a lungul anilor, mass-media l-a portretizat deseori pe Michael Jackson într-un mod care, intenţionat sau nu, părea să îl disocieze de faptul că era o fiinţă umană. Am văzut întâmplându-se asta şi cu alţi oameni faimoşi, însă în cazul lui acest fenomen este izbitor; pare să genereze o tendinţă de a-l judeca după alte principii decât cele pe care le folosim în general, culminând, odată cu Leaving Neverland, cu aproape o ignorare a prezumţiei de nevinovăţie. Crezi că este adevărat?
D.W.: Da, cred că este adevărat. Michael Jackson e judecat după alte standarde, în comparaţie cu alţi oameni. El a fost cel mai faimos entertainer care a existat vreodată, deci cred că într-un fel acest lucru e de aşteptat - mulţi oameni îl judecă în funcţie de modul în care îl portretizează mass-media. Când eşti înconjurat de o asemenea acoperire mediatică e foarte greu să vezi adevărul, dacă nu analizezi informaţia primită.

R.I.: Există oameni care nu ştiau foarte multe despre acordul civil din 1994, care credeau că Michael Jackson e vinovat şi care şi-au schimbat opinia după ce au vizionat Square One?
D.W.: O, mulţi! Sincer, cred că aceştia reprezintă cea mai mare parte a publicului. Dacă citeşti comentariile aferente documentarului pe YouTube, majoritatea oamenilor vorbesc despre cum Square One i-a făcut să se răzgândească. Acesta a fost principalul meu scop - să trezesc interesul persoanelor neutre. Atunci când am arătat filmul pentru prima dată celor apropiaţi, mergeam la prieteni care nu ştiau nimic despre caz, doar ca să le surprind reacţia şi să-mi dau seama unde ar mai fi nevoie de explicaţii din perspectiva lor, pentru că de aceea l-am făcut.

 

R.I.: Ce ţi-a plăcut cel mai mult în ceea ce priveşte procesul de editare video şi cum ţi-a venit ideea de a ilustra succesiunea cronologică a evenimentelor?
D.W.: Cronologia a reprezentat partea cea mai importantă şi a fost unul dintre primele lucruri pe care le-am realizat. Am simţit nevoia de a reda o axă a timpului, pentru ca cei care urmăresc documentarul să poată lega evenimentele de anumite date.
În ceea ce priveşte editarea, cred că cel mai mult mi-a plăcut să lucrez cu unele dintre elementele care ţin de ilustrare. Mi-am dorit mult să creez o introducere pe care oamenii să nu o poată uita uşor, însă nu am vrut să fie ostentativă, ci doar să prezint o serie de imagini care să aibă o semnificaţie. Introducerea, dacă o priveşti cu atenţie, spune cumva prin ea însăşi povestea, într-un mod foarte simplu. De asemenea, una dintre părţile mele preferate a fost să am o viziune a ceea ce vreau să fac şi apoi să nu mă dezlipesc de biroul la care lucram până nu o finalizam, indiferent cât de mult ar fi durat. Aşa mi-am petrecut practic toată vara şi nu regret absolut nimic, pentru că a fost una dintre cele mai productive perioade pe care le-am avut.
Pe de altă parte, a fost dezamăgitor faptul că aveam nişte idei pe care aş fi vrut să le includ în film şi nu am avut posibilitatea, din cauza lipsei de timp şi a personalului de care aveam nevoie pentru a duce la îndeplinire acele viziuni. A trebuit să le păstrez pentru proiecte viitoare. În general însă, cred că documentarul a ieşit atât de bine cât s-a putut şi încă mai evoluează puţin. Versiunea finisată tocmai urmează să pornească într-un turneu în China, începând cu 9 noiembrie 2019. (N.red: turneul Square One din China s-a încheiat pe 17 noiembrie 2019).

  

R.I.: Pentru că a venit vorba, ce ne poţi spune despre turneul Square One din China?
D.W.: Eu sunt chinez şi Keen Zhang, de la fan clubul Michael Jackson din China, m-a întrebat dacă aş fi interesat să avem câteva proiecţii ale documentarului în China şi... fireşte că n-am stat pe gânduri! Un documentar pe care l-ai realizat, să fie prezentat în ţara în care te-ai născut - asta este o oportunitate pe care e posibil să nu o mai am vreodată. Keen a organizat întregul eveniment. Square One va putea fi vizionat în opt oraşe din China. Prima proiecţie a filmului va fi în Chengdu, oraşul meu natal. Nu am mai fost acolo de mai mult de doi ani, aşa că va fi minunat.

 

R.I.: Va fi şi un pic emoţionant, presupun.
D.W.: Exact! Să fiu lângă toată lumea din nou va fi pur şi simplu fenomenal. Pentru mine, proiecţia din Chengdu va fi cea mai specială. Sunt foarte entuziasmat în legătură cu asta. De asemenea, acest turneu s-a ivit la timpul potrivit, pentru că, deşi mi-ar plăcea să spun că Square One este perfect, nimic nu e perfect şi am lucrat pentru a-l finisa mai mult pentru o altă lansare, pe Amazon Prime Video - acesta va fi următorul pas.

R.I.: Ce părere ai despre cum este primit până acum documentarul tău? Au trecut săptămâni de la premieră şi oamenii încă mai vorbesc despre el pe reţelele de socializare.
D.W.: Mai este încă mult până va ajunge acolo unde sper că va fi într-o zi, dar sunt foarte fericit pentru modul în care este primit până acum. Fanii lui Michael Jackson au fost extraordinari pe reţelele de socializare. Se întâmpla câteodată să caut ceva complet diferit pe Twitter, să văd comentariul cuiva spunând ceva discutabil despre Michael Jackson şi foarte multe dintre replici să fie în genul: "Hei, uită-te la Square One!", "Uită-te la Square One!"

R.I.: Există ceva ce ţi-ai dori să fie apreciat mai mult la acest film?
D.W.: Ceea ce mi-aş dori să fie apreciat mai mult este rolul uriaş pe care asistenta mea Shania Kumar l-a avut în ceea ce priveşte întreaga secţiune despre Victor Gutierrez (n.red.: scriitor şi reporter de origine chiliană). A citit cartea scrisă de acesta, cât şi pe cea scrisă de Ray Chandler (n.red.: fratele lui Evan Chandler) în două zile şi a găsit toate similarităţile dintre ele - conexiunile dintre Gutierrez, cartea lui Ray Chandler şi Evan Chandler. A făcut practic toată munca de cercetare aferentă acelei părţi a documentarului.

R.I.: Fiind preocupat de cercetare, care este părerea ta despre genul de jurnalism bazat pe opinie - atât de răspândit în presă, chiar şi atunci este vorba despre subiecte care necesită o investigaţie metodică, obiectivă?
D.W.: Cred că este foarte corect să ai o opinie bazată pe o examinare a informaţiei primite, în loc să te ghidezi după ce spun alţii. Dar ceea ce observăm frecvent în 2019 este că ceea tinde să conteze cel mai mult este ceea ce spun celebrităţile. De exemplu, unele staruri au susţinut filmul Leaving Neverland, iar acest lucru a atras după sine o pleiadă întreagă de jurnalişti care le-au urmat. Cred că trăim într-o eră în care suntem obsedaţi de celebrităţi şi de faimă, iar multe dintre opiniile oamenilor se bazează pe un soi de apel la autoritate şi nu pe cercetările celor care investighează cazurile.

R.I.: Intenţionezi să urmezi o carieră în film?
D.W.: Desigur! Să studiez filmul a fost dintotdeauna obiectivul meu. Nu m-am considerat niciodată un creator de conţinut pentru Internet. Mai degrabă m-am folosit de asta ca să capăt experienţă în ceea ce priveşte editarea, pentru a putea avea o carieră în film. Vreau să mai fac câteva documentare, pentru că îmi place întregul proces investigativ. De asemenea, în opinia mea, multe documentare urmează o formulă în zilele noastre - spun povestea în mod cronologic şi cam atât. Cred că lipsesc multe elemente de natură artistică din mare parte dintre documentarele pe care le văd.

R.I.: Ce crezi că te-a inspirat să vrei să faci film?
D.W.: Tatăl meu vizionează foarte multe filme! Obişnuia să se uite la câte unul în fiecare zi. Avea o cameră realmente plină cu filme, ţinute în rafturi special construite de jur împrejur şi am crescut înconjurat de ele. Acest lucru mi-a trezit dintotdeauna interesul de a le crea eu însumi.

R.I.: Care sunt câţiva dintre regizorii tăi preferaţi, filmele şi genurile de film favorite?
D.W.: Îmi plac Akira Kurosawa, fraţii Coen, Wes Anderson, Quentin Tarantino... Iubesc toate genurile de film şi nu cred că pot alege unul singur. Dintre toate filmele, preferatul meu era The Shawshank Redemption, însă favoritele mele se schimbă mereu. Îmi plac filmele care îmi dau de gândit şi care îmi pot provoca o emoţie puternică.


Square One
Regia: Danny Wu
Asistent investigaţie: Shania Kumar
Ilustraţii: Clarence Choy
Graphic design: Jamie Park, Danny Wu
Editor: Danny Wu
Interviuri cu: Josephine Zohny, Geraldine Hughes, Charles Thomson, Taj Jackson, Jenny Winings, Caroline Fristedt.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer