11.03.2003
Fotbalul mai greu ca ciorba de burtă
sau cum s-a urcat Flocea în alt tren

Reîntorcându-se în iarbă (cinstiţi să fim, în noroi, la propriu) Divizia A s-a trezit zdruncinată încă din prima etapă a returului. Dinamo a dat o lovitură aproape fatală luptei pentru titlu, pierzând acasă în faţa Astrei, formaţie pregătită de Florin Marin. Florin Marin a fost îndepărtat de la conducerea lui Dinamo acum câteva luni de Cornel Dinu, Procuroru’ comentând atunci că, uneori, unii mai coboară din tren. Într-un fel, victoria ploieştenilor, consemnată de tabelă, a fost o răzbunare. Zic "într-un fel" pentru că marea şi adevărata răzbunare a celui poreclit Flocea, s-a produs în culise, unde s-a câştigat, de fapt, jocul. Sau, mai exact, unde câţiva dintre elevii lui Dinu au fost convinşi că n-au şanse în faţa puterniciei echipe prahovene. Aşa se face că mizez pe cooptarea lui Gigi Neţoiu, actualul vice dinamovist, în conducerea Astrei, în maxim patru etape. Punem pariu?

Pierzând sâmbătă, campionii i-au lăsat pe rapidişti cu 11 puncte avans, ceea ce, luând în calcul şi seismul care a izbit atmosfera în Ştefan cel Mare, constituie o distanţă aproape imposibil de recuperat. Mai mult, cum Steaua a învins la Timişoara, iar Naţionalul a zdrobit Farul la Constanţa, Dinamo se vede şi cu poziţia a doua periclitată. Steaua e la un punct în urmă, "bancarii", la două. E foarte probabil ca încăpăţânarea lui Dinu de a conduce totul la Dinamo să-i ajute pe adversari, la fel cum nu e exclus ca acelaşi Dinu să piardă orice sprijin în club. Asta pentru că se aude că de căzut, or să cadă capete.

Revenind la Rapid, e de remarcat premiera apariţiei a patru străini într-o singură echipă românească. Giuleştenii i-au avut în teren la Galaţi pe Bisconti, Godfroid, Makinwa şi Savic, toţi titulari, dar asta n-a fost suficient ca să reuşească mai mult de un egal. Echipa lui Rednic a arătat însă putere, iar un egal la malul Dunării e important, mai ales că Oţelul n-a mai pierdut acasă de fix doi ani. Ceea ce e o performanţă!

Eu am fost la Craiova, să văd Ştiinţa – FCM Bacău. M-am enervat. Am ţinut cu Craiova, pentru că împărtăşesc emoţiile prietenului Manase, care e gata de orice nebunie pentru Universitatea. Şi am ţinut din suflet, mai ales după ce am văzut că moldovenii n-au nici o intenţie să joace fotbal. E drept, i-a ajutat Cârţu, cel mai neinspirat şi mai imobil antrenor al rundei. Fosta glorie a Craiovei Maxima a fost incapabil de replică la mutările tactice ale lui Ilie Dumitrescu, în vreme ce elevii săi, majoritatea, s-au dovedit incapabili să gândească dincolo de indicaţiile primite de la margine. Care indicaţii? A fost un 0-0 mincinos, mai ales pentru că lumea l-a văzut pe Prunea erou, pe Sava cel mai bun de la Craiova... În vreme ce comentatorul Pro Tv se minuna de calităţile australianului McBreen, lăudându-l excesiv chiar, colegul său de "pro" de la Pro Sport considera că atacantul oltenilor a fost submediocru. Numai telespectator sâmbătă seara şi cititor de ziar duminică dimineaţă să nu fii, că s-a dus dracului orice logică din capul tău, aşa cum s-a spulberat ea între pixul şi microfonul numiţilor. Mă consolez cu unul din multele proverbe aflate de la "eroul" Flocea, pe vreme când antrena la Constanţa, Farul. La un antrenament, supărat că Stere nu executa corect nici un exerciţiu, Florin Marin l-a chemat mai aproape şi i-a spus: "Bă Ureche (asta era porecla jucătorului), bă băiatule, fotbalul e mai greu ca ciorba de burtă!"

0 comentarii

Publicitate

Sus