Secretul ursuleţului Talpă Grea

În Grădina Zoologică din Oraşul Minunat, animalele se pregăteau de culcare. Ursuleţul Talpă Grea îşi savura masa de seară: un peşte gras primit cadou de la îngrijitorul Grădinii.

Dar cum de avea micul animal un nume aşa ciudat, veţi întreba? Ursuleţul îl primise de la unul dintre copiii vizitatori care treceau zilnic prin faţa cuştii sale şi încercau să facă conversaţie cu el.
- Auzi tu, ce chestie, gândi ursuleţul, nişte mogâldeţe pe două picioare ar vrea să se joace cu ditamai ursul! Dar cine se cred ei? Au oare blana groasă şi labele puternice ca ale mele, să poată face faţă unei căţărări în copac contra cronometru? Nicidecum. Pot cumva copiii să strige mai tare decât mine dacă se pune problema să ne întrecem în cine are cel mai grozav glas? Nicio şansă.

Chiar dacă nu le răspundea la chemări, copiii continuau să îl strige în fel şi chip, dornici să se împrietenească cu el.
- Martinicăăă, îl strigă un băieţaş, să nu fi avut mai mult de patru ani, dar ursuleţul continuă să se scalde plictisit în groapa cu apă amenajată de îngrijitori în cuşca lui. Martinică nu putea nicidecum să fie un nume potrivit pentru el. Era prea comun. Păi ce, oamenii au toţi acelaşi nume pe lumea asta?
- Blândule Ben, auzi altădată un strigăt, de asta dată venind de la o fetiţă blondă cu faţa plină de pistrui. Blând? S-o crezi tu, gândi ursul cel mic. Numai să-ţi arăt eu de ce sunt în stare când mă supără cineva. Pot trânti dintr-o mişcare tot ce e în jurul meu.
- Ursule Polar, ursule polar! Ursuleţul dădu a lehamite din labă, fără să întoarcă măcar capul către copilul care îl strigă. Acest copil, gândi el, trebuie ori să-şi schimbe ochelarii ori n-a văzut în viaţa lui cum arată blana unui urs polar. Sau poate că nu distinge culorile, cine ştie. Oricum, nu merită să-l bag în seamă.

Într-o bună zi însă, ursuleţul se auzi strigat din capătul celălalt al cuştii într-un fel care îl făcu să tresară brusc. Ciuli urechile şi sări din bazin cu repeziciune îndreptându-se în viteză către locul de unde se auzea acel glas.
- Talpă Grea, Talpă Grea, hai să ne jucăm împreună!
- Uite frate că se poate, filozofă ursul. Şi eu care credeam că imaginaţia copiilor e doar o chestie cu care se laudă, între ei, părinţii lor. Păi ăsta da nume. Talpă Grea mi se potriveşte ca o mănuşă de urs. Sunt inteligent şi pe deasupra mai sunt şi voinic. Am patru labe puternice cu care pot să fac orice. Cine nu crede, pot să-i demonstrez.

Bucuros, se ridică pe labele dindărăt ca să-i arate copilului recunoştinţa pentru numele dat şi răcni puternic să se audă în toată Grădina Zoologică.

Întâmplător, îngrijitorul Mutră Acră văzu toată scena. Şi pentru că îi era tare drag ursuleţul, chiar dacă nu o arăta defel, propuse conducerii Grădinii Zoologice să îi pună, de acum încolo, numele de Talpă Grea.
"Lucrurile nu sunt atât de simple. Numele trebuia înregistrat oficial în registrul Grădinii Zoologice în aşa fel încât să nu mai poată fi dat altui animal timp de 100 de ani.", răspunse conducerea.

Conform regulamentului, pentru asta trebuia organizat un concurs, aşadar conducerea Grădinii Zoologice convocă o şedinţă de lucru pentru a decide cum să fie organizat acesta. Îngrijitorul Mutră Acră veni cu propunerea ca animalele care se vor înscrie să fie supuse unui test, iar cel mai puternic şi mai isteţ să câştige numele de Talpă Grea pentru 100 de ani de-acum înainte.

Interesul pentru numele de Talpă Grea s-a dovedit mare, aşa că la concurs şi-au exprimat dorinţa să participe şi elefantul, leul şi tigrul. Erau nişte exemplare superbe, aşa că toate aveau şanse să câştige dreptul de a fi strigate cu acest nume.

Zis şi făcut, dar cum să măsori puterile animalelor fără să te expui pericolului? Cine ar fi avut curaj să pună ursul, elefantul, leul şi tigrul să-şi măsoare forţa şi mai ales cum să le convingi să facă acest lucru?

Soluţia salvatoare veni de la directorul Grădinii Zoologice. El sugeră să se monteze în cuşca fiecărui animal candidat un platou mare, deasupra căruia să se pună mâncare proaspătă. Ca să ajungă la mâncare, animalele trebuiau mai întâi să lovească puternic cu laba, sau cu ce puteau, platoul respectiv. Acesta avea un dispozitiv de măsurare a forţei fiecărei lovituri. De aici până la decizia finală mai era doar un pas.

În faţa acestei provocări, ursuleţul nostru căzu trist pe gânduri. Îşi dorea mai mult ca orice să câştige întrecerea, dar înţelegea că într-o competiţie cu animale mult mai puternice decât el, precum leul, tigrul şi elefantul, şansele sale erau minuscule. Zile în şir se frământă să găsească un plan, dar cum să-i învingi pe cei mai puternici când eşti doar un pui de urs? Să mănânce mai mult ca să fie mai greu? Să alerge pentru a-şi antrena muşchii lăbuţelor? Orice soluţie părea inutilă, timpul era scurt şi adversarii aveau deja un prea mare avantaj şi la greutate, şi la forţă. O să pierd concursul, se gândi eroul nostru, iar o ocazie grozavă ca asta n-o să mai apară vreodată. Şi tot rumegând aceste gânduri, zilele treceau una după alta iar data concursului se apropia cu repeziciune.

Într-o dimineaţă când ursuleţul ieşi abătut şi îngândurat din bârlogul său, dădu nas în nas cu îngrijitorul Mutră Acră venit să-i aducă micul dejun. Om ursuz de felul lui îngrijitorul i se adresă de astă dată voios:
- Te salut, domnule Talpă Grea.

Ursuleţul nu-i răspunse la salut. Se gândea că Mutră Acră vrea să-i facă în ciudă, strigându-l pe numele preferat, care nu va fi însă niciodată al lui. Dar Mutră Acră nu puse la inima supărarea ursuleţului. Continuă să cânte voios un cântecel numai de el ştiut:
Dacă n-ai putere să-i întreci pe toţi
Foloseşte-ţi mintea şi-ai să vezi că poţi.

Ursuleţul ciuli urechile, devenind brusc foarte atent:
Şi atunci când trupul ţi-e mic şi firav
Dacă eşti isteţ, eşti cel mai grozav!

Asta este, gândi ursuleţul, cum de nu mi-am dat seama! Mutră Acră are dreptate. Cu mintea mea, aş putea născoci un plan genial, chiar dacă nu am destulă putere să mă lupt cu celelalte animale. Ia să mă gândesc un pic...

Şi veni ziua concursului.

Primul animal testat fu elefantul. Nimeni nu se îndoia de faptul că acest uriaş patruped va câştiga concursul. Şi asta datorită labelor sale uriaşe şi a greutăţii imense, cu mult peste cea a leului, tigrului sau ursului. Dintr-o mişcare elefantul lovi platoul cu trompa, cu o forţă nebănuită şi eliberă un strigat de izbândă care înfioră întreaga asistenţă.
- 500 de kilograme de forţă brută, exclamă îngrijitorul Mutră Acră, măsurând urcarea acelor care înregistrau lovitura.
- Ce mai, concursul s-a încheiat, zise directorul Grădinii Zoologice. Nu cred că mai e cazul să punem la încercare şi celelalte animale.

Regulamentul concursului era însă clar. Nu se putea declara un câştigător decât după ce toate animalele urmau să treacă proba. Astfel că întrecerea continuă.

Cel de-al doilea candidat era o frumuseţe de leu, cu o coamă falnică, mândru de renumele său de rege al animalelor. Leul nu mai primise nimic de mâncare timp de trei zile, astfel că la vederea maşinăriei cu hrană din belşug lovi cu atâta putere platoul cu laba încât locul se cutremură pentru câteva secunde.
- 450 de kilograme forţă, anunţă Mutră Acră.
- V-am spus eu că n-are rost să continuăm, e pierdere de vreme. Tot elefantul va câştigă, zise şi directorul.

Regulamentul era însă inflexibil, aşa că, deşi credea că e inutil, directorul spuse cu autoritatea-i recunoscută:
- Să continuăm întrecerea. Aduceţi tigrul să vedem ce poate.

Tigrul nu avu mai mult succes. Era un animal frumos, într-adevăr, dar ar fi avut mai multe şanse la un concurs de viteză, acolo unde se simţea în largul său. Lovi şi el platoul, ba chiar cu ambele labe din faţă, dar se vedea de la o poştă că şansele lui de câştig erau mici.
- 350 de kilograme forţă, strigă cu satisfacţie Mutră Acră.
- Cred că acum lucrurile sunt clare, exclamă directorul. Doar nu va imaginaţi că ursuleţul acesta mic va depăşi elefantul.

Şi veni şi rândul ursuleţului. Tremurând de emoţie, pentru că-şi dorea ca nimeni altul să dobândească numele de Talpă Grea, se apropie încet de platoul imens deasupra căruia se găsea mâncarea lui favorită: peşte proaspăt şi carne din belşug. În încercarea lui de a dovedi că e cel mai bun, nu era singur. O mulţime de copii asistau la concurs şi îl încurajau strigând în cor:
- Talpă Grea nu uita, eşti deştept, vei câştiga!
- Ursuleţ nu te lăsa, foloseşte-ţi mintea ta!

Plin de entuziasm şi dornic de reuşită, ursuleţul născoci un plan straşnic. Dacă nu putea să fie mai puternic decât celelalte animale atunci musai trebuia să fie mai deştept, ca să poată câştiga concursul. Elefantul lovise puternic cu trompa, leul cu laba, iar tigrul cu ambele labe din faţă. Dar avea şi el labe şi nu una sau două, ci chiar patru. Dar să ne-înţelegem prieteni. Dintre toate animalele prezente în concurs, el era cel mai mic, mai mic chiar şi decât platoul cu mâncare.

Zis şi făcut. Ursuleţul făcu mai întâi două piruete elegante şi salută publicul spectator, ridicându-şi recunoscător labele din faţă. Planul lui urma să fie pus în aplicare imediat. Spre uimirea copiilor care-l urmăreau cu sufletul la gură, se căţără mai întâi, cu iscusinţă, în vârful unui stejar înalt şi stufos, ale cărui crengi acopereau cu o umbră deasă locul marii întreceri. De acolo, cu un răcnet victorios, eroul nostru sări voiniceşte şi ateriză cu toate cele patru labe exact în mijlocul platoului de concurs. Acele dispozitivului care măsurau forţa loviturii o luară razna. Publicul rămase mut de admiraţie, iar personalul Grădinii Zoologice nu-şi putea crede ochilor văzând ce se întâmplă. Însuşi îngrijitorul Mutră Acră se dezlănţui, aplaudând şi strigând cât îl ţineau rărunchii:
- 510 kilograme - forţă!!! Domnule Talpă Grea, dă-mi voie să te felicit! Numele îţi va fi recunoscut oficial pentru o sută de ani. În plus îţi vom dedica o întreagă pagină în Revista animalelor, pentru ca toţi copiii să afle despre performanţa ta.

Acesta era de fapt discursul pe care trebuia să îl ţină directorul în faţa animalului câştigător, dar nimeni nu se supără de entuziasmul lui Mutră Acră, căruia după acest eveniment începu să i se spună Mutră Entuziasmată.

Ursuleţul nu-şi mai încăpea în piele de bucurie. Se simţea cel mai puternic şi cel mai deştept animal de pe pământ. În acea zi învăţase că dacă îţi foloseşti mintea şi îţi doreşti mult să realizezi ceva, vei reuşi acest lucru, indiferent cât de puternici îţi sunt partenerii de întrecere.

La scurtă vreme după terminarea concursului un frumos panou informativ apăru ca din senin în dreptul ţarcului în care locuia eroul nostru. Pe el se putea citi, cu litere mari, vizibile tocmai de la poarta Grădinii Zoologice următorul anunţ: "Aici locuieşte ursuleţul TALPĂ GREA, nume câştigat prin întrecere cinstită cu cele mai puternice animale." Sub această înştiinţare oricine putea observa un exemplar din Revista animalelor, aşezată în aşa fel încât să se vadă titlul de pe prima pagină - CAMPION PENTRU 100 DE ANI.

De atunci şi până astăzi viaţa ursuleţului a devenit mult mai frumoasă. În fiecare zi eroul nostru apare în faţă copiilor veniţi să-l viziteze şi să facă poze împreună cu el. Se ridică în două labe şi le spune tuturor povestea lui frumoasă. Copii nu-i înţeleg limba dar asta nu-i împiedică să-l aplaude şi să-l considere un prieten fidel. Şi mai ales să-l strige pe nume!