Cufărul cu monede de aur

Simpozion dedicat celor o mie nouă sute de ani de la scrierea Apocalipsei lui Ioan. Nava pe care suntem a acostat în cursul nopţii la Patmos. Va fi o zi interesantă. Până una-alta ies din cabină şi urc la micul dejun.

E încă foarte devreme, în întreaga sală care poate cuprinde sute de oameni sunt doar eu şi bătrânul cardinal. Stau retras, până îl văd punându-şi nişte cârnaţi în farfurie. Nu mă pot abţine şi mă duc la el să-l întreb: "Eminenţă, e totuşi vineri, nu postiţi?" Îmi explică calm că postul e mai relaxat în Biserica Catolică, ale cărei învăţăminte evoluează în paralel cu progresul ştiinţific, tot mai mulţi occidentali fiind de altfel atenţi la ce mănâncă nu doar miercuri şi vineri, ci tot timpul anului. Îmi vede numele şi ţara pe ecusonul din piept, şi completează: "Sunt însă un mare admirator al Bisericii Ortodoxe, care nu numai că a păstrat multe din tradiţiile originare ale creştinismului, ci este probabil şi forma sa cea mai profund spirituală, înălţătoare, cea mai apropiată de cosmogonie. Mă bucur să avem relaţii atât de bune cu fraţii noştri ortodocşi." Aici discuţia noastră se încheie, pentru că agitaţia din jur creşte, sunt din ce în ce mai mulţi oameni care se înghesuie la masă.

Toţi prelaţii ortodocşi, fie români, fie greci ori altceva, postesc, fără excepţie.
Unul dintre ei vine la mine: "Am văzut că aţi stat de vorbă cu cardinalul". "Da, Înaltpreasfinţia voastră". "Aveţi mare grijă, pentru că singurul gând al catolicilor e să ne corupă credincioşii. Să vă povestesc o întâmplare petrecută de curând. În apropierea Bacăului, o Lada a Episcopiei Romano-Catolice s-a răsturnat. Din portbagajul deschis a căzut un cufăr plin cu monede de aur. Bani cu care catolicii aveau de gând să-i momească pe oamenii noştri, ca să-i îndepărteze de la dreapta credinţă. Atunci nu le-a reuşit, dar vor încerca din nou."

Bucureşti, martie 2020