17.03.2020
Într-o seară, într-una din vizitele mele de documentare în nordul protestant al Europei, aveam în program un cocktail oferit de autorităţile locale. Nu mică mi-a fost mirarea când organizatorii ne-au băgat într-o biserică. M-am gândit că ar putea fi vorba de o schimbare de program. Dar nu, ne aflam chiar la locul evenimentului. O biserică un pic stranie, complet goală, fără obiecte de cult. În centru, mese rotunde, înalte, acoperite cu feţe de masă. La scurt timp, chelneri cu mănuşi albe au intrat pe o uşă laterală, cu tăvi cu gustări şi pahare cu diverse băuturi. N-am putut duce nimic la gură, atât de puternică era senzaţia de disconfort care mă stăpânea. Ca mine au mai fost şi alţii. Evident, nu şi gazdele, pentru care să ciocnească pahare cu băutură în biserică părea firesc, aşa că din punctul lor de vedere programul s-a desfăşurat normal.

La plecare, timid, mă apropii de unul dintre organizatori: "Cum e posibil să fie transformat un lăcaş de cult - o biserică, într-un centru de recepţii, un bar?"

"Bine, dar nu e biserică, e... catolică!", a venit răspunsul.

(Bucureşti, martie 2020)

0 comentarii

Publicitate

Sus