Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Coronavirus Stories. No. 1


Simona Cratel

29.03.2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Am râs de nebunii care îşi fac provizii de alimente din motive neîntemeiate. Paranoicii, adepţii teoriilor de conspiraţie. Mi-am imaginat maldărele de conserve stocate peste tot în casele oamenilor, în toate cotloanele: pungi de orez, fasole, ulei. Apartamentele transformate în depozite în care nu mai ai loc de nimic. Am râs în telefon, în toate telefoanele în care am vorbit, am râs de el când îşi făcea griji, deodată aparţinea celorlalţi, ăia de peste graniţa cu normalitatea, cei care sunt sursa amuzamentelor spontane şi stupefacţiei.

Ne-am întâlnit acum cinci ani, am fost o vreme împreună, un număr bun de ani - trei mai precis -, apoi ne-am despărţit. El este genul acesta... cum să îl descriu? Este o distopie umană. Nu e înalt, are faţa plină de cicatrice de la o acnee din adolescenţă şi arată cu zece ani mai în vârstă decât mine, deşi este de fapt cu trei mai tânăr. Are picioare în x, un craniu cu arcade proeminente şi o gură prea mare, cu prea mulţi dinţi, şi nu este grozav în pat. Nici măcar nu mă iubeşte şi nu vrea să îşi petreacă viaţa împreună cu mine. Sub nicio formă. De aia ne-am şi despărţit, nu mai înţelegeam motivul pentru care ne vedeam. Ce mă îngrijora cel mai tare era că avea o latură sumbră care uneori mă făcea să mă gândesc că faptul că eu ştiu să mă descurc cu el a salvat omenirea de la nişte violuri. Era ceva la el, o furie reţinută, periculoasă.
- Vrei să-mi dovedeşti că eşti nebun, i-am spus auzindu-l trăncănind despre noua gripă.
- Ce este nebunia?, m-a întrebat.
- Nebuni sunt cei care nu sunt în stare să-şi ţină viaţa sub control, i-am parat imediat.
- Adică noi toţi. Poate ar trebui să locuim într-un spital de psihiatrie, dar cine să fie doctorii? Cine decide cine este bolnav şi cine este nebun?
- Nu, eu nu vorbesc de nebunii funcţionali, aşa ca mine. Ci de tine.

Era pe un aeroport în State, de acolo mă tot suna sau îmi trimitea mesaje. Mă bombarda cu informaţii despre el. Îmi trimitea tone de fotografii, de parcă ar fi regretat că nu sunt acolo să văd împreună cu el acele lucruri pe care dorea să le împărtăşească cu mine. Doar că eu ştiam mai bine. Ştiam că nu punea pe nimic preţ mai mare decât pe libertatea lui. Pe independenţa de care se bucura. Nimic nu îl făcea mai fericit decât singurătatea, camerele de hotel pe bandă rulantă, cu ferestre care se deschideau mereu spre altceva. El nu e un animal domestic. El e un virus.

Mi-a tot scris zilnic pe WhatsApp că e bine şi singurul lucru pe care îl face este încercarea să se ferească de Coronavirus. Am râs de el, adică i-am trimis un smiley cu o picătură în fiecare parte a ochilor, muream de râs şi nu altceva, să fim înţeleşi, iată, i-am spus, mi se confirmă că nu eşti normal. Ştiam eu, dar până şi tu? Mi-am pierdut speranţa. Am tot tastat pe display, literă după literă cuvintele în engleză, de multe ori autocorrect-ul provoca efecte neaşteptate de tâmpenie crasă şi grotesc în conversaţie.

Mă aflam pe o stradă şi mă oprisem în mijloc să port acest dialog cu el. O fereastră se deschisese şi reflecta lumina orbindu-mă, pelicula fină de voci în fundal prin geamul deschis, primăvara care se chinuia să vină, dar o suflare rece o spulbera înapoi departe, nu ştiu unde, ce sunt eu, Nostradamus, atunci de ce vorbeşti, mă întreba el pe WhatsApp.

Nu ne-am mai văzut de două luni. Cele de mai sus se întâmplau la începutul lui februarie, de fapt, iar de Valentine's Day a fost ultima oară când mi-a scris. Mi-a spus La mulţi ani de Valentine's Day, şi i-am replicat imediat - ignorând autocorrect-ul <>nobr>care-şi bătea joc de mine -, că eu muncesc, nu am timp de aşa ceva. Dacă jobul lui nu este destul de stresant, să-şi mai ia unul, i-am recomandat. I-am scris că oricum vreau să mă despart de el. Este plictisitor ce este între noi, parcă suntem un cuplu căsătorit de un secol, nu mai există scânteie între noi şi nimic de descoperit. Fusese o greşeală că în toamnă ne reîmpăcasem după o pauză de 3 ani. Era o supă reîncălzită care nu ducea nicăieri.

A tăcut, pentru că ştia că n-are sens să mă contrazică, oricum îl sunam peste o vreme să îi spun că mă plictisesc şi am chef să fac ceva mişto, ceva ieşit din comun, extravagant, care să fie atât de absurd încât să sfideze realitatea şi să fie imposibil de crezut. Să nu cred nici eu că se întâmplă. Dacă eu cred că e real ceea ce se petrece, atunci nu este destul, îi spusesem o dată. Se întâmplase asta de nenumărate ori în trecut. Tot îi dădeam regulat papucii, apoi îi scriam de parcă nu îi dădusem papucii, iar el se prefăcea că nu spusesem niciodată nimic. Cu câteva luni înainte, când îi poruncisem din nou să îmi facă realitatea extravagantă şi incredibilă, ca un copil răzgâiat spre un tată atotputernic, i-am cerut detalii psihologice în posesia cărora doar el se putea afla, ca observator extern.

Da, îmi replicase cu un zâmbet atotştiutor, asta este aşa doar pentru că tu simţi o puternică dorinţă de moarte. Dacă sunt în căutare de senzaţii tari se cheamă că îmi doresc să mor?, l-am întrebat iritată. A râs şi mi-a mai turnat nişte vin în pahar. Nu neapărat, a răspuns, dar totul face parte dintr-o schemă mai mare pe care doar eu o înţeleg. Mi-am rotit ochii în orbite şi l-am ignorat. Închiriase pentru o noapte o cameră într-un hotel foarte modern, nou construit, şi deşi nu aveam nevoie, rămâneam peste noapte doar ca să vedem cum e înăuntru. Eu am plecat peste câteva ore, era prea plictisitor.

Imediat după Valentine's Day a fost trimis în Home Office. Eu am continuat să merg cu transportul în comun şi să râd de toţi. Toţi nebunii cu priviri de animale fugărite, pândindu-i pe cei din jur să le măsoare febra. De parcă ar putea să simtă coronavirusu' ca pe un animăluţ degustător cu miros pestilenţial care-şi anunţă prezenţa prin sunete ascuţite, stridente, aşa ca un i, iiiiii, iiiiiiiiiii... Iar ei, cu ochii lor holbaţi din orbite, din trupurile lor încordate, gata să sară şi să fugă, l-ar putea recunoaşte şi evita la timp. Dar doar să-şi încordeze auzul destul. Ii! Iiiii!!!! Iiiiiiiiiîîîîîîhhhh... rrrrrr....

Azi o colegă mi-a povestit, cu vocea uşor modificată de mască, că în tren era unu' care avea aşa o febră! Îi sclipeau ochii de febră! Îi ardeau ochii de febră! Arăta bolnav, transpira, dar ochii...! Ochii roşii, injectaţi, cu vinişoare sparte, pulsau de febră! Atingerea rece de început de martie, zile cenuşii, cer lipsit de culoare, măşti spulberate de vânt lângă tomberonul de gunoi. Magazinele închise, pe uşile cărora atârnă apeluri la înţelegerea consumatorului: din cauza pandemiei sunt forţaţi să se retragă o vreme, se înţelege, pentru a proteja clientul şi pentru a se proteja pe sine. Faliment scrie pe ei.
Lasă, dragă, i-am spus eu. La mine a ţipat una azi dimineaţă în tren...!
A râs din spatele măştii bleu, despre care ştie prea bine că nu o fereşte de nimic.

Femeia din tren m-a luat tare, i-am povestit colegei mai departe, se întreba dacă nu sunt cumva bolnavă, dacă nu colcăi de coronavirus, caz în care să mă mut de pe scaunul din faţa ei. De parcă dacă eram bolnavă îmi puteam lua viruşii înapoi şi să-mi cer scuze politicos. După ce a urlat la mine în continuare ca un om nebun, cu faţa deformată, i-am spus calm că sunt astmatică. Că asta aude. Vaco!

El este acasă, baricadat, cu provizii, suficient ca să supravieţuiască juma' de an. S-a ales praful de libertatea lui. Turbează între patru pereţi. Nu a stat niciodată atât de mult într-un loc. Dintr-o ţară în alta, dintr-un oraş într-altul, din cameră de hotel în cameră de hotel. Liber. Cu un bagaj uşor. L-am părăsit şi eu, dar nici măcar nu ştie. Dar deodată s-a căscat un hău plin de viruşi între noi. Cică distanţă socială. Nu mi-a reproşat că l-am făcut nebun, nu a comentat nimic, nu îmi spune, na, vezi, ce zici acum? Acum când suntem în carantină? Când nimeni nu mai are voie să iasă din casă. Mai râzi şi acum? Care dintre noi doi e nebun? Iar eu sunt în tren şi merg mai departe.

Notă: Romanul "Omul cu ciocanul" de Simona Cratel este în curs de apariţie la editura Limes.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Afară plouă, Alessandro! (II), Simona Cratel (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Afară plouă, Alessandro! (I), Simona Cratel (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Imperfecţiunea perfectă cu iz de improvizaţie diletantă, Simona Cratel (4.8/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Fiecare locuieşte pe partea sa de stradă, Simona Cratel (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Ură, dragoste şi raţe, Simona Cratel (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Sticla cu cerneală
Sageata Vieţile altora
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer