fotomontaj by Simina Pitur
cum prindeau ora de desen
sau pauza de masă
pe o foaie cartonată - de aia groasă -
măcinau crayola în chipul mamei
şi fiecare îşi recunoştea opera
din ceea ce pentru educatoare
erau treizeci de stick-women la fel
în plus fiecare desen presupunea un cer
un soare în colţul din dreapta de la foiţă
o pajişte cu flori roşii cu exact
trei petale şi două frunze
şi o distincţie chiar cromatică
între cine e băieţel şi cine e fetiţă
şi câte o semnătură sub desen
cine era expus la expoziţia Carrefour
din fiecare an era Tonitza
pe mine mă frapa tare gândul că toate
cerurile se terminau deasupra capurilor
mamelor lor de parcă ar fi fost cineva
cu adevărat metaforic atunci
şi doar atunci şi ar fi divulgat
metafora asta tuturor
poate ăia care s-au aventurat cu greu
să unească cerul şi pământul
în desenele lor au depăşit propriul contur
sau pe cel al mamelor
şi au plâns că au greşit şi că nu are cum
să treacă cerul peste mama
afurisit fie şi ăla care a pus
metafora asta aici
impedimentul adevărat al celor mici
eu mamei îi scriam cu litere de tipar
cu crayola cu două puncte înainte
de fiecare semn de punctuaţie
pentru că îmi imaginam că fiecare semn
e destul de important să merite anunţat
şi la final mă semnam şi puneam
foaia mea lângă celelalte desene
eu nu am fost niciodată selectat
la expoziţia anuală de la Carrefour
pentru că desenul meu nu era un desen
(în mod normal aş fi adăugat "rahatul
ăla de" în faţa expoziţiei dar doar
pentru că nu am avut şansa să mă ia)
dar îmi plăcea să mă semnez
ştiam să îmi scriu numele cu ochii închişi
şi o făceam cel mai frumos pentru că
unu era numele meu doi ştiam că într-o zi
va rămâne scris undeva probabil nu la
Carrefour
am inventat chiar şi o semnătură
o anagramă cu inimioare în loc de puncte
pe i
mi se părea un nume urât nu îmi plăcea
să îl citesc deloc
dar îl citeam cu câte un nod în gât
ca să mă pot obişnui să mă prezint
de unul singur
să mă pot obişnui că ăsta sunt
a trecut timpul
şi adaptarea şi-a spus cuvântul
am făcut primul desen de-adevăratelea
cu mama mea
o desenasem ghemuită
într-o cutie de cadouri cu fundă roşie
nu era înghesuită ba chiar stătea bine
îi făcusem un zâmbet mare pe faţă
şi educatoarea a ezitat să îl înscrie
la expoziţia anuală amintită
se uita reticentă la el alături
de celelalte desene-tip
şi m-a rugat să îi explic
i-am zis că m-am tot gândit şi dacă ar fi
vreodată să o desenez pe mama
nu aş vrea să fim pe un câmp cu flori
cu doar jumătate de cer şi un sfert
de soare cu toate că şi metafora asta
ar curge frumos
i-am zis că mama mea e într-un cadou
nedeschis pentru că eu
orice primesc în dar ajung să stric
şi aşa sunt sigur că nu poate
să meargă rău absolut nimic
educatoarea a plâns şi m-a îmbrăţişat
eu m-am semnat mai frumos chiar decât
cum mă semnam la scris păcat
că ăia de la Carrefour tot nu m-au luat