îşi pune o mască grea
Mănuşi, ecran protector şi din uşă îmi dă un sărut virtualPoate pleca la fel de bine pe Marte, sau în spital.
Îmi pun şi eu voalul negru peste gură şi nas
Îl îmbrăţişez virtual, îi pun hainele într-o pungă
şi le îngrop la rădăcina copacului sădit de noi doi
în anul şarpelui când merele aveau gust
de primăvară şi păcat
aşa mascată arăt gata să sparg o bancăori ca o sinucigaşă pregătită să sară
în aerul infectat de puful păpădiilor
mă furişez în schimb la supermarchet să cumpăr
ce de fiecare dată am uitat
celularul zbârnâie continuu ‒
diavol dansând într-un picior
trece ziua străvezie şi goală ca o nălucăsoţul vine seara acasă mirosind
a moarte proaspătă şi a clor
femeile continuă să nască, câmpiile să înfloreascădoar timpul sfidează,
doar lumea s-a strâns într-o nucă
(New York, martie 2020)
(în perioada 1 iulie 2020 - 30 septembrie 2020, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)