Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Afară plouă, Alessandro! (II)


Simona Cratel

24.05.2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
A doua zi, casa se afla într-o situaţie mult mai bună. Ştefan, a observat nedumerit că am făcut curat şi m-a întrebat dacă vine cineva la noi. Altă explicaţie nu avea pentru această schimbare subită de situaţie. Cu siguranţă ceva trebuie să se petreacă fără ştiinţa lui. I-am spus că nu, absolut nimeni nu are de gând să vină în vizită la noi. I-am pus în palmă o bancnotă de cinci euro şi i-am agăţat cheia de gât. L-am anunţat că merg la doctor şi că s-ar putea să întârzii un pic. Dar să nu îşi facă griji. Să intre în casă ca de obicei. Să se dezbrace. Să se spele pe mâini şi să mănânce ceva. Dar să nu găsesc borcanul de Nutella gol, l-am avertizat. Apoi să treacă la lecţii, că îl verific. Şi mai ales o să îl ascult să văd dacă şi-a învăţat pentru a doua zi.

Ştiam că şansele erau mici după o noapte în care amândoi stătusem treji pentru că vecinii de deasupra vorbiseră tare şi făcuseră mult zgomot. Dar trebuia să îşi dea silinţa. Încercam să evaluez cât de obosit ar putea fi el. Cu somnul lui adânc de copil, avea un mare avantaj. Eu umblasem prin casă, iar de câte ori încercam să adorm, izbucnea cineva într-un hohot de râs deasupra, sau trăgea un scaun pe parchet, ori o conversaţie atingea un punct culminant. Încercasem să mă uit la televizor, dar nu era mare lucru de văzut. În final privisem un film de Almodovar înregistrat cu mai multă vreme în urmă.

După ce-a plecat spre şcoală, m-am dus să iau trenul spre München, dar era târziu, trebuia să îmi cumpăr bilet şi nu aveam decât o bancnotă de douăzeci de euro, pe care automatul nu mi-o primea. Am ieşit din gară, dar în magazinul care vindea bilete pe lângă sendvişuri, ziare şi alte nimicuri, era o coadă uriaşă, nu-mi puteam imagina la ce. Am coborât înapoi în grabă în tunelul care ducea spre staţie, iar pe peron m-am adresat unui tânăr, întrebându-l dacă are să îmi schimbe banii, să-mi pot lua bilet. S-a scotocit prin geantă şi în portofel, dar nu avea.

Am riscat şi m-am urcat fără bilet. Tânărul s-a aşezat în faţa mea pe banchetă şi mi-a vorbit tot drumul. M-a întrebat unde mă duc, de ce, unde locuiesc, mi-a zis că jucase într-o piesă de teatru pusă în scenă de amatori exact în teatrul lângă care locuiam eu. Am vorbit mult cu el despre pizza. Despre restaurantul de lângă gară şi despre celelalte restaurante italieneşti de la noi din oraş şi ne-am dat cu părerea despre care pizza era mai bună. Mergea acum în München să mănânce pizza cu prietenii pe undeva prin centru. Părea să se hrănească exclusiv cu pizza. Înainte de a ajunge la Ostbahnhof, m-a întrebat dacă sunt pe feisbuc. I-am spus că da, dar că nu sunt aşa activă. Că am doar nouă prieteni. Într-un final a prins curaj şi m-a întrebat cum mă cheamă. Silvia, i-am răspuns. Roşu la faţă, privindu-mă printre gene, a repetat după mine: Silvia. Apoi s-a ridicat fără să-şi ia la revedere şi a dispărut, de parcă numele meu îl jignise cumva, sau pur şi simplu nu îi plăcuse.

Am coborât şi am luat-o spre cabinetul doctoriţei.

Pentru că era sfârşitul lui mai, vremea abia începuse să se încălzească. Apăruse soarele, ploaia se oprise, frigul se retrăsese să facă loc unui val de aer mai cald. Primăvara începuse să se arate, mirosul de ierburi şi flori era mai pregnant ca niciodată. Prin aer pluteau pufi şi avea o notă de fierbinţeală umedă. Purtam o fustă roz închis, un tricou mov şi un pulover cu nasturi. Nu erau mare lucru, erau nişte gioarse cumpărate cândva la reduceri şi nici măcar nu le purtasem până atunci. Nu eram mulţumită de cum mă prezentam, dar altceva mai bun nu găsisem în dulap. Eram fardată puternic, gândindu-mă să par cât mai atrăgătoare, nu aşa de severă ca de obicei. Să şterg acea expresie de duritate de pe chipul meu sub un strat gros de pudră şi părea că îmi reuşise. Tensiunea acea nervoasă, ca în pragul unei căderi nervoase, nu se mai vedea. Nu îmi pusesem dres, iar sandalele de vară cu toc erau nepotrivite pentru acea vreme. Era cald şi bine, dar un ton de răceală tăioasă îşi făcea simţită prezenţa din timp în timp, mai ales la umbră. După ce mi-am rezolvat treburile la cabinetul doctoriţei şi mi-am reîmprospătat machiajul în baie, am luat metroul de suprafaţă spre Marienplatz.

Piaţa era plină de turişti. În dreptul magazinului Swatch nu se afla nimeni care să arate conform descrierii. Ajunsesem prea devreme. Am hotărât că nu dă bine să ajung eu prima la întâlnire, aşa că am intrat prin magazinele din apropiere. M-am uitat la rochii şi la pantofi. Am petrecut cele douăzeci de minute rămase până la ora stabilită pentru întâlnire pipăind stofele hainelor de pe umeraşe, întrebându-mă cum aş arăta în ele, dacă nu aş arăta prea pretenţios. Preţurile mi se păreau mari şi nu eram sigură că e cazul unei astfel de investiţii. La urma urmei aveam patruzeci şi unu de ani, nimic din ce aş fi putut purta nu mă făcea mai tânără. Deodată mi-am dat seama că gândesc ca un om care a renunţat la viaţă, care s-a dat de mult bătut.

M-am apropiat de locul stabilit dintr-o cu totul altă direcţie decât cea din care venisem iniţial şi l-am văzut. Stătea acolo nemişcat, dar am ştiut imediat că este el. Purta o cămaşă roz şi pantaloni de costum. Fără cravată, cu cămaşa deschisă la ultimul nasture. M-am oprit la câţiva metri de el, m-am înţepenit pe picioare şi am aşteptat. Avea să mă placă? Eu încă nu-mi dădeam seama dacă-l plac, dar plăcutul nu juca nici un rol aici. Deodată mi-am dat seama că mă priveşte cu coada ochiului. Mă recunoscuse şi el, nu ştiu de unde. Probabil pentru că îl priveam în felul în care îl priveam, era logic că nu puteam fi decât eu. Cu o siguranţă de sine cumva trucată, genul contrafăcut, învăţat în Meeting-urile de la job, a venit spre mine şi mi-a întins mâna.
"Mă bucur să te întâlnesc. Sincer, nu mă aşteptam să vii."

Zicând asta, dezgolise o dantură albă, perfectă. Un şir de dinţi lungi şi drepţi, care îl făceau să pară un animal de pradă. O vulpe, sau chiar un lup. M-am hotărât la o vulpe. Probabil că era conştient de atu-ul său, pentru că a păstrat acest rânjet pentru multă vreme.
"De ce ţi-aş fi dat întâlnire dacă nu aveam de gând să vin?", am întrebat.
"Nu ştiu, păreai foarte furioasă. Întâi ai respins complet ideea de a mă cunoaşte. M-am întrebat la un moment dat cine anume te crezi. Dacă eşti vreo fotomodelă sau vreo înfumurată. Sunt surprins plăcut de cum arăţi, nu înţeleg de ce n-ai fost în stare să-ţi ţii soţul acasă. Dar tot cred că eşti o căţea arogantă... Şi nebună pe deasupra."
"De unde ai tras tu concluzia că sunt nebună?"

M-a privit în tăcere o secundă prea mult. M-a măsurat scurt din cap până-n picioare.
"O să mă gândesc foarte bine la asta şi o să-ţi trimit prin e-mail până diseară o listă cu motivele pentru care te consider nebună."
"Să nu uiţi să faci asta neapărat", am spus enervată.

Bărbatul acela habar n-avea cum să se poarte cu o femeie. Probabil că şi el era deformat de relaţia îndelungată cu o singură persoană şi n-avea nicio idee cum să te porţi la o întâlnire. Se purta cu siguranţa şi directeţea pe care doar o relaţie de zeci de ani le aduce cu sine şi le impune ca normă. Puteam începe să fac eu la rândul meu o listă cu motivele posibile pentru care el nu fusese în stare să-şi ţină femeia acasă. Nu aşa se face? Ochi pentru ochi?
"Unde vrei să mergem?"
"Nu ştiu, decide tu", i-am spus.

Ne-am tot îndemnat unul pe celălalt să decidem, până când eu i-am propus să mergem în Hofgarten. Trebuia să scurtez scena stângace a indeciziei. Am mers unul lângă altul fără să ne atingem, schimbând politeţuri şi banalităţi. Din când în când ne răsuceam să ne privim unul pe altul în ochi.
"Eu sunt italian din Toscana", mi-a spus. "Am venit aici acum patru ani. Nu vorbesc germana prea bine. Mai exact, doar înţeleg câte ceva. Prefer să vorbesc în engleză. Mă bucur că vorbeşti engleza. Este un semn."
"Un semn că ce?"
"Nu ştiu ce semn... Doar fac conversaţie. Spune-mi tu mie ce fel de semn e acesta. Voi femeile gândiţi aşa. Eu nu sunt superstiţios, ori credincios, ori un visător. Sunt un om cu picioarele pe pământ. Foarte pragmatic. Deseori mi se spune că sunt foarte rece."

În gând am mai adăugat încă un argument pe listă. Începeam s-o înţeleg pe noua iubită a soţului meu. Uneori nu ai de ales, ce să faci cu un aşa bărbat? Plus că aş fi preferat să existe între noi naivităţile de început dintr-o relaţie, minciunile şi speranţele deşarte, cuvintele fără noimă ori contact cu realitatea, când ce doi au aşteptări nerealiste de la celălalt şi se văd pe sine şi pe celălalt drept persoane ideale.

În Hofgarten, ne-am aşezat la terasă. Eu am băut o bere, iar el un ceai. În timpul discuţiei, care a devenit mai lejeră şi mai intimă după ce am băut berea, am izbucnit brusc în râs.
"Îmi aminteşti foarte mult de cineva", i-am explicat.
"De cine?"
"De un bărbat."

A părut măgulit de asta. Poate altcineva nu ar fi fost încântat să audă asta, nu şi-ar fi dorit să fie un surogat pentru o altă persoană. De fapt, mult după aia mi-am dat seama că s-a simţit uşurat. A considerat că acest lucru i-a dat o şansă la mine pe care altfel nu ar fi avut-o, şi că deja calcula cum să-mi dovedească unicitatea sa, de care era absolut convins. Deja plănuia să-mi arate imposibila confuzie a sa cu o altă persoană de pe lumea asta. Şi aşa şi era.
"Te porţi ca el, vorbeşti ca el, foloseşti chiar şi acelaşi cuvinte", am continuat în necunoştinţă de cauză. "Ai acelaşi fel de a fi. Ai aceeaşi vârstă, eşti născut în aceeaşi lună. Ai aceeaşi prezenţă."

A râs. Ştia că mă înşel.

Pe drumul de întors spre Marienplatz, i-am cumpărat îngheţată. Eu mi-am luat stracciatella şi alune de pădure, iar pentru el căpşuni şi vanilie. Am stat pe suportul statuii din Piaţa Operei şi am mâncat încet printre porumbeii care zburau în toate direcţiile pe lângă noi.
"Eşti o surpriză plăcută", mi-a zis. "Adică aveam planul acesta în minte, dar nu ştiam cum arăţi. Nu pot să cred că ai patruzeci şi unu de ani. Asta te face cu trei ani mai mare ca mine. Şi îmi place şi felul tău de a fi, liniştit. Chiar dacă că ai izbucnit în râs mai devreme ca o nebună. Nu îmi plac femeile isterice."
"Cum ţi-am spus, mi-ai amintit foarte tare de altcineva şi nu m-am putut abţine."
"Mi-ai zis."
"Plus că este o situaţie neobişnuită. Am venit la o întâlnire cu un necunoscut. Dacă erai un criminal?"
"Nu suntem doi necunoscuţi. Soţul tău îmi fute iubita de un an. Ne cunoaştem deja. Prietena mea avea relaţii intime cu mine şi după aia cu soţul tău, iar el cu tine, deci indirect ne-am atins unul pe altul de nenumărate ori în acest an fără să ştim."
"Am râs şi pentru că nu credeam că o să te plac. Şansele să plac un bărbat sunt mici. Crezi că există şi alt mecanism psihologic pentru care ne placem?"
"Eu sunt un bărbat, iar tu femeie şi acum suntem împreună în povestea asta şi trebuie să ne susţinem unul pe altul. Adevărul este că nici eu nu mai eram fericit cu iubita mea de mai multă vreme."
"Cum aşa?"
"Nu ştiu. Mici chestii. Unele poate mari. Ne uitam la televizor la lucruri diferite. Ei îi plac serialele şi filmele romantice, mie filmele artistice şi documentarele. Uite, o să-ţi fac o listă cu ce filme îmi plac. Adică filmele mele preferate."

Se oferea să-mi mai facă o listă. Nu m-am înşelat, aveam să primesc în timp o mulţime de liste de la el.
"Eu şi soţul meu ne uitam la lucruri diferite întotdeauna. Eu îmi înregistram ce doream să văd şi când găseam timp în timpul zilei, mă uitam."
"Eşti avantajată, pentru că ai mai mult timp liber. Mă enervează enorm să văd filme romantice, mai ales când vezi al miilea film romantic. Toate sunt la fel de caraghioase. Plus că eu nu cred în dragoste."
"Soţul meu se uită mereu el la filme romantice şi chiar şi plânge la ele. De multe ori l-am văzut ştergându-şi pe ascuns lacrimile sau plângând de-a dreptul. Nici mie nu îmi plac, mi se par artificiale şi siropoase. Nici eu nu cred în dragoste. Oricum ar începe o poveste, sfârşeşte mereu la fel."

Pentru o clipă m-am oprit înmărmurită, întrebându-mă dacă într-adevăr nu cred în dragoste.
"Se pare că soţul tău se potriveşte mai bine cu iubita mea decât cu tine."

Am început amândoi să râdem. Probabil că ne-am gândit la acelaşi lucru. Ei fugiseră împreună dracu' ştie unde, iar noi doi păream al dracului de compatibili.

După ce ne-am despărţit, am pornit alene spre staţie. Era o zi frumoasă. Mă simţisem bine. Fusese plăcut să stăm unul lângă celălalt şi să vorbim. Nu mă atinsese nici măcar o dată, deşi ne întâlnisem în urma unei propuneri indecente. Ceea ce era bine. Făcuse ce trebuie.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Afară plouă, Alessandro! (III), Simona Cratel (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Afară plouă, Alessandro! (I), Simona Cratel (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Imperfecţiunea perfectă cu iz de improvizaţie diletantă, Simona Cratel (4.8/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Fiecare locuieşte pe partea sa de stradă, Simona Cratel (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Ură, dragoste şi raţe, Simona Cratel (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Sticla cu cerneală
Sageata Vieţile altora
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer