Scîntei galbene

Petcu Dumitru, funcţionar: "Numitul Vasiliu a scris cîteva poezii aşea şi aşea, l-au publicat prin gazete la Bucureşti şi gata - i s-a urcat la cap. Dintr-un om la locul lui, bun, blajin, retras, a ajuns că nu puteai să-l mai suporţi. Dezgustător de încrezut, nu-l mai ajungeai cu prăjina la nas!

Mai pot să consemnez că îi fură bani din portofel nevesti-sii, tovarăşa Agata, şi pleacă la crîşmă dis-de-dimineaţă, că trebuie să aştepte în parc să se deschidă. Uite aşa umblă cu noaptea-n cap, n-are stare. Pe urmă se îmbată ca un porc, că mi-e şi ruşine să vă spun. După aceea vine acasă cu paşi şovăielnici, bîjbîie prin odăi (cred că după bani, ca să bea din nou), calcă covoarele cu bocancii murdari, cade pe jos şi nu mai tace din gură, cum singur recunoaşte într-o poezie.

Ce înseamnă să te prostească poezia şi făloşenia! Vă rog să consemnaţi."

Inochentie Pălmaşu-Şustăruţu, profesor, critic şi istoric literar: "Personajul liric bacovian nu se regăseşte pe sine însuşi. Este un alienat, iar fenomenul alienării este fundamental pentru înţelegerea situaţiei reale a insului altădată exploatat. Omul exploatat bacovian nu reuşeşte să se înalţe către demnitatea umană şi spiritul civic, ca urmare a rolului imens pe care ni-l acordă azi socialismul. Însingurat în tîrgul său pluvios de provincie meschină, eroul bacovian nu poate depăşi limitele înguste ale micului burghez. Rămîne cufundat în indiferenţă, în virtutea caracterului său veşnic supus şi dependent de alţii, neajungînd la îndrăzneală, care este o formă a sentimentului responsabilităţii.

Bacovia a renunţat din fericire la limbajul "opincardo-sumanofil" (utilizez aici termenul plin de sarcasm al lui Bielinski) al literaturii burgheze trecute şi dovedeşte destulă pătrundere în critica rămăşiţelor lumii vechi. Însă toate acestea, trebuie s-o spunem cu fermitate, nu ajung să realizeze o literatură a muncii, temă fundamentală pentru literatura realismului socialist, pentru că omul socialist, impregnat în plenitudinea individualităţii sale, se afirmă prin muncă, prin efort constructiv. Bacovia şi omul său trebuie să se implice cu mai multă tărie şi bună cunoaştere a psihologiei omului din popor; astfel să închine indubitabil un pasionat elogiu omului muncii şi vieţii noi în accepţia ei profund umană."

Ion Vasilescu, ospătar: "Prin prezentul proces verbal raportez că numitul Vasiliu Andone George, denumit în continuare obiectivul, frecventează unitatea noastră şi bea alcool, respectiv vin de viţă, dar niciodată bere. Obiectivul nu bea mai mult ca alte categorii de oameni ai muncii. Manifestă o atitudine corectă, tovărăşească faţă de clienţi, adresîndu-mi cuvinte frumoase şi numindu-mă Ionică. Menţionez că obiectivul nu bea pe datorie şi nu este trecut pe listă, fiind consilier în Ministerul Artelor, cu salariu de subsecretar de stat. Este tăcut şi retras, motiv pentru care nu am putut înregistra convorbiri ale obiectivului cu alţi clienţi. Nu am aflat opţiunile politice ale obiectivului, mi s-a plîns doar că are insomnii. În rest, bea şi pleacă. Drept pentru care am încheiat prezentul proces verbal."

Vasile Vîrtosu, poet: "Poetul George Bacovia, pe numele real George Andone Vasiliu, este un refractar pesimist, neinteresat de cuceririle revoluţionare ale societăţii noastre. Cîntă ploaia insinuantă, rece, provincia lipsită de speranţă, monotonia burgheză, urîtul funebru. Simbolismul său este de sorginte capitalistă, nu are nimic naţional şi se trage din tradiţia sumbră a baudelairianismului. Prototipurile sale sînt poeţii decadenţi occidentali, în special francezi: Rodenbach, Rimbaud, Verlaine. În fine, toamnele insalubre, tusea şi ftizia vin de la tuberculosul poet decadent Jules Laforgue. Din modelele franceze, Vasiliu, autodenumit Bacovia, şi-a făcut o existenţă proprie, abstractă.

Astfel, se abstrage într-un sentimentalism burghez de multă vreme părăsit de poeţii noştri proletari cu adevărat noi: A. Toma, Mihai Beniuc, Maria Banuş, Veronica Porumbacu şi Dan Deşliu, adică cei numiţi pe bună dreptate în limba lui Maiakovski "maguciaia kucika" care, ca un "pumn strîns", lovesc în exploatatori."

(extrase din Dosar 11772/ secţia regională Bacău: George Andone Vasiliu)

G. Bacovia: "Numele l-am luat din dicţionarul lui Haşdeu. Bacovia mai înseamnă însă şi altceva. Prescurtînd pe Bacchus în Baco, şi adăugîndu-i apoi cuvîntul latin via - calea, adică ajungi să vezi că Bacovia înfăţişează pur şi simplu Calea lui Bacchus. Pe calea aceasta am mers eu într-adevăr de foarte multe ori. De vină e şi regiunea în care m-am născut, viile de la Bacău avînd renumele lor. Recunosc, am frecventat cafenelele, birturile, tavernele, mustăriile şi cîrciumile cu lăutari. Am băut mult, am fumat mult şi mi-am ciupit mustaţa, scîrbit de viaţă. Mi-am luat o nevastă mai tînără cu 14 ani ca mine şi i-am făcut un copil. Pe urmă ea s-a ocupat de toate ale vieţii mele, mai puţin de poezia mea.

Societatea cere mereu oameni robuşti, care să construiască cu spor pentru ea, să-i ducă mai departe rostul. Dar eu?... Melancolia firii mele nu va fi niciodată înţeleasă. Prea multa asprime din şcoli şi din viaţă, prea puţina înţelegere m-au durut toată viaţa. Unii din prietenii mei îmi spun că am fost un inadaptabil, că am fugit de oameni. Este o exagerare. Am iubit oamenii şi i-am privit cu interes prin geamul din faţa casei mele, printre scîntei galbene. În rest... ce să mai spun? Am fost un boem, am avut tot felul de boli şi slujbe mizere: copist, ajutor de contabil, suplinitor ş.a. Îmi amintesc de ceata prietenilor mei, cu care ne adunam de multe ori într-o bojdeucă din mahalalele Iaşilor, pentru a citi versuri, a fuma ţigări şi a clădi castele, care nu s-au ridicat niciodată, nici măcar în Spania. Mulţi dintre cei care au fost odată au dispărut în neant. Ceilalţi s-au făcut oameni cumsecade. Au ajuns avocaţi vestiţi sau profesori respectaţi.

Cu ce m-am ales? Cu Ordinul Muncii, cu învinuiri că practic "artă decadent burgheză", cu cinci volume de poezii, un volum postum, cu o cărticică de poeme în proză şi un roman liric-social de treizeci de pagini. Cu asta m-am ales, domnule! Scîntei galbene!"