Scurtă istorie a dezvoltării industriei aeronautice

Citiţi introducerea acestei cărţi.


O carte necesară tuturor celor pasionaţi de industria zborului. Pornind de la legende şi mituri despre visul omului de a zbura şi mergând până în zilele noastre, Traian Doman face o trecere în revistă, pe înţelesul tuturor, a oamenilor mari ce au influenţat decisiv această industrie: Leonardo da Vinci, Hermann Oberth, Charles Lindbergh, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă şi alţii. La finalul cărţii cititorul poate răsfoi câteva pagini de fotografii alb-negru, reprezentând unele dintre momentele cele mai importante din istoria aeronauticii în România.



Hermann Oberth s-a născut la Sibiu la 25 iunie 1894. Pasionat de lecturile lui Jules Verne, elevul de liceu Hermann Oberth îşi dă seama că singura soluţie pentru realizarea zborului spaţial este racheta cu combustibil lichid, având drept carburant alcoolul sau hidrogenul lichid, soluţie care mai târziu avea să fie validată de realizările practice. În 1909 imaginează o centrifugă, similară centrifugelor folosite astăzi la antrenamentele cosmonauţilor.

Conformându-se dorinţei tatălui său, doctorul spitalului din Sighişoara, Oberth se înscrie la Facultatea de medicină din München (1913), dar pasiunea sa pentru zborul cosmic îl determină să audieze mai mult cursurile de astronomie şi de aerodinamică de la Politehnica din acelaşi centru universitar, decât pe cele de la medicină. Urmărind ideea realizării zborului spaţial, în anul 1917, termină proiectul unei rachete pentru distanţe mari (300 km), fiind primul proiect pentru execuţia unei rachete cu combustibil lichid (alcool şi oxigen lichid).

La sfârşitul Primului Război Mondial, tânărul Oberth se dedică total acestei activităţi, se înscrie la Universitatea din Cluj la Facultatea de fizico-matematici (1919) urmând succesiv cursurile universităţilor din Heidelberg, Göttingen şi München.

În anul 1922, Herman Oberth termină lucrarea Racheta spre spaţiile interplanetare (Die Rakete zu den Planetenraumen) pe care o depune ca teză de doctorat la Universitatea din Heidelberg. În această lucrare, Oberth demonstrează că este posibilă construirea unei maşini care să se ridice mai sus decât atmosfera terestră, astfel concepută ca oamenii să poată zbura la bordul ei. Lucrarea este respinsă, comisia considerând că s-a plecat de la ipoteze false.

Un an mai târziu, la 18 mai 1923, Hermann Oberth susţine examenul de diplomă la Universitatea din Cluj cu aceeaşi lucrare, obţinând titlul de profesor de fizică. Această lucrare avea să devină o operă de bază în tehnica rachetelor şi teoria zborului cosmic.

În lucrare sunt descrise detaliile tehnice, esenţiale, ale rachetelor moderne de astăzi, sunt prezentate formulele fundamentale ale zborului cosmic: formula pentru determinarea vitezei optime de lansare, cea a timpului de ardere, formula raportului de masă optim, a acceleraţiei şi spaţiului parcurs în urcare.

Hermann Oberth concepe un dispozitiv giroscopic pentru controlul orientării rachetei şi dispozitive de teleghidare pentru controlul şi reglarea vitezei de zbor, propune o instalaţie pentru regenerarea aerului din capsulă, precum şi un procedeu pentru menţinerea unei temperaturi suportabilă de organismul uman. O altă soluţie tehnică validată de practică este folosirea unui ajutaj reglabil, soluţie utilizată mai târziu la racheta Titan.

Pentru prima dată în lume, Hermann Oberth proiectează şi calculează, în toate detaliile, o rachetă în două trepte. Treapta inferioară avea drept combustibil alcool şi oxigen lichid, iar cea superioară hidrogen şi oxigen lichid. Concepe şi calculează modelele B şi E, unul destinat cercetărilor în straturile superioare ale atmosferei, celălalt zborului omului în cosmos. Multe din soluţiile tehnice elaborate de Oberth sunt prezente astăzi în tehnica rachetelor moderne.

În anul 1924, Hermann Oberth este numit profesor de matematică şi fizică la liceul Stephan Ludwig Roth din Mediaş. Continuându-şi lucrările, efectuează o serie de experienţe pentru fundamentarea calculelor sale la "Şcoala tehnică militară de aeronautică" din Mediaş, iar în anul 1935 construieşte şi lansează primele rachete, având drept combustibil propergol lichid.

Hans Barth, biograful lui Hermann Oberth, scria că "Mediaşul este unul din primele oraşe din lume de unde şi-au luat zborul cei dintâi precursori ai puternicelor rachete, din zilele noastre, iar România una din primele ţări ale globului - pe lângă S.U.A., Germania şi Uniunea Sovietică - care se pot mândri că au fost adevărate leagăne ale zborului cosmic".

Rezultatele obţinute în această perioadă sunt publicate în anul 1929, în cartea Căile navigaţiei spaţiale (Wege zu Raumschiffahrt) premiată de Societatea Franceză de Astronautică, în care Oberth dezvoltă o teorie modernă a rachetelor şi a zborului cosmic.

În această lucrare, considerată de specialişti drept "biblia astronauticii", autorul lansează ideea oglinzii spaţiale, o idee realizabilă abia în deceniile viitoare.

În anul 1928, celebrul regizor german Fritz Lang (1896-1976) începe lucru la filmul Femeia în lună, după un scenariu de Thea von Harbou. Regizorul îl solicită pe Hermann Oberth, să-l asiste în calitate de principal consilier în realizarea viitorului său film ştiinţifico-fantastic. Oberth era conştient de dublul său rol de scenarist şi scenograf în această producţie, căreia numai el putea să-i dea plauzibilitate ştiinţifică. Oberth trăieşte un moment emoţionant când îşi vede filmată proiecţia propriilor gânduri, pentru prima oară în viaţă atât de aproape de realizarea materială a visului său.

Despre participarea profesorului Oberth la realizarea filmului, este interesantă opinia consemnată, jumătate de secol mai târziu, de către criticul şi cineastul francez Jean Mitry (1907-1988):

"Primul teoretician al astronauticii şi consilier ştiinţific al filmului, profesorul Oberth a supravegheat executarea machetelor, decorurilor şi construcţiilor corespunzătoare. În fapt, instalarea rachetei pe rampă, ieşirea ei din gigantica structură, lansarea propriu-zisă, voiajul văzut din interiorul navei, cu fenomenele de imponderabilitate suportate de astronauţi, îndepărtarea de pământ, apropierea de Lună pe cerul înstelat, coborârea pe solul selenar constituie un ansamblu a cărui grandoare n-a pierdut nimic din emoţionanta sa autenticitate în faţa realităţii expediţiilor interplanetare."

În data de 16 iulie 1959, Hermann Oberth trăieşte visul vieţii sale văzând startul rachetei "Saturn V", ultima creaţie a discipolului său Werhner von Braun, care se avânta spre Lună cu trei cosmonauţi la bordul navei spaţiale "Apollo". Şi în zilele acelea, când întreaga lume urmărea cu respiraţia întretăiată, primii paşi înscrişi de Neil Armstrong în praful selenar, cine şi-ar mai fi amintit de un film care, cu exact patruzeci de ani în urmă, anticipase, pe platourile din Neubabelsberg, visul câtuşi de puţin lunatic despre expediţia celor dintâi pământeni pe Lună?

La 23 iulie 1930 obţine certificatul ştiinţific pentru buna funcţionare a primului motor rachetă cu combustibil lichid proiectat, realizat şi experimentat de Oberth.

Reîntors la catedra liceului din Mediaş, Hermann Oberth se ocupă în continuare de perfecţionarea motoarelor rachetă, de creşterea performanţelor acestora. Ca rezultat a acestor studii, propune şi experimentează un mijloc de reglare a vitezei gazelor la ieşirea din ajutaj, prin adăugarea în carburant a unor substanţe auxiliare.

Pentru rachetele care folosesc alcool şi oxigen, propune în acest sens, adăugarea unei cantităţi de apă în alcool, procedeu ce va fi utilizat ulterior la toate tipurile de rachete care utilizează alcoolul drept carburant.

La data de 6 martie 1931, Oficiul de invenţii al României brevetează invenţia lui Oberth "Procedeu şi dispozitiv de combustie rapidă", iar în 1937, realizează proiectul unei rachete înalte de 24 metri, folosind drept combustibil alcool şi oxigen lichid, capabilă să transporte o încărcătură utilă de 3,5 tone la înălţimea de 1.000 km.

Etapa construcţiilor de rachete cu combustibil lichid, care avea să capete peste trei decenii o mare dezvoltare în cadrul activităţilor de explorare a cosmosului, fusese inaugurată cu contribuţia covârşitoare a profesorului Hermann Oberth.

În speranţa de a găsi sprijinul necesar pentru realizarea proiectelor sale, profesorul Oberth ţine o serie de conferinţe la Bucureşti, Viena, Praga, Budapesta, asupra proiectelor sale de rachete şi despre posibilitatea realizării zborului cosmic cu aceste rachete.

În anul 1932, revista Natura din Bucureşti publică sub semnătura lui Oberth articolul "Zborul rachetelor şi zborul în vid", despre zborul interplanetar. La Mediaş, Oberth experimentează şi testează pompele de combustibil lichid pentru motoarele rachetă. La Berlin, se construieşte primul rachetodrom din lume de către Rudolf Nebel şi Klaus Riedel.

În luna septembrie 1941, prin Viena şi Dresda, Oberth ajunge la "Centrul german de cercetare şi dezvoltare a rachetelor balistice" de la Peenemunde. Când a ajuns aici, racheta de luptă germană V2 era finalizată iar motorul de 25 de tone, ce echipa racheta, se afla pe bancul de probe.

Aici, fostul său elev, Wernher von Braun era director tehnic şi i-a prezentat noul motor de rachetă "Aggregat 4". Aici erau hale de fabricaţie moderne, standuri de încercare, tuneluri aerodinamice, erau 7.000 de savanţi şi tehnicieni, iar 20.000 de oameni lucrau în producţia de rachete.

La data de 4 octombrie 1942, a avut loc lansarea unei rachete A4. Era prima rachetă de distanţă, care a zburat la înălţimea de 90 km, pe o distanţă de 300 km, cu viteza de 1,5 km/sec; s-a prăbuşit după 112 secunde de zbor.

În noaptea de 17 august 1943, oraşul Peenemunde a fost bombardat de către 597 de avioane britanice, provocând mari pagube şi decesul a 700 de oameni.

Hermann Oberth este mutat la Reinsdorf, lângă Wittenberg, unde trebuie să proiecteze o rachetă cu combustibil solid, pentru apărarea antiaeriană. În 1941, Oberth primeşte cetăţenia germană.

În anul 1945, Wernher von Braun, directorul tehnic al echipei de constructori de rachete de la Reinsdorf împreună cu 127 de colaboratori dintre cei mai valoroşi şi cu 100 de rachete gata de zbor, au fost îmbarcaţi cu destinaţia Statele Unite.

Oberth este luat prizonier de americani, dar la scurt timp este eliberat şi pleacă la familie, la Feucht.

În 1948, Oberth primeşte o ofertă de serviciu în Elveţia, ca inginer consultant, iar în anul 1949 a fost desemnat membru de onoare în cadrul "British Interplanetary Society".

În anul 1950, pleacă în Italia, solicitat de marina militară să construiască o rachetă alimentată cu combustibil solid. Se stabileşte în localitatea La Spezza, unde construieşte o rachetă teleghidată, alimentată cu azotat de amoniu.

Societatea pentru navigaţie spaţială (G.T.W.) din Stuttgart, în 1950, instituie "Medalia Hermann Oberth" care este decernată anual (până în anul 1960) pentru merite de excepţie în domeniul ştiinţei spaţiale.

Participă la Londra la Congresul Federaţiei Internaţionale de Astronautică (1950).

La Düsseldorf în 1954, este editată cartea "Oameni în spaţiu cosmic", în care descrie noi proiecte şi propuneri pentru cercetarea spaţiului cosmic şi dezvoltă ideea oglinzii spaţiale.

În iulie 1955 pleacă în S.U.A., la Huntsville, la invitaţia lui Wernher von Braun unde alături de acesta, activează în calitate de consilier ştiinţific. Este încadrat la secţia de cercetare şi studii de perspectivă, face un studiu experimental privind plasarea sateliţilor artificiali pe orbite circumterestre. Aici a inventat duza conică care ajută propulsia, ajută navele spaţiale să treacă dincolo de atmosfera terestră.

Duza conică (sau ajutajul), este o piesă tubulară extrem de rezistentă, folosită pentru reglarea presiunii sau a vitezei de scurgere la fluide. Specialiştii susţin că fără duza conică rachetele spaţiale ar exploda.

În 1957, îi prezintă lui Wernher von Braun un studiu ştiinţific, care cuprinde calculul unui zbor spre Lună şi înapoi, cu toate detaliile.

În 1958, se întoarce la Feucht.

În 1958, Societatea astronautică americană instituie "Hermann Oberth Award". La editura Econ, apare în 1959 cartea Automobilul lunar care conţine descrierea, calculele şi desenele detailate ale unui mijloc de locomoţie lunar. Oberth, în 1961pleacă în S.U.A. şi se angajează la firma "Convair" din San Diego, ca inginer consultant. Se retrage la pensie în 1962, la Feucht.

La data de 19 septembrie 1963, Societatea germană de rachete "Deutsche Rakete - Gesellschaft" îşi schimbă numele devenind "Societatea Hermann Oberth" (Hermann Oberth Gesellschaft), o societate internaţională care cercetează spaţiul cosmic în scopuri paşnice. Scrie două cărţi: Materie şi viaţă (1959) şi Catehismul uranizilor (1966).

În memorabila zi de 21 iulie 1969, la ora 04:00 (ora Bucureştiului), adică exact 109 ore, 7 minute şi 35 secunde, după startul de la Cape Kennedy, s-a deschis hubloul de ieşire al lui Eagle (Vulturul) şi omul a păşit pe Lună. Racheta Saturn V, cu înălţimea de 111 metri, capodopera lui Wernher von Braun, s-a ridicat de pe rampa de lansare şi a dus spre înălţimi nava "Apollo 11".

La acest eveniment, visat din 1922, a fost invitat şi părintele zborurilor cosmice, Hermann Oberth cu soţia.

Misiunea lui Apollo 11 s-a încheiat cu succes în data de 24 iulie 1969, când toţi trei astronauţii au amerizat la orele 18:51 în Oceanul Pacific, în condiţii bune.

Pentru merite deosebite în cercetarea aerospaţială, Hermann Oberth primeşte din partea R.F. Germană în 1961 "Marea Cruce de Merit" iar în 1963 i se conferă titlul de "Doctor Honoris Causa" al Universităţii Tehnice din Berlin.

În anii 1972 şi 1974, Hermann Oberth a vizitat România, la invitaţia Academiei Române, prilej cu care i-a fost decernat ordinul "Meritul Ştiinţific". Ca o recunoaştere a contribuţiei sale la promovarea zborului cosmic, Hermann Oberth a fost numit membru de onoare a 15 asociaţii naţionale de astronautică din Europa şi America, membru al Academiei Internaţionale de Astronautică, fiind distins cu numeroase titluri ştiinţifice.

Astăzi, savantul Hermann Oberth este considerat un pionier al zborului extraterestru, al explorării cosmosului şi un titan al navigaţiei spaţiale.

Se stinge din viaţă la 28 decembrie 1989, dar în România, postul de televiziune nici nu anunţă decesul marelui savant, deoarece lupta pentru putere se ducea între Securitate şi comuniştii din eşalonul doi, dornici de putere contra democraţilor Coposu şi Raţiu.

Murise un mare savant român, recunoscut pe plan internaţional, dar pe cine mai interesa.


4 octombrie 1957 - U.R.S.S. lansează primul satelit Sputnik 1

3 noiembrie 1957 - prima fiinţă în Cosmos - căţeluşa Laika - lansată cu nava sovietică Sputnik 2

31 ianuarie 1958 - primul satelit lansat de SUA - Explorer 1

12 aprilie 1961 - primul om în Cosmos, Iuri Gagarin, efectuează cu Nava Vostok 1 înconjurul Terrei în 108 minute

5 mai 1961 - Alan Shepard, primul american care zboară în spaţiu

6-7 august 1961 - Gherman Titov, zbor de o zi cu nava Vostok 2

În 1963 - se realizează prima transmisie în direct cu un cosmonaut - Gordon Cooper la bordul navei Mercury Atlas 9

1963 - Joseph Walker, prima persoană care a zburat în spaţiu de 2 ori

16-19 iunie 1963 - prima femeie în Cosmos, Valentina Tereşkova de 26 ani, la bordul navei Vostok 6

Iunie 1966 - primele aselenizări, fără echipaj, efectuate de Sonda Luna 9 (URSS) şi Surveyor (SUA)

16 iulie 1969 - racheta Saturn V cu nava Apollo 11, cu echipajul format din: Neil Armstrong, comandant, Michael Collins, comandant modul lunar, Edwin Aldrin jr., pilot modul lunar, au aselenizat, iar Neil Armstrong este primul pământean ce păşeşte pe o altă planetă, urmat la 18 minute de Edwin Aldrin. Misiunea se încheie pe data de 24 iulie 1969, la orele 18:51, când nava amerizează în Pacific.

1970 - este lansat primul satelit artificial japonez Oshumi, cu o rachetă autohtonă Lambda - 4S

aprilie 1970 - este lansat primul satelit chinez, denumit China 1

noiembrie 1970 - are loc aselenizarea staţiei sovietice Luna 17, care debarcă primul vehicul automat Lunahod-1, echipat cu opt roţi independente, motoare cu baterii solare, cu aparatură ştiinţifică, camere de luat vederi. Şi-a încetat activitatea după ce a parcurs peste 11.000 m cu opriri în timpul nopţilor lunare.

iulie 1971 - este lansată nava spaţială americană Apollo 15, cu echipajul format din: David Scott, James Irwin, Alfred Warden, care efectuează a doua expediţie geologică selenară. Cosmonauţii au petrecut 67 de ore pe suprafaţa selenară. Noutatea expediţiei a fost aducerea pe Lună a primului electrovehicul Rover, cu ajutorul lui astronauţii deplasându-se pe solul lunar.

iulie 1971 - prima sondă spaţială care coboară pe Marte, Marte 3 - SUA

prima staţie orbitală sovietică - Saliut 1

mai 1973 - este lansat cu o rachetă Saturn V, laboratorul spaţial orbital Skylab-1 (SUA), destinat experimentelor ştiinţifice la o altitudine de 435 km, de către membrii a trei echipaje.

anul 1979 - începe programul "Intercosmos" la care participă URSS, Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, R.D. Germană, Ungaria, România, Cuba, Vietnam, în cadrul misiunilor Soiuz - Saliut

anul 1979 - lansarea primei rachete vest-europene Ariane

14 mai 1981 - ora 20:16 şi 38 secunde, a fost lansată de pe Cosmodromul din Baikonur, nava cosmică Soiuz 40, într-un prim zbor comun româno-sovietic, având la bord echipajul format din lt. major pilot ing. Dumitru Prunariu şi colonel Leonid Popov, erou al Uniunii Sovietice, comandant al navei cosmice.

15 mai - ora 21:50 s-a realizat cuplarea navei Soiuz‑40 cu complexul orbital Saliut-6 - Soiuz-T4, unde lucrau cosmonauţii sovietici Vladimir Kovalionov şi Victor Savinik. La bordul complexului orbital, cosmonauţii au efectuat programe de cercetări ştiinţifice în domeniul astrofizicii, fizicii nucleare, tehnologiei cosmice, experienţe bio-medicale.

22 mai - în timpul celei de a 121-a rotaţie în jurul pământului, nava cosmică Soiuz-40 s-a decuplat de staţia orbitală Saliut-6, iar în aceeaşi zi la ora 16:59, după 125 de rotaţii, capsula navei cosmice avându-i la bord pe Dumitru Prunariu şi Leonid Popov a aterizat în regiunea dinainte stabilită. Zborul cosmic a durat 7 zile, 20 de ore şi 52 minute.

1985 - prima sondă care străbate coada unei comete - ICA (SUA)

1987 - prima sondă care depăşeşte limitele sistemului solar Pioneer-10, după ce trece de planeta Pluto

25 aprilie 1990, plasarea pe orbită a celui mai mare telescop spaţial Hubble (SUA-Europa)

1991 - prima sondă care survolează un asteroid - Galileo (SUA)

1994 - primul survol al polilor soarelui, sonda Ulysse (SUA), care a atins şi cea mai mare viteză în spaţiu 44,41 m/sec.

1995-1997 - misiuni spaţiale ruso-americane, pe staţiile orbitale Mir şi Saliut.

30 mai 2020 - NASA şi SpaceX au lansat, în premieră, un echipaj uman la bordul capsulei Crew Dragon, dezvoltată de compania lui Elon Musk, către Staţia Spaţială Internaţională. Capsula Crew Dragon va fi purtată pe orbita sa de o rachetă reutilizabilă Falcon 9.

Călătoria spre Staţia Spaţială durează 19 ore. Misiunea spaţială este o premieră din două puncte de vedere:

Doug Hurlei, de 53 de ani, şi Bob Behnken, de 49 de ani, sunt cei doi astronauţi.