Mit şi ştiinţă - Scurtă istorie a dezvoltării industriei aeronautice

Citiţi un fragment din această carte.


Zborul în nemărginita zare albastră a fost şi este năzuinţa omului de a cunoaşte tainele cosmosului. Mulţi dintre noi au călătorit, cu emoţie şi bucurie, de la pământ la lună, graţie operei lui Jules Verne. Dorinţa omului de a zbura în înaltul cerului s-a născut odată cu el, dar de la dorinţă la realitate a trebuit să treacă foarte mult timp. Despre dorinţa de a zbura ne vorbesc multe mituri şi legende care au ajuns până la noi, datorită scrisului şi în felurite alte forme. Cea mai veche şi cunoscută legendă despre zbor este cea a meşterului Dedal, neîntrecut în realizarea, cu dalta şi mistria, a unor monumente ca labirintul din Creta, construit pentru regele Minos.

Regele a hotărât să-i închidă în labirint pe Dedal şi pe fiul acestuia, Icar, pentru a nu mai putea făuri alte monumente mai deosebite. În această situaţie, meşterul Dedal a făurit aripi din pene, ceară şi fire de in, care să-i ajute să evadeze şi zbura din labirint. Cel care a cântat în versuri măiestre munca minuţioasă a meşterului Dedal a fost marele poet roman Publius Ovidius Naso (43 î.e.n - 17 e.n.):

Poetul foloseşte atât de plastic versul făcând cititorul să-şi poată imagina cum arată aceste minunate aripi şi intuieşte foarte bine distanţa dintre soare şi pământ, punându-l pe Dedal să-şi îndrume fiul să păstreze drumul de mijloc, drum sigur pentru viaţă:

Icar, cucerit de frumuseţea zborului, a uitat de sfaturile tatălui, s-a înălţat prea sus, soarele topindu-i ceara aripilor s-a prăbuşit într-o regiune a Mării Egee, denumită mai târziu Marea Icariană.

În ţara noastră este cunoscută legenda meşterului Manole, legată de înălţarea mânăstirii Curtea de Argeş. La terminarea construcţiei, din porunca domnitorului Neagoe Basarab, meşterii au fost lăsaţi pe acoperiş pentru a nu mai putea zidi o altă mânăstire. Manole şi-a făcut aripi din şindrilă cu ajutorul cărora a încercat să coboare de pe acoperiş, dar s-a prăbuşit lângă zidurile mânăstirii. Pe locul unde şi-a găsit moartea a apărut un izvor cu apă limpede - fântâna lui Manole. O altă legendă aminteşte că meşterul bisericii Trei Ierarhi din Iaşi a fost lăsat, din porunca domnului Vasile Lupu, pe acoperişul bisericii. Acesta şi-a confecţionat aripi cu care a zburat, dar o furtună rupându-i aripile, a căzut în apele Bahluiului unde a murit. Izvoarele istorice atestă că din cele mai vechi timpuri s-au făcut încercări de a construi aparate de zbor.

Începând din secolul al XV-lea, Europa intră în perioada Renaşterii, când dezvoltarea rapidă a societăţii provoacă o răsturnare a concepţiilor mărginite ale Evului Mediu, când gândirea ştiinţifică începe să facă o serioasă concurenţă gândirii mitice.

Epoca umanismului începe să se constituie pe observaţie, experienţă şi ştiinţă. Ştiinţa devine o sumă de cunoştinţe dobândite prin observaţia directă a realităţii, prin experienţă şi prin calcul.

Reprezentantul epocii respective este Leonardo da Vinci (1452-1519), fiind unul din acele spirite care pune stăpânire pe o epocă.

Pictor, sculptor, arhitect, inginer, fizician, chimist, muzician, Leonardo a încercat toate formele de activitate teoretică şi practică şi a dus atât de departe spiritul de investigare încât cercetările ştiinţifice au dăunat operei sale artistice. Leonardo da Vinci nu s-a mulţumit cu procedeele consacrate ale predecesorilor săi, a căutat mereu să experimenteze noi tehnici şi noi procedee.

Cercetează problema centrului de greutate, în care vede una din problemele dominante ale mecanicii. Aprofundează teoria mişcării, calculând mişcarea unui corp pe un plan înclinat, însoţind textul de o schemă, fiind cea dintâi prezentare grafică a unei experienţe ştiinţifice.

Începe să scrie un "Tratat despre mişcare". Leonardo studia zborul bondarilor, viespilor şi muştelor, structura corpului şi aripilor zburătoarelor, felul în care ele se serveau de picioare ca de-o cârmă. Ca punct de plecare pentru realizarea maşinii de zburat proiectase chiar un tratat despre zborul păsărilor.

Acest tratat era împărţit în patru cărţi: prima trata despre zborul prin bătaia aripilor, a doua despre zborul fără bătaie de aripi şi cu ajutorul vântului, a treia despre zbor în general, iar ultima despre zborul mecanic. Acest studiu al mecanismului particular al zborului păsărilor nu va mai fi reluat decât abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Mai târziu, înţelegând că zborul depinde de condensarea aerului, definise aerul ca un fel de lichid cu greutatea sa specifică, ca o materie elastică, condensabilă şi cu atât mai densă cu cât este mai aproape de pământ. Apoi, după ce studiase anatomia aripilor păsărilor, începe să calculeze suprafaţa unei aripi în stare să suporte greutatea corpului omenesc. Cântărind diferite păsări, măsurându-le dimensiunea aripilor, calculând raportul între greutatea corpului şi anvergura aripilor, ajunge la concluzia că această anvergură reprezintă rădăcina pătrată din greutatea corpului. După aceste cercetări a pornit la realizarea tehnică a maşinii de zburat.

Leonardo da Vinci în anul 1504 se duce la Florenţa, unde, de pe dealurile de la Fiesole urmăreşte zborul planat al păsărilor. Descoperă alte principii fundamentale de mecanică, principiul conservării mişcării, acea lege a inerţiei pe care o va dezvolta Galilei peste un veac şi jumătate. Observă cu atenţie cum prin diferitele mişcări ale aripilor, pasărea îşi deplasează centrul de rezistenţă faţă de centrul de greutate. Notează cum păsările, când coboară pe pământ, îşi apleacă în jos coada şi o desfăşoară mai larg pentru a-şi micşora viteza căderii, iar astfel Leonardo ajunge la concluzia că aterizajul este una din problemele grele ale zborului mecanic. Stabileşte - fapt recunoscut azi - că omul zburător va fi cu atât mai în siguranţă faţă de primejdia curenţilor şi a vârtejurilor, cu cât se va înălţa mai sus.

La Florenţa îşi definitivează maşina de zburat şi va încerca să zboare de pe piscul din Fiesole ce poartă numele de Monte Ceceri - Muntele Lebedei. Plin de încredere, Leonardo scrie cele mai entuziaste cuvinte: "De pe muntele ce poartă numele Lebedei, pasărea cea mare îşi va lua zborul pentru întâia oară, umplând universul de uimire, umplând cu renumele său toate scrierile şi aducând glorie veşnică locului în care s-a născut". Şi, în acea primăvară a anului 1506, s-a petrecut pe dealul de la Fiesole, numit Muntele Lebedei, o dramă ale cărei amănunte vor rămâne ascunse pentru totdeauna omenirii - unul dintre fiii ei cei mai dăruiţi a încercat să zboare. Nu se ştie care a fost rezultatul acestei încercări de zbor şi a maşinii de zbor, deoarece de la acest eveniment, Leonardo n-a mai scris un singur cuvânt nici despre încercarea de a zbura, nici despre vreo maşină de zbor şi nici despre zbor.

După Titanul Renaşterii, Leonardo da Vinci, trebuie amintiţi şi câţiva oameni de ştiinţă care au avut o contribuţie deosebită în astronomie:

Copernic (Mikołaj Kopernik) - 1473-1549.
Astronom polonez care a combătut teoria geocentrică a lui Ptolemeu dominantă în Evul Mediu. A fundamentat ştiinţific teoria heliocentrică a lumii. În lucrarea sa "Commentariolus" (Mic comentariu), scrisă în 1510 dar publicată în 1878, Copernic îşi exprimă primele idei despre formarea sistemului solar afirmând că planetele şi pământul se rotesc în jurul soarelui (situat în centrul universului) şi în jurul propriilor axe, fundamentând teoria heliocentrică, explică forma sferică a Lunii, a Pământului şi a Soarelui prin acţiunea rotaţiei.

Giordano Bruno - 1548-1600
Filozof renascentist italian, care în lucrarea "Della causa, principio ed uno" şi "Dell-infinito, universo e mondi", expune teoria heliocentrică a lui Copernic, precum şi propria sa intuiţie despre un "univers infinit, imens şi nenumerabil" populat de o infinitate de lumi, asemănătoare cu lumea noastră.

Galileo Galilei - 1564-1642
Matematician, fizician şi astronom italian. Efectuează primele observaţii astronomice cu ajutorul unei lunete inventată de el (1609) cercetând astfel stelele, relieful suprafeţei lunare şi fazele planetei Venus. A cercetat patru sateliţi ai planetei Jupiter (numiţi galileeni), petele solare şi rotaţia Soarelui. A emis legile căderii libere, legea inerţiei. A cercetat mişcarea proiectilelor şi a corpurilor pe plan înclinat.

Johannes Kepler - 1571-1630
Astronom german, unul dintre fondatorii astronomiei moderne, a emis ipoteza atracţiei dintre Soare şi planete. A formulat (1609-1619) cele trei legi de mişcare a planetelor, legi care pun bazele mecanicii cereşti şi vor sugera lui Newton descoperirea legii atracţiei universale. Studiază sateliţii planetelor şi paralaxele.

Isaac Newton - 1642-1727
Fizician, astronom şi matematician englez. A descoperit dispersia luminii (1669), a pus în evidenţă spectrul solar (1672), a construit telescopul cu oglindă (1668), a enunţat legea atracţiei universale (1687).

În ţara noastră, potrivit unui document al vremii păstrat la muzeul de istorie al municipiului Bucureşti, se relatează că în vara anului 1818, în prezenţa domnitorului Gheorghe Caragea şi a fiicei sale Ralu, s-au adunat mii de locuitori pe Dealul Spirii, unde a fost adusă "o băşică rotundă" cu diametru de patru stânjeni, făcută din pânză de Braşov. Băşica avea în interior un rezervor cu spirt care se aprindea cu ajutorul unui fitil. Când aerul din interior s-a încălzit, băşica s-a înălţat, căzând apoi lângă satul Căţelu. Evenimentul se poate considera primul miting aerian din România. Tot în această perioadă, ofiţerul Gheorghe Varlaam Ghiţescu publică mai multe articole referitoare la baloane cu cârmă, de tip dirijabil, care ar putea fi folosite la transporturi. Alexandru Ciurcu (1854-1922), împreună cu francezul Just Buisson au inventat, la Paris, un motor reactiv destinat primei bărci cu reacţie. Au propus instalarea motorului lor perfecţionat pe balonul dirijabil construit de Gaston Tissandier. Ciurcu a construit şi a experimentat prima drezină cu jet (reactiv).