[casa de-a casa] [78] - casa din Bărăgan.12.acareturi_3

Şopronul cu scule: târgul Vitan-Bârzeşti în miniatură. Un hol lung, ticsit cu unelte şi mărunţişuri adunate de-a lungul vremii: ţiglă, cahle, cutii cu vopsea, diluanţi, pensule de tot felul; ochelari de protecţie, pile, fierăstraie ştirbe, ciocane jucând în mânere, o menghină şi o pereche de mănuşi sănătoase; şuruburi, cuie, piuliţe şi şaibe, cât să dai la tot satul; fasunguri cu diametre diferite şi becuri risipite în semiîntunericul jilav; tot felul de ghivece goale, apoi nelipsitele cutii folosite de iaurt şi smântână, aşteptând vrăfuite noile destinaţii.

Magazia: un spaţiu dominat de două lucruri care atrag atenţia - un cuptor adânc şi înalt, lăsat în părăsire; şi un tractor cândva strălucitor, pus acum pe butuci. Chiar şi în sensul propriu, căci aici se strâng lemnele de foc. Pe unde te învârţi, dai de piese de mobilier mărunţit: uşi de dulap, tăblii din PAL care-au alcătuit cândva paturi şi servante, cercevele de toate felurile sau dimensiunile. Vedetele locului sunt câţiva butuci despicaţi. De mine, cu toporul. Rezultaţi de la copacii care-au tot fost tăiaţi în grădină. Vrafuri de stinghii şi mănunchiuri de laţi uscaţi, măcinaţi de vreme şi cari, aşteaptă lovitura finală de baros. De-acolo, mai departe, lemnele se vor lăsa mistuite de flăcările sobelor, împletind cenuşiile aduceri aminte din firul fumului înălţat pe coş.

Magazia a fost spurcată de două ori: pe-aici au intrat cândva hoţii, lăsând tractorul fără motor; şi tot aici s-a strecurat şarpele casei, măturând prin mişcări sinuoase privirile mele perplexe. Tocmai de aia nici n-am mai fotografiat încăperea.

Porumbarul: un Golem nesigur pe picioare. Gata să se prăvălească din clipă în clipă. Totuşi, mândru ca mai toţi răpănoşii. Privindu-te de sus şi dându-se pe spate.

Cândva, măgăoaia era burduşită cu pepitele de soare aliniate pe ştiuleţii porumbului cules. Însă de-atunci au trecut câţiva ani, iar tarlaua de cucuruz a fost vândută. Tot ce-adăposteşte acum, între pereţii fragili de sârmă împletită, sunt câteva bucăţi inutile de polietilenă. Scârţâitoare...

La baza lui e Tartarul: borcane voluminoase făcute ţăndări; altele, mai mici, încă pline cu amestecuri fetide de pe vremea conservelor de toamnă; fragmente de te miri ce, păstrate pentru te miri când. Peste toate astea, risipită, cenuşa adunată din sobe.

De pe-aici s-a ivit şarpele... Dintre creţurile unor ierburi dese care au crescut în jurul porumbarului.


***
#CasaDe_aCasa | Istorii din loc în loc, la un loc este o campanie online de colectare a unor istorii despre locuire ce se vor constitui într-o arhivă. Fiecare dintre noi are poveşti ale locuirii în propria casă ori aiurea. Trimite pe adresa [email protected] o poveste şi o imagine (foto, colaj sau elemente vizuale) care să o ilustreze. Adaugă şi câteva cuvinte despre tine sau ataşază un link către website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Contribuţia ta va fi parte din Arhiva Timpului Prezent şi din rubrica casa de-a casa de pe LiterNet.