[casa de-a casa] [77] - casa Domnului.11.la drum, spre Cetăţuia

O dată ajuns student în Bucureşti, prin Mircea Stanciu aveam să cunosc un grup de tineri tare faini: prozatorul în devenire Cosmin, misterioasa Michi, Dorian cel totdeauna egal cu sine, iconarul Neluţu, Gabi marele ironist, Anca literata candidă, Mihai rockerul impetuos, Florian cel mucalit, cele două Irine, Ionuţ adolescentul în care încremenise parcă un copil, micuţa Nils - toţi porneau, din două în două săptămâni, la chemarea lui Dumnezeu, pe un loc înalt, stâncos, pe care voievodul Negru-Vodă pusese temelia unui lăcaş de închinăciune.

Ajungeam la picioarele călăuzei noastre spirituale - părintele Modest - bărbos, histrionic, dedicat total sacerdoţiului - după ce călătorisem hurducaţi cu trenul, apoi din ocazie în ocazie până în satul Cetăţeni.

Niciun pelerinaj nu semăna cu altul. Într-unul, un poliţist local încinsese cu noi o discuţie despre "Numele trandafirului". Într-altul, Gabi, dacă nu-mi joacă feste memoria, iniţiase o convorbire cu unul din copiii romilor care locuiau la baza muntelui, în sărăcăcioasele cocioabe. Aflase astfel că pe micuţ îl chema... Van Damme pe 94. De unde se alesese cu un nume atât de exotic? Tatăl său poseda un calendar de perete cu vestitul actor din filmele de acţiune. Iar pe această hartă a timpului scria chiar aşa: Jean-Claude Van Damme - 1994.

Multe erau atracţiile Cetăţuii: bisericuţa săpată adânc în piatră, cavalerul trac gravat pe un perete exterior ei, peisajul cu totul sălbatic în care ochiul se afunda nesăţios, bazinul dacic, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului în faţa căreia, văzusem la o liturghie, cum candela care ardea mai mereu înaintea ei începuse să se legene, căpătând un amplu şi inexplicabil balans. Nu în ultimul rând, la Cetăţuia ne chema dragostea covârşitoare a părintelui stareţ Modest.

Nu am mai călcat de ani buni pe drumul spre Cetăţuia. Când mă cuprinde dorul năprasnic de ea, mă visez pe acele culmi. Dau să cobor, dar zadarnic: rătăcesc inevitabil cărarea care ar fi trebuit să mă conducă la şoseaua principală. Cărarea mă poartă iar şi iar tot în faţa bisericuţei săpate în piatră. Ce să fie asta? Un semn?

***
#CasaDe_aCasa | Istorii din loc în loc, la un loc este o campanie online de colectare a unor istorii despre locuire ce se vor constitui într-o arhivă. Fiecare dintre noi are poveşti ale locuirii în propria casă ori aiurea. Trimite pe adresa [email protected] o poveste şi o imagine (foto, colaj sau elemente vizuale) care să o ilustreze. Adaugă şi câteva cuvinte despre tine sau ataşază un link către website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Contribuţia ta va fi parte din Arhiva Timpului Prezent şi din rubrica casa de-a casa de pe LiterNet.