"Dacă nu mergi lângă mine liniştit, te pun să-ţi cari singur ghiozdanul", îi spune. "Eu îţi car ghiozdanul, iar tu sari ca o capră? Poţi să ţi-l cari şi singur atunci."
După câţiva paşi, Timmy uită şi începe să ţopăie din nou. Atunci ea îi spune "Ia-ţi ghiozdanul. Ia-l." Îl lasă în jos de pe umăr şi i-l întinde, dar el începe să strige: "Nu, tu îl cari!". Dani îl aşază pe jos şi pleacă mai departe. Timmy îl ridică de mâner şi urlă: "Îl azvârl în tine. Vacă proastă.". Dar ea merge tot înainte, ignorându-l, iar el şi-l aşază în spate, supărat, urlând.
Nu este o zi bună pentru ei doi. Daniela n-a dormit bine, Tim este dificil azi.
Mizerabil, ruptă de propriul copil. I se întâmplă regulat. Când îl lasă să aştepte cinci minute în faţa casei şi-l găseşte călcând în picioare freziile abia înflorite, când îl găseşte la şcoală dând cu mingea de fotbal în uşa de sticlă, ori mâncând de pe jos chestii găsite, ori în crizele lui de furie când începe să dea cu pumnii şi picioarele în ea. Cu ciudăţeniile lui, cu statul lui în gară, să privească ore în şir trenurile.
"De aici merg singur, mama. Pleacă! Pleacă, mami!"
Au ajuns la podul scund de lemn care duce spre centru. Pe sub el curge un râu. Când vine dezgheţul, albiile inundă toată valea.
"Bine, Tim. Să fii cuminte."
Dar el a fugit. Aleargă să se alăture unor colegi de la el din clasă. Danielei i se pare că o vede printre copii pe Hanna, fetiţa pe care o iubeşte Tim. E fata lui Elke. Elke i-a povestit emoţionată cum Tim i-a înlăturat o şuviţă de păr Hannei din ochi cu un gest tandru, cum i-a mângâiat părul şi cum a privit-o. I-a surprins la "Săptămâna Bibliei", unde se oferise voluntară. Scrisorile pe care i le scrie Tim Hannei. Elke spune că-i face foarte bine fetiţei, pentru că este foarte timidă şi n-are încredere în ea, în nimic, că trăieşte mai mult în lumea ei de fantezie. Că e foarte retrasă.
Dani nu i-a zis că descoperise la Tim în cameră, când făcea curat, o scrisoare pentru Diana, altă fetiţă din clasă, cu tot cu inimioară şi ce trebuia. Îl luase la rost: Măi, pe cine iubeşti până la urmă, hotărăşte-te: pe Hanna sau pe Diana? Iar el a răspuns că le iubeşte pe toate. Că el de fapt o iubeşte şi pe Chiara. I-a zis, Tim, tatăl tău mă iubeşte doar pe mine. Alege doar una din ele. A zis că nu, el nu poate alege. E prea greu.
Dar apoi Hanna s-a mutat din banca lui cu un alt băiat din clasă. Tim atunci i-a bătut pe amândoi în fiecare pauză. A înnebunit-o pe Dani, căutând o explicaţie de ce Hanna nu îl mai iubeşte. De ce Hanna se ţine acum cu altcineva de mână. După o perioadă lungă de suferinţă, Daniela a crezut că s-a terminat. Dar într-o zi, a găsit la el pe birou o foaie de hârtie cu titlul "Prietenii mei sunt:". Scrisul lui Tim anunţa: Hanna. Lista se termina aici.
Cu gândurile acestea în cap, la piciorul podului, Dani aşteaptă ca Tim să dispară din câmpul vizual. Apoi deodată îngheaţă. Nu se înşală, este el. Iar bărbatul o priveşte la rândul său. A recunoscut-o. Vine spre ea. Dani nu ştie ce să facă.
Îl cheamă Dieter. S-a întâmplat de curând, când ea şi Sebastian vorbeau de divorţ. Sebastian se îndepărtase de ea, nu mai făcea niciun gest tandru, nu mai spunea un cuvânt frumos. Aveau doar foarte multe de făcut prin casă împreună. El susţinea că nu e adevărat, că este doar obosit. Că el este fericit în această căsnicie şi nici prin gând nu-i trece să divorţeze. Îi spusese chiar ceva dureros: că ea simte nevoia acută de a crede că nu este iubită.
În acea zi, îl dusese pe Tim la un prieten de şcoală. O luase prin centru, intenţionând să intre prin magazine să-i caute nişte pantofi de sport. Cei vechi nu mai erau buni. Când stătea nehotărâtă la o intersecţie, s-a apropiat de ea puştiul acesta. Avea tenul stricat şi ceva foarte pământesc şi pragmatic. O idee prea intens. Chiar periculos. Un băiat rău. Când s-a apropiat de ea, i-a făcut pur şi simplu o fotografie cu handy-ul <
El a râs. Era foarte tânăr. Douăzeci şi ceva. Animalic, brutal, sălbatic. Danielei i-a plăcut. Mirosea a sex, a răşină. S-a simţit instantaneu ameţită. Pământul i-a fugit de sub picioare. Sex pur, sălbatic, animalic. Brutal.
Şi-a simţit corpul reacţionând pozitiv. Sunt vie, şi-a spus.
Sunt al dracu' de vie.
Nu o mai făcuse de trei sau patru luni. Ori jumătate de an. Ar fi avut nevoie de un orgasm. De un bun orgasm, cu toate cele aferente. Când pierzi contactul cu lumea din jur. Când ajungi într-un cu totul alt nivel al conştiinţei. Propulsat. Nici nu-şi mai aminteşte de când n-a mai avut o reacţie fizică sănătoasă la un bărbat.
S-a simţit beată la gândurile acestea.
"Vrei să bei ceva cu mine?", a întrebat-o. "Te invit la un cocteil. E un bar după colţ."
L-a privit blocată, tensionată, ca lovită în creştetul capului. I-a privit faţa ovală, nasul mic, trăsăturile frumoase, părul blond. Era un bărbat frumos, deşi nu în sensul obişnuit. Poate că de fapt era urât. Nu, era cu adevărat urât. Dar de-o urâţenie fascinantă. N-avea verigheta la ea. Era conştientă că arată cu mult mai tânără. Un gând nebunesc şi-a făcut loc în ea. Un gând sinucigaş. Dorea să dispară în acest bărbat. Dintr-o dată i-a venit să-i spună: Fă-mă să mă simt mai bine. Ajută-mă. Atât, pur şi simplu, atât.
Bărbatul stătea în faţa ei, drept, cu privirea lui ironică. Era real.
"Da", i-a spus. "Hai să mergem."
Era nebunesc, iraţional. Stupid.
Nu-i venea să creadă ce face.
Au intrat în bar. S-a uitat de jur împrejur cu frică. Dar abia se deschisese, şi oricum ce să caute mamele de la şcoală într-un asemenea loc? Erau femei serioase, cu familie, serviciu, soţi, bucătării de curăţat, feluri de mâncare de preparat. Copii de dus la cursuri de engleză, sport, înot, muzică, pian, karate, trompetă, logopedie, la doctor, la psiholog. De dus la prieteni în vizită. Pentru o clipă s-a bucurat că în acel moment ea nu mai era asta. Era doar o femeie nebună care face un gest oribil. Nu era mamă, nu era soţie. Nu mai era. Simţea uşurare. Cei câţiva clienţi erau tineri şi nu le-au aruncat nici o privire. Au comandat cocteiluri, iar Dieter a întrebat-o de unde vine, căci are un accent. Ea i-a răspuns simplu: "De acasă".
Apoi timpul a trecut cu o conversaţie superficială, cu tensiunea ei crescând până în pragul unui colaps, cu tânărul râzând mereu şi flirtând, şi invitând-o la el acasă. Întrebând-o lucruri prea intime. Făcând planuri să se vadă nu ştiu când. Se purta izbitor ca propriul ei fiu. Ca un răsfăţat, ca un băieţel care avea nevoie urgentă de câteva palme. De o mamă care să-l educe. A scos un pachet mic cu un praf alb şi a întrebat-o dacă vrea să încerce împreună cu el. Ea a strigat la el că e nebun şi să bage înapoi chestia aia înainte de a vedea şi altcineva. Tipul părea cu adevărat nebun. Iar ea, cu gândul la iubitul ei din facultate, ospătar într-un restaurant şi care se purta la fel de iraţional. Îi era atât de dor de el câteodată, că se simţea înspăimântată. Voia pur şi simplu la el. Îi era atât de greu să-l ştie cu acea nouă femeie, fericit, într-o nouă relaţie. Pentru el viaţa era mai simplă, avea mai puţine inhibiţii. Pentru el, totul era posibil. Avea mai puţine restricţii culturale. Care cultură? Îi adora fiecare greşeală gramaticală. Niciodată nu-i atrăsese atenţia, niciodată nu-l corectase. Apoi se ura pe sine pentru că nu era în stare să-l uite şi să-l lase în urmă, unde îi era locul. Ar fi trebuit să fie fericită cu soţul ei care rescria listele de cumpărături în ordinea raioanelor din supermarket. Le rescria corect. Avea idee de gramatică. Avea şi un doctorat. Ar fi trebuit.
Când Daniela a simţit că de la atâtea cocteiluri se simte rău şi a plecat la baie, locul se umpluse deja. Şi-a privit ceasul după ce a vărsat şi şi-a dat seama că trecuse ora la care trebuia să-l ia pe Tim. Şi-a udat faţa din belşug cu apă, confuză, abia ţinându-se pe picioare. Tremurând. Tânărul acela aspru, cu râsul lui. Din totdeauna se simţise atrasă de băieţi simpli, fără educaţie. Mecanici auto, bucătari, muncitori pe şantier. Fără un sfanţ. Fără viitor. Care n-ar citi o carte. Foarte tineri, mirosind a tinereţe, a lapte. A animal. Desigur, nu se putuse căsători cu aşa ceva. Ce ar fi zis familia ei când l-ar fi prezentat, ce-ar fi spus prietenele ei, vecinii, cunoştinţele? Ea, intelectuală, ziaristă, cu planuri să întemeieze o familie.
Când s-a întors la masă, Dieter dispăruse. La fel şi haina ei. Din fericire îşi luase geanta cu ea la baie. Barmanul nu ştia nimic. Nu observase.
S-a dus până la banca din colţ, a scos bani şi a plătit consumaţia. Crezuse că ea a băut prea mult, dar văzând nota de plată, şi-a dat seama că Dieter o întrecuse.
Sub şerveţel îşi uitase pacheţelul minuscul cu ceea ce credea ea a fi cocaină. L-a băgat în buzunarul de la blugi şi a plecat.
Iar acum se îndrepta direct spre ea. Să-i ceară socoteală? Să-i spună ceva? Să-l întrebe ce-a făcut cu o haină de femeie? La ce i-a trebuit? De ce a făcut acest gest? Nu poate deschide gura. Paralizată locului, îl lasă să treacă pe lângă ea. Îl lasă să-i mai facă o fotografie, râzând, cu handy-ul, în drumul său spre tren.