Dear 23-year old me

Dear 23-year old me,

M-am gândit, la aproape 32 de ani, să-ţi scriu cu nişte sfaturi pe care o să le ignori pentru că oricum ai ignorat aproape mereu toate sfaturile. Dar să vezi ce aproape-înţelepte devenim la aproape 32:

Aşa cum îţi faci mereu curat în dulap şi donezi hainele care nu-ţi mai vin, e bine măcar de câteva ori pe an să-ţi revizuieşti "certitudinile" despre cine eşti şi ce vrei de la viaţă, să vezi dacă încă ţi se potrivesc.

Poţi să iubeşti un om, chiar dacă nu reuşeşti să-l înţelegi. Uneori inclusiv pentru că nu reuşeşti să-l înţelegi. Dar uneori e mai mult obositor decât rewarding.

Frica de durere (fizică sau psihică) este mai debilitantă decât durerea însăşi. Cele mai bune momente vor fi acelea în care o să te confrunţi direct cu o teamă ce te limitează şi o să spui fuck it.

Există standarde şi standarde după care oamenii îşi măsoară succesul şi calitatea vieţii. În bani, putere, faimă, recunoaştere profesională, stima celorlalţi, premii, abilitatea de-a bifa obiective pe-o listă. Nu e nimic greşit în grilele astea. O să ţi le mai aplici aiurea uneori şi o să vezi că nu ţi se potrivesc. Pentru tine / mine, măsura o dau două lucruri: relaţia cu mine şi relaţiile cu oamenii importanţi din viaţa mea. Dacă astea merg prost, degeaba ar merge bine orice altceva.

Acuma crezi despre tine că eşti un om slab, nu eşti, dar o să faci nişte alegeri toxice în următorii 5 ani, iar apoi o să pierzi cel mai important om din viaţa ta şi o să ştii că ai de ales: ori laşi asta să te distrugă, ori scoţi din piatră seacă forţa să-ţi revii. O s-alegi a doua variantă. O să supravieţuieşti. Şi în următorii ani, o să ştii mereu că poţi supravieţui de fiecare dată. No matter what.

Ceea ce cred alţii despre tine e treaba lor. Nu o să ai niciodată o imagine clară despre ceea ce cred ei cu adevărat şi nici nu merită să încerci să o ai. Ceea ce contează cel mai mult este cum te vezi tu. Eşti exact aşa cum te-arăţi ţie când nu se uită nimeni. Chiar dacă ne construim întotdeauna în relaţie cu alţii.

Nu poţi prea poţi controla ceea ce simţi, dar poţi controla ceea ce alegi să faci în funcţie de ceea ce simţi. O să-nveţi în timp să cauţi mai puţin control, dar nu o să se întâmple peste noapte.

Uneori iubim la oameni ceva ce ne lipseşte: un mod de a vedea lucrurile, un mod de-a povesti, un mod de-a trece prin viaţă, un tip de umor, o mână mai blândă. Şi uneori cea mai bună cale ca să treci peste golul lăsat de ei e să manifeşti acel ceva în tine. Să-ţi devii tu acel ceva.

Oricâte întrebări şi oricâtă muncă de investigaţie faci, uneori nu vei primi răspunsurile pe care le cauţi. Unele lucruri din viaţa ta vor rămâne fără sens. Şi ca să mergi mai departe va trebui să faci pace cu lipsa de sens.

Nu poţi să salvezi pe cineva care nu vrea să fie salvat.

Uneori eşti mai puternică dacă renunţi decât dacă te chinui să duci vreun proiect de orice fel la bun sfârşit, dacă acel lucru te face nefericit. Uneori e mai multă forţă în a renunţa.

"Mulţi dorm, puţini se odihnesc" - i-a zis domnul care i-a vândut salteaua lui George. Am avut probleme grave cu somnul în ultimele luni şi au ajuns primele pe lista de rezolvat, pentru că fără somn chiar se duce dracului tot, cum a remarcat şi dna Huffington. O să mai păţeşti asta în anii următori. Dacă ai putea să nu te mai lauzi că dormi câte patru ore pe noapte, ar fi minunat. Corpul tău de peste ani ţi-ar fi recunoscător.

Nu te poţi aştepta să primeşti înapoi ce dai şi poate că n-ar fi de niciun folos. The best you can hope for e să dai ce poţi şi să primeşti ce ai nevoie. Dar nici asta nu se întâmplă mereu, că viaţa nu e un film inspiraţional.

În 99% dintre cazuri, când ceva ni s-a părut prea bun să fie adevărat, nu era adevărat.

O să te simţi uneori ridicol făcând ceea ce simţi. Dar e de preferat oricând să te simţi ridicol fiind sincer decât să fugi de ridicol până uiţi de tine.

Nu eşti datoare să umpli nicio tăcere inconfortabilă.

Nu există sinceritate absolută, după cum nu există vieţi fără compromisuri. Şi asta e OK. Totuşi, e o cale lungă de la white lies până la a trăi nesincer. Şi poţi face oricând alegerea să nu te minţi pe tine. Să nu minţi când contează. Să nu minţi nenecesar. Să stai cât de aproape poţi de adevăr.

Owning who you are e cel mai mare cadou pe care ţi-l poţi face, la orice vârstă, indiferent dacă e ziua ta sau nu.

Sunt puţine lucrurile care nu pot fi rezolvate sau făcute suportabile cu muzică bună, cărţi bune şi somn cât cuprinde.

Ştii întrebarea aia dintr-un film de când eram mici? Ce-ai alege între a simţi durere şi-a nu simţi nimic? Da, e cum bănuiam pe-atunci: e de preferat durerea.

Dar nu rămâne acolo prea mult, lasă loc şi pentru plictiseală uneori.

Râzi mult acum şi te pricepi să-i faci şi pe alţii să râdă, dar nu te pricepi să fii fericită. Dacă ai putea realiza asta încă de-acum, ar fi minunat pentru amândouă. Nici la aproape 32 nu ne iese prea bine.

Hai, capul sus, the worst is yet to come oricum, vine o pandemie care o să te facă să apreciezi libertatea pe care o ai acum şi cu care nu ştii mereu ce să faci.