Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  De la Petrila la Petrini. Viaţa lui Ion D. Sîrbu

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dezertor, apoi traducător pe frontul de vest (X)


Daniel Cristea-Enache

11.04.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Urmează o perioadă foarte agitată şi "încâlcită", în ceea ce priveşte angajarea sergentului / ofiţerului pe frontul redimensionat şi mutat, după cursul războiului, din stepa rusească în apropierea Carpaţilor. Printr-o fericită întâmplare, fragmente dintr-un jurnal de război (aprilie-august 1944) au supravieţuit succesivelor concentrări şi desconcentrări ale lui Sîrbu, protagonistul publicându-le peste treizeci şi cinci de ani, în Caietul-program al premierei absolute Seara de taină (Covor oltenesc) de la Teatrul Naţional Craiova. Parcurgând filele acestui jurnal "uitat" (cu indicii ale datei şi amplasamentului: 3. IV. 1944 - Podul Iloaiei, 25 iulie 1944 - Bogdăneşti, 5. IV. 1944 - Iaşi, 6. IV. 1944 - Copou - Iaşi), merită reprodusă integral ultima - din punct de vedere cronologic - secvenţă, dat fiind că ea re-constituie suportul moral al dezertării: "25 iulie 1944 - Bogdăneşti// Azi au fost executaţi 16 dezertori. Împuşcaţi, s-au rostogolit inerţi în gropile pline de apă. Am văzut creieri zburând, strigăte, groază mută, totuşi, indiferenţă faţă de glonţ. / Nu mai pot. Nu mai pot. Mă doare ceva nelămurit în piept, ceva de care nu mă pot desface. Mă sfâşie pe dinăuntru o hienă. Au murit câţiva oameni. Erau în vârstă, toţi. Uscaţi, slabi - unul avea o mustaţă roşie neobişnuit de mare... Mi se părea că plânge. (...) Am vrut să le adun fişele de indentitate, nu s-a putut. Apa în gropi le acoperise trupul din care mai şiroia sângele. La noapte îmi fac acte false şi dezertez. O iau înspre Craiova; mă voi face că îmi caut şcoala de ofiţeri şi mă voi preface că nu o găsesc." (1).

Apare aici o contradicţie, pe care Nicolae Oprea, cel mai bine documentat exeget de până acum al lui Ion D. Sîrbu, nu o sesizează sau preferă să o ignore. El reproduce în monografia sa, Ion D. Sârbu şi timpul romanului, fragmentul de mai sus, plasat în 25 iulie 1944, dar nu contrapune această dată cu cele din informaţia livrată anterior, conform căreia "în 23 iulie era detaşat la Şcoala de ofiţeri de rezervă pentru a-i urma cursurile şi, după numai două săptămâni - în 7 august -, se întorcea din detaşare" (v. supra, p. 25). Cum explicăm incongruenţa? Fie printr-o eroare de datare a filei din jurnalul de front, cu marja a numai câteva zile, fie printr-o detaşare fictivă, operată exclusiv în scriptele militare, "la Şcoala de ofiţeri rezervă din Craiova", acoperind intervalul 23 iulie-7 august. (2) În autobiografia rezumativă făcută în 1985, în scrisoarea către Ion Vartic, Sîrbu condensează această perioadă de primăvară-vară 1944 într-o singură frază: "În aprilie 1944, primesc ordin să plec la Iaşi: mi s-a găsit diploma de ofiţer. Refuz gradul. Plec la Iaşi, unde stau, chiar deasupra Copoului, cu o baterie anticar greu. Dezertez în 15 august 1944. Eram fugar în Craiova, «mă făceam că-mi caut unitatea şi mă prefăceam că nu o găsesc»." (3). De notat suprapunerea celor două formulări ("mă voi face că îmi caut şcoala de ofiţeri şi mă voi preface că nu o găsesc", "«mă făceam că-mi caut unitatea şi mă prefăceam că nu o găsesc»"), a doua fiind pusă, probabil, tocmai de aceea între ghilimele. Şi de observat, totodată, că în derularea paginilor din vechiul jurnal "uitat", singur acest fragment problematic nu se înscrie firesc în succesiunea cronologică (3.IV., apoi 25 iulie, apoi 5.IV., 6.IV., 10 IV.). E posibil ca el să fi fost intercalat aici din necesităţi dictate de textul dramatic pe care acest jurnal de front caută să-l documenteze. Cert este că tânărul sergent-ofiţer nu se poate afla, pe 25 iulie 1944, simultan la Craiova, la Şcoala de ofiţeri rezervă, şi la Bogdăneşti, unde asistă la execuţia a şaisprezece dezertori şi notează în secret că va dezerta şi el, luând-o "înspre Craiova"!... Înclinăm spre a doua variantă, fiindcă nu există nici o referinţă a lui Ion D. Sîrbu la o detaşare şi un nou stagiu la Craiova, pentru a redeveni, în cadru organizat, ofiţer; or, o asemenea experienţă care ar fi constituit îndreptarea simetrică a "retrogradării" birocratice mai vechi ar fi trebuit, credem, să lase măcar o urmă în consemnările fostului combatant. Sigur este că noile planuri ale urmaşului lui ©vejk prefigurează, la scara 1 / 1, naţionala întoarcere a armelor împotriva vechiului aliat. Dezertor dintr-o armată ce continua să lupte împotriva inamicului din Est, el se va reintegra curând într-una şi aceeaşi, care luptă, de puţină vreme, împotriva duşmanului din Vest. Această radicală schimbare de perspectivă va fi consemnată, împreună cu limbajul oficial şi retorica războinică aferentă, într-o savuroasă (şi totuşi amară) pagină târzie de Jurnal: "nu pot să nu mă închin în faţa stoicismului calm şi resemnat al bietei noastre armate române. Am tot povestit - şi voi povesti până la moarte - acea zi din septembrie 1944, când, din balconul hotelului «Bulevard», în Sibiu, generalul comandant al diviziei mele (18 Infanterie), proaspăt făcutul general, Austriacu (eu fiind, ca interpret, alături de un general rus, din armata a II-a ucraineană), a ţinut, rămăşiţelor din pătimita mea divizie (Odessa, Cherci, Stalingrad, Iaşi...), următorul formidabil discurs: «Camarazi! Până acum am avut ordin să luptăm împotriva hidrei comuniste. Acum avem ordin să luptăm împotriva hidrei fasciste. Aşa că stânga-n prejur, înainte marş...» Pe acea vreme, fusesem foarte revoltat că în toată masa aceea de veterani nu s-a găsit măcar unul care să se revolte, strigând: «îmi ajunge, m-am săturat!». Azi, văd lucrurile cu totul altfel. Adevărul este că suntem singurii din întreaga Europa care ne-am bătut zdravăn cu două hidre: am făcut două războaie mondiale, unul după altul, pierzându-le pe amândouă. (...) Dispreţul rasial al nemţilor, dispreţul ideologic al ruşilor - şi printre aceste recife şi cataracte, noi navigam şi muream vitejeşte, şoptindu-ne: Basarabia, Ardealul..." (4).

Dând credit aceloraşi rememorări, comprimate în scrisoarea către Ion Vartic, între momentul celei de a doua dezertări (15 august) şi acesta fixat sub balconul Hotelului "Bulevard" din Sibiu (septembrie), Ion D. Sîrbu a ajuns în Craiova şi şi-a "căutat" unitatea precum eroul lui Jaroslav Ha¹ek faimoasa Ceske Budejovice; apoi, trecând Carpaţii, a ajuns în Cioara, comuna lui David Prodan şi a prietenului Ion Oana, unde se găsea refugiată şi compania teatrală "Muncă şi Lumină" a lui Victor Ion Popa. Îndrăgostit, aici şi acum, iremediabil de teatru, dezertorul va veni totuşi la Sibiu, prezentându-se la comandamentul Diviziei 18 Infanterie şi angajându-se astfel (am văzut memorabila secvenţă iniţiatoare) pe noul front, antifascist. Pentru că vorbeşte binişor rusa (experienţa combatantului în Est spunându-şi cuvântul), este trimis la Gura Râului ca sergent (5) interpret pe lângă generalul Iliuşin, din Armata a II-a Ucraineană. Între 10 octombrie 1944 şi 2 ianuarie 1945 apare în evidenţele militare ca "trecut în zona interioară", ceea ce înseamnă că participarea lui Sîrbu la război (fie, acum, şi într-o postură nonbeligerantă) s-a prelungit până aproape de finalul acestuia, adus de capitularea necondiţionată a Germaniei (9 mai 1945). (6) Până la acest moment fast al desconcentrării (o dată pentru totdeauna), studentul favorit al lui Blaga face încă o expediţie cu grad mare de risc, de la Sibiu la Lugoj, pentru a-i recupera magistrului averea mobilă furată de un administrator inventiv. "Cinci lăzi grele" care îi vor fi de mare folos lui Blaga, în anii grei ce-i stau în faţă: "Blaga, disperat, mă roagă să-i fac un serviciu «soldăţesc»... În uniformă de sergent român, călătorind cu maşini militare ruseşti, riscându-mi pielea («un rus beat e un automat ce se descarcă de la sine»): ajung la Lugoj, unde un hoţ de administrator îi furase tot ce a putut «refugia» dintr-o investiţie, Blaga, la Bistriţa sau Vatra Dornei: o vilă, châlet elveţian. Cinci lăzi grele, pline de pături, albituri, tacâmuri. (Bănuiesc.) Îl bat măr pe escroc, rechiziţionez o căruţă şi reuşesc, fără să am un ban, să aduc această avere la Sibiu. Din lăzile acestea (şi din cartele A, de miner, furate de sora mea la Mina Petrila) a trăit Blaga în anii dintre ’46 şi ’55 (când a luat banii pentru Faust)." (7).

Note:
1. Ion D. Sîrbu, Obligaţia morală. Din confesiunile unui dramaturg, publicistică, vol. II, ediţie îngrijită şi postfaţă de Dumitru Velea, Editura Fundaţiei Culturale "Ion D. Sîrbu", Petroşani, 1994, p. 102.
2. Conform Matricolei 4153 (2229) Hunedoara din Fondul Arhivistic nr. 4578, Arhivele Militare Piteşti, a treia etapă în care sergentul Sârb Desideriu este înregistrat pe front e cuprinsă între 1 martie şi 23 iulie 1944. Evidenţa militară pare să substituie, de la un punct, realitatea: v. şi infra, nota 5.
3. Idem, Scrisori către bunul Dumnezeu, ed. cit., p. 158.
4. Idem, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, ed. cit., vol. II, p. 116.
5. Precizarea gradului ajutându-ne să ne fixăm asupra celei de-a doua ipoteze formulate anterior: detaşarea lui Sîrbu la Şcoala de ofiţeri rezervă din Craiova (23 iulie-7 august) pentru a fi, din nou, promovat la gradul de ofiţer a fost fictivă, poate şi a posteriori.
6. Nicolae Oprea punctează, într-o notă din volumul său, "chemările" şi "amânările" totalmente contradictorii din matricola militară a lui Sîrbu. La 1 februarie 1945 este chemat la concentrare (cu Ordin de zi 2143/ 1945), dar, la aceeaşi dată, chemarea îi e amânată cu 30 zile (prin Ordin de zi 2191/ 1945), cu menţiunea "concediu studii". Pe 1 aprilie o nouă "chemare", urmată, pe 3 aprilie, de o nouă amânare a concentrării, cu 60 de zile. În fine, pe 24 mai 1945, la douăsprezece zile de la încheierea participării armatei române la războiul împotriva Germaniei, sergentul artilerist şi interpret este "şters din controale fiind vărsat la C.T. Hunedoara prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 52554 din 18-V-1945 (Ordin de zi 580)". Apud Nicolae Oprea, vol. cit., p. 39.
7. Ion D. Sîrbu, Scrisori către bunul Dumnezeu, ed. cit., pp. 158-159. Un fragment în care este relatată aceeaşi experienţă apare în interviul cu titlul Eu l-am văzut pe Blaga plângând..., reprodus în Atlet al mizeriei, ed. cit., p. 107.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer