Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  De la Petrila la Petrini. Viaţa lui Ion D. Sîrbu

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Magna cum laude la licenţă (XI)


Daniel Cristea-Enache

18.04.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ultima fază a războiului înseamnă, în biografia lui Ion D. Sîrbu, o apropiere de ţară şi de casă, o inserţie mai uşoară în viaţa universitară sibiană şi, totodată, o repoziţionare a sa - pe o treaptă superioară de combativitate - pe meterezele gazetăriei civice. Înainte de a focaliza cele două faţete ale unui aceluiaşi protagonist (licenţa lui Sîrbu şi publicistica lui de tinereţe: fiecare cu o pondere însemnată pentru prezentul şi viitorul lui), se impune o recapitulare a războaielor la care el a luat parte, în datele esenţiale ale angajării sale. Aceasta nu a fost deloc una din proprie iniţiativă şi entuziastă; dar a fost reală, câtuşi de puţin formală. Patriot adevărat fiind, tânărul student se plasa pe cu totul alte coordonate moral-ideologice în raport cu o bună parte din corpul social şi, în orice caz, cu diriguitorii destinelor ţării în anii 1939-1944, cu apetitul lor dictatorial. Aceştia erau de dreapta şi naţionalişti; el era de stânga şi cosmopolit prin ereditate, prin mediul de extracţie, ca şi prin adeziunea proprie la Partidul Comunist, aflat pe atunci în ilegalitate. Cu toate aceste elemente, asumate până la a fi integrate în fibra profundă a personalităţii şi "etalate" (mai mult sau mai puţin ostentativ) în comportamentul său privat şi public, el şi-a făcut din plin datoria pe front, răspunzând la toate ordinele de concentrare. Rătăcirile sale prin Rusia de după înfrângerea zdrobitoare de la Stalingrad, evadarea din coloana de prizonieri şi dezertarea, pe un front răvăşit, le-am notat; de asemenea, dezertarea lui, cu foarte puţin timp înainte de momentul 23 august 1944. Aceste episoade sunt imediat-posterioare sau imediat-anterioare unor cotituri decisive, Sârb Desideriu plasându-se în termenii logici ai câte unui dezastru deja petrecut sau în curs rapid şi predictibil de "realizare". Ceea ce merită subliniat este participarea directă şi onestă a tânărului fiu de miner petrilean la un război - desfăşurat în Est, ca şi în Vest - în care e angrenată nefericita sa patrie, desfigurată în 1940 de cele două "hidre" şi încercând, din răsputeri, să-şi recapete conturul naţional. "Atlet al mizeriei" este o formulă plastică şi adecvată: ea surprinde atât sfera în care e obligat să evolueze sergentul-student, cât şi felul sportiv, bărbătesc şi omenesc în care o face. Cu inventivitate, dar fără subterfugii laşe; cu candoarea şireată a lui ©vejk, iar nu cu spiritul absurd-cazon al unor fanatici sau cu laşitatea impregnată în celula unor "combatanţi" slabi de înger. Războiul, se poate spune, nu îl modifică pe Sîrbu: îl întăreşte, în credinţele şi structura lui interioară. Îl expune atâtor primejdii şi îi aduce deseori în faţa ochilor, chiar lângă obraz, spectrul morţii. Dar îi furnizează, în acelaşi timp, nenumărate experienţe la cea mai înaltă temperatură - din care va ieşi un bărbat matur şi înţelept, un om adevărat, care ştie ce e Binele, ce e Răul, şi cum se amestecă ele uneori într-un chip tragic. La douăzeci şi şase de ani, când alţi tineri abia iau contact şi fac cunoştinţă cu viaţa reală, Ion D. Sîrbu a efectuat, deja, o lungă şi profundă imersiune în straturile sângerânde ale realului, în ceea ce se află dedesubtul cuvintelor frumoase, al sintagmelor bine şlefuite şi al retoricilor marţiale. Altfel spus, experienţa lui de viaţă tinde către completitudine.
*

Cum a reuşit Sîrbu să recupereze sutele de zile şi nopţi petrecute pe front, în linia întâi, şi să-şi susţină licenţa cu menţiunea
magna cum laude? Ne-o relatează chiar sergentul redevenit student, eliberat pe 2 ianuarie 1945 în vederea susţinerii examenelor. În lunile ce urmează, se pregăteşte intensiv, la Sibiu, într-o locuinţă de pe strada Goblinus nr. 6, unde stă cu chirie împreună cu prietenul Ştefan Aug. Doinaş (1); şi, încercând să-i ajungă din urmă pe mai norocoşii lui colegi, scăpaţi şi de armată, şi de război, urmează sfatul lui Blaga şi al celorlalţi profesori care îl simpatizează: "Fiind disperat că mereu şi mereu trebuie să mă întorc de pe front, că pierd anii mei de studiu, m-am plâns profesorilor care ţineau mai mult la mine: Blaga (...), Liviu Rusu (...), Onisifor Ghibu. Singurul care mă persecuta, numindu-mă «bolşevic», anulându-mi bursa, era un oarecare fost fascist, C. Daicovici. (Aşa se scrie istoria.) Deci, plângându-mă eu acestor dascăli ai mei, Blaga mi-a spus aşa: «Gary, uite, dacă înveţi nemţeşte bine, să poţi citi fără dicţionar filosofie, noi te trecem la examene!» Aşa că,
Lernt Deutsch! - deşi aveam o bază în memoria primei mele copilării." (2). Examenul se desfăşoară pe 30 martie 1945 (3) şi "D-lui Sîrbu Desideriu de confesiune cr.(eştin) ort(odox) născut la 28 iunie 1919 în comuna Petrila judeţul Hunedoara" îi este conferită "Diploma de Licenţă în Filosofia Culturii Estitică (sic!) şi Psihologie cu menţiunea magna cum laude 9,71 (nouăşeptezecişiunu) spre a se bucura de toate drepturile şi prerogativele acordate prin legi" (4). Teza, intitulată
De la arhetipurile lui C.G. Jung la categoriile abisale ale lui Blaga (pierdută mai târziu, rămânând numai fragmentele incluse de Blaga în volumul său Aspecte antropologice (5), are o întreagă şi instructivă istorie. Magistrul îi sugerase studentului favorit să transcrie şi să dezvolte acel eseu intitulat Despre o dialectică a lucidităţii, publicat în "Preocupări universitare", cu un an în urmă. Însă discipolul va căuta să valorifice lecturile făcute din necunoscutul, la noi, C.G. Jung (o prietenă înstărită, Ştefania Dorn, îi trimisese pe front pachete cu cărţi germane, iar între acestea se găsea şi Seele und Erde, o antologie de texte din Jung) pentru a trasa şi a urmări o paralelă între arhetipurile jungiene şi categoriile abisale blagiene. Spre surpriza conducătorului tezei, care, ulterior, într-un demers comparativ şi contrastiv, va sublinia diferenţele dintre arhetipuri şi factorii stilistici. De notat şi că Blaga va menţiona lucrarea fostului său student, recunoscându-i, implicit, valoarea de pionierat: "Îndrumat şi de unele sugestii din parte-ne, un fost elev al nostru, dl. I.D. Sîrbu şi-a pus într-o teză de licenţă această chestiune a distincţiei între arhetipuri şi factorii stilistici, ajungând la unele concluzii de care ţinem seama, potrivit unor nevoi dictate de economia studiului de faţă." (6).

De această perioadă studios-febrilă a tânărului care, desconcentrat de pe front, intră şi se pierde în teritoriile nesfârşite ale filosofiei culturii, esteticii şi psihologiei, sunt legate şi colaborările sale (cu o aceeaşi implicare, dar de natură diferită, civică) la săptămânalul "Naţiunea Română", "organ al PNL din Ardeal. Sibiu-Cluj", unde Ştefan Aug. Doinaş era redactor şef, iar Radu Stanca - secretar de redacţie. Între 5 noiembrie 1944 şi 11 martie 1945, Sîrbu publică aici nu mai puţin de nouăsprezece articole, într-o suită comparabilă (ca întindere şi intensitate) cu cea din "Ţara", cu trei ani în urmă. Noua experienţă publicistică este şi mai densă, tânărul gazetar profitând, în sensul bun al termenului, de toate experienţele parcurse şi consumate între timp - ca şi de noul climat de libertate, apărut după ieşirea din scenă a lui Ion Antonescu, resuscitarea vechilor partide democratice şi eliminarea cenzurii. În acest cadru, articolele pe care le publică Ion D. Sîrbu (semnând şi: I.D.S., Stentor, Tim Mix, x x x) nu sunt deloc trandafirii. Ele sunt placate pe realităţile zilei, pe care autorul le descrie fără entuziasm impropriu, cu o obiectivitate rece. Însufleţirea nu îi lipseşte ziaristului, numai că, în câmpul cotidian pe care îl observă şi îl analizează cu luciditate, nu prea există motive de odă. Mai curând, de elegie. Războiul, sărăcia deplină a studenţilor, condiţiile mizerabile în care ei sunt obligaţi să înveţe, singurătatea "umedă" a studentului rămas singur într-un oraş - Sibiul - pustiu (pustiit prin plecarea colegilor), mizeria înfricoşătoare în care muncesc şi trăiesc minerii din Valea Jiului: iată câteva din temele tânărului Sîrbu. Studentul lui Blaga are deja un proiect de sistem filosofic (schiţat, deocamdată, doar din câteva linii) şi încearcă să introducă datele realităţii, panoramate atent, în coordonatele unei speculaţii intelectuale care să nu falsifice realul, cosmetizându-l, retuşându-l, ci să-i descopere ori să-i confere un plan de adâncime. Coloniile "geometrice şi strâmte" în care trăiesc minerii devin, astfel, un spaţiu "viran" ce acoperă cu un strat de mizerie şi violenţă, de abrutizare provocată de munca inumană, vechea matrice a existenţei: "Ceva despre colonie şi despre nostalgia orizontului pierdut. Case uniforme şi mici, afumate şi vechi. Chipuri încruntate pe sub porţi; copii palizi jucându-se pe o uliţă lipsită de orice personalitate. La un colţ de stradă un grup de figuri crispate, angajate într-o monosilabică discuţie; feţele par coborâte din fresca de bronz a unui foarte naturalist şi foarte revoltat sculptor. O înmormântare umedă, scursă lung şi mut spre cimitir. Două femei ce se ceartă la fântână, un copil ce plânge lângă un gard şi peste toate sirena unei uzine care din când în când subliniază timpul ce se scurge. Uneori noaptea, dincolo de apă se sună răguşit şi lugubru - alarma. Femeile despletite fug spre pod unde le opreşte santinela. Incendiu în mină! Se clatină dincolo în întuneric lumini nervoase; urlă sirena a moarte şi a sfârşit; femeile, mamele stau cu mâna la gură şi cu ochii lărgiţi, aşteaptă în fum şi ceaţă: «Cine a murit?»; (...) Şi câteva întrebări. Nu ştim dacă exemplul muncitorului din Valea Jiului ne poate îndreptăţi să vedem în muncitor un ţăran dezrădăcinat. Un fapt însă e cert: regimul industrial, mina, colonia s-au plasat în locul unui spaţiu viran din care s-au şters aproape toate urmele produse de o milenară existenţă în natură. Întreaga problemă este de a restabili echilibrul sufletesc al acestui etern dezrădăcinat; dezrădăcinat întâi prin destinul său şi în al doilea rând prin ignoranţa şi neînţelegerea celor care se apropie apostolic şi strâmb de sufletul său iniţial şi pasiv." (De la ţăran la muncitor. Note pe marginea unei călătorii în Valea Jiului, nr. 7, 26 noiembrie 1944, la rubrica Politice-Economice-Sociale). (7)

Note:
1. Care va evoca şi el anii de studenţie când stătea în gazdă, în aceeaşi cameră cu Ion D. Sîrbu, la săsoaica văduvă de dincolo de parcul Subarini: "În ultimii ani de studenţie la Sibiu am fost coleg de cameră cu el, la o săsoaică văduvă, de modă veche, pe care el o fermeca, dimineaţa şi seara, cu un irezistibil «Gnädige Frau Zimmermann!» Locuiam undeva, dincolo de parcul Subarini, într-o cameră extrem de îngrijită şi încăpătoare, dar cu o singură masă de lucru, cu gaz metan. (...) În vremea aceea, eram şi colegi de redacţie la săptămânalul liberal «Naţiunea Română», de unde primeam un salariu care ne permitea să trăim pe picior mare. Ne împrumutam, fireşte, unele obiecte de îmbrăcăminte. Istoria literară poate să reţină că, în cunoscuta fotografie de grup a «Cercului Literar» din 1943, eu purtam o haină a lui Gary, pentru că n-aveam una destul de potrivită pentru împrejurarea respectivă." Ştefan Aug. Doinaş, "Măştile" lui Ion D. Sîrbu, în "Caiete critice", nr. cit., p. 68.
2. Ion D. Sîrbu, Scrisori către bunul Dumnezeu, ed. cit., p. 159.
3. Iar nu "în vara anului 1945", cum susţine Nicolae Oprea (vol. cit., p. 16), derutat de faptul că data eliberării Diplomei de licenţă este 30 iulie 1945.
4. Conform Diplomei de Licenţă în Filosofie, reprodusă în copie şi figurând în Anexele vol. Râs-cu-plânsul nostru valah, publicistică, V, ediţie îngrijită şi postfaţă de Dumitru Velea, eseu de Lelia Nicolescu, Editura Fundaţiei Culturale "Ion D. Sîrbu", Petroşani, 1999.
5. Lucian Blaga, Aspecte antropologice, Editura Facla, Timişoara, 1976, pp. 172-173.
6. Idem, ibidem, p. 173. Eugen Todoran, coleg de studii, va sublinia şi el contribuţia originală a lui Sîrbu, laolaltă cu integritatea profesională dovedită de profesor: "În cadrul unui seminar, I.D. Sîrbu a făcut o completare la un tabel al categoriilor stilistice, pe care el şi le-a însuşit, reproducându-l cu indicarea autorului, în una din lucrările sale ulterioare." În: I. Oprişan, Lucian Blaga printre contemporani. Dialoguri adnotate, Editura Minerva, Bucureşti, p. 537. Insistenţa din mai multe unghiuri asupra acestui demers novator făcut, în teza de licenţă, de tânărul student la Litere şi Filosofie se explică prin aceea că o exegetă fantezistă şi resentimentară a scriitorului, Sorina Sorescu, se întreabă pe un ton sentenţios complet inadecvat: "Ce lucrare de filosofie are Ion D. Sîrbu? Nici una." (în "Mozaicul", Craiova, nr. 1-3 (63-65), 2004, p. 32). Dar faptul că teza lui Sîrbu s-a pierdut (ca şi alte scrieri ale autorului) nu implică inexistenţa sa: dimpotrivă. Fără să poată conta la bibliografie, cuprinsul ei a lăsat, după cum se poate vedea, urme în memoria şi în lucrările altor autori.
7. Ion D. Sîrbu, Râs-cu-plânsul nostru valah, ed. cit., pp. 65-66.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer