Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Un regat pentru un rol


Doru Iftime, un interviu cu Marcel Iureş

15.04.2005
Elle, aprilie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
După ce a jucat alături de George Clooney şi Tom Cruise, Marcel Iureş lucrează zilele acestea (notă: interviul a fost luat anul trecut), la Praga, la un film în care îl are ca partener pe Bruce Willis.

ELLE: Ştiu că aţi început să lucraţi la filmul Hart's War, produs de Metro Goldwin Mayer, cu Bruce Willis în rolul principal. Aţi avut deja ocazia să-l cunoaşteţi pe Bruce Willis?
Marcel Iureş: Sigur că da. Ce să vă spun, ne-am cunoscut, ne-am plăcut şi am început să lucrăm. Filmul e ecranizarea unui roman foarte bun, scris la rîndul lui după un fapt real. E un soi de tricked movie, cum spun americanii, adică nu e despre război, deşi acţiunea se întîmplă în timpul războiului. E un film mai degrabă psihologic, o psiho-dramă. Nu e nici thriller, nu e ceva comercial.

ELLE: Cum aţi reuşit să obţineţi un asemenea rol?
M. I.: Am un agent la Londra şi el se ocupă de asta.

ELLE: Şi cum aţi ajuns să fiţi impresariat de acest domn? Fac o comparaţie deplasată, dar se poate spune că e pe undeva ca la fotbal, adică aceşti impresari vin, văd şi pe urmă fac oferte?
M. I.: Da, chiar aşa s-a întîmplat. A fost o întîmplare cu totul şi cu totul fericită la acea vreme. S-a întîmplat ca el să fie în Bucureşti, invitat de Adrian Pintea, şi m-a văzut jucînd în Richard al III-lea. Pe urmă am mers să bem ceva la un bar, iar el mi-a spus că îl interesează persoana mea. Asta a fost tot. Şi a urmat o serie de filme, cu roluri din ce în ce mai importante.

ELLE: Nu v-ar fi mai simplu dacă aţi locui în SUA, ca să fiţi în miezul lucrurilor?
M. I.: Am rezolvat această problemă, decizînd pur şi simplu că n-am de ce să-mi mut destinul şi familia şi viaţa în Los Angeles. Mi s-a propus, am refuzat politicos şi eu am avut dreptate. Orice alegere are un preţ. Eu am decis să plătesc acest preţ ca să pot continua ce am început în România. Şi să pot şi termina ce am început. Nu e nevoie să fii în SUA ca să faci filme americane.

ELLE: Rolul din Hart's War e mai aproape de ce v-aţi dori dvs să jucaţi, comparativ cu Peacemaker, unde interpretaţi un terorist?
M. I.: E un rol foarte aproape de ce îmi doresc eu să joc în filme. Nu-mi pasă foarte mult de cît de comercial e filmul sau cîtă faimă obţii după un asemenea rol. Sînt un actor european, întîmplător român - dar european în orice caz - care este oricum în afara sistemului comercial american, care este o industrie. Nu am intrat în acest sistem şi nici nu cred că-mi doresc foarte tare acest lucru tocmai pentru că, hai să zicem aşa, în secret, toată lumea îşi doreşte să facă parte din chestia asta. Uite că destinul, prin agentul meu, prin structura mea şi destinul meu artistic, mă pune într-o situaţie atipică: nefăcînd parte din această maşinărie, fac totuşi parte. Ceea ce vă spun acum e ca o mărturisire, nefiind parte integrantă a acestui sistem nu-mi pasă de o carieră pe care n-o poţi avea decît intrînd pînă la gît în sistem. Or eu nu vreau să intru în acest sistem, eu vreau să stau în afara lui şi să pot face din cînd în cînd aceste lucruri.

ELLE: De o bună perioadă de timp lucraţi mai mult film. Totuşi dumneavoastră aţi avut şi aveţi un succes foarte mare ca actor de teatru. În momentul de faţă ce preferaţi, filmul sau teatrul?
M. I.: Teatrul, fără discuţie. Teatrul e baza, e realitatea. Viaţa adevărată e pe scenă, e ceea ce se cheamă a trăi pe scenă. Asta e important. Acum depinde cum o luăm: se întîmplă lucruri minunate şi în filme. Dar prima ţintă a oricărui actor din afara sistemului este să-şi rotunjească un cont într-o bancă, să cîştige cît mai mulţi bani.

ELLE: A fost şi cazul dvs?
M. I.: Mărturisesc că reuşesc să-i şochez cam pe toţi cei din sistem cînd le spun că partea financiară e pe locul doi, dacă nu chiar trei.

ELLE: Şi pe primul loc?
M. I.: Pe primul loc e ce-mi place cel mai mult, povestea, ce pot face acolo, ce provocare zace în acel scenariu, ce oameni pot cunoaşte... A fi împreună pe un platou de filmare cu oameni atît de diferiţi de fiecare dată, să cunoşti destine, să te integrezi sau nu într-o trupă, să vezi că pînă la urmă semănăm cu toţii, indiferent ce limbă vorbim, să vezi că avem slăbiciuni comune... E reconfortant să intri într-o familie şi după aia să ieşi din ea şi să te integrezi în alta. E ca o călătorie continuă. Şi cred că am să pun pe lista de interes exact asta, această călătorie.

ELLE: În Interviu cu un vampir aţi avut un rol mic.
M. I.: Am avut rolul vampirului nr. 40. Aşa am început.

ELLE: Care a fost motivul pentru care aţi acceptat un astfel de rol?
M. I.: Păi, cum să nu accepţi un rol într-un film cu Tom Cruise şi Brad Pitt? Nu era de refuzat. Era o experienţă. Mai ales că să cobori de pe calul acela regal - Richard al III-lea, care a avut un succes enorm, la timpul lui, şi în ţară şi în străinătate - e, cum spun americanii, o nebunie. Şi noi trăim din asemenea nebunii. Să fac, după Richard al III-lea, Interviu cu un vampir a fost extrem de reconfortant.

ELLE: Ce le lipseşte regizorilor români ca să iasă în lume cu filmele pe care le fac? Nu ştiu să facă filme comerciale?
M. I.: E foarte greu să spunem acum ceva în două vorbe despre lucrul ăsta. Ce se vede din afară e un dezastru, e un deşert absolut. La noi s-au făcut zece filme în zece ani, ceea ce e nimic. Vreau să spun că regizorii români nu aparţin culturii române deoarece conceptual filmul este atît de sporadic şi de minim calitativ şi cantitativ încît el nu reprezintă cultura română. Sînt încercări personale, ca şi cum conceptul de cinematografie naţională ar fi inexistent. Iar să vedem filme comerciale făcute de regizori români e o absurditate: n-au cum să le facă şi nici nu ştiu să le facă. Alăturarea acestor două vorbe, film şi comerţ, presupune industrie. Înseamnă să faci comerţ cu filme, cu actori, cu scenarii..

ELLE: Preferaţi să fiţi o prezenţă discretă. La un moment dat, eraţi pe cale să refuzaţi acest interviu, motivînd că nu aveţi nimic de spus. Dar e discreţia, tăcerea, cea mai potrivită atitudine într-o perioadă în care cei care într-adevăr nu au nimic de spus vorbesc întruna?
M. I.: Eu cred că sînt un om normal. Sigur, el poate face zgomot, îşi poate face simţită prezenţa, dar un om normal nu poate comunica atunci cînd toată lumea vorbeşte în acelaşi timp, fără să asculte; cînd şuieră sirene, cînd cad blocuri, cînd se urlă, cînd se claxonează, cînd se întîmplă mii de lucruri în acelaşi timp. Cam aşa arată societatea românească în momentul ăsta. Plus că nu cred că trebuie să ne facem simţită cu orice preţ prezenţa indiferent cine am fi. Nu cu orice preţ. Trebuie să iei o decizie ca să comunici ceva. Şi ca s-o iei trebuie să ai ce să comunici.

ELLE: Bine, dar dacă dvs preferaţi discreţia, de ce să ne mirăm că pe prima pagină a ziarelor citim despre actriţa X, care n-a făcut nimic ca actriţă, în schimb tocmai şi-a tatuat un trandafir pe fesa stîngă?
M. I.: Cred că e o problemă de media. Dacă aşa se consideră, dacă oamenii din fruntea unui ziar sau a unui radio sau a unui post de televiziune aleg această strategie, am cele mai puţine motive să mă opun chestiunii. Există foarte multe alte căi de a comunica. Slavă cerului, e multă, multă libertate, uneori surprinzător de multă, alteori inutil de multă. România e un loc special, unde mass-media a ajuns în situaţia în care se poate automanipula, ceea ce nu cred că e cel mai bun lucru pe care-l poate suporta mass-media unei ţări. E suficient să apară o minte foarte lucidă ca să poată manipula mass-media din România, fiindcă ea are disponibilitatea de a se automanipula. România ar putea fi victima perfectă a unei asemenea minţi.

ELLE: Consideraţi actoria o meserie dificilă?
M. I.: Prefer să nu răspund la întrebarea asta.

ELLE: Atunci, cînd v-aţi hotărît să deveniţi actor?
M. I.: În primăvara lui 1973. Eu mă pregătisem să devin psiholog şi, după o boală, am decis să intru într-o altă şcoală. Am fost foarte bolnav şi probabil că în delirul acelei boli am considerat că trebuie să-l caut pe Remus Mărgineanu, un extraordinar actor de la Craiova. Asta se întîmpla în mai, iar în iulie era examenul. Cînd i-am spus că vreau să dau la actorie, Remus mi-a spus: "Cred că eşti nebun. Ai spus vreodată o poezie, în viaţa ta?" "Nu." "Şi vrei să intri la Teatru?" "Da." "E atît de nebunească chestia asta, că merită s-o încercăm." Şi am reuşit.

ELLE: Aţi jucat împreună cu Tom Cruise în Misiune imposibilă şi în Interviu cu un vampir.
M. I.: Cu Tom Cruise am o relaţie oarecum mai oficială, în sensul că este unul dintre patronii Fundaţiei Teatrul Act şi, la începutul existenţei noastre ca fundaţie, a făcut o donaţie pe care am folosit-o pentru construcţia teatrului.

ELLE: I-aţi jucat pe Richard al II-lea şi pe Richard al III-lea...
M. I.: Şi pe Hamlet...

ELLE: Desigur... Cum îi apreciază Marcel Iureş actorul pe actorii Tom Cruise, George Clooney, Bruce Willis? Succesul lor se datorează talentului sau charismei?
M. I.: Nu ştiu dacă pot da eu un verdict. Vorbeam mai înainte de sistem. Nu cred că puteau ajunge în acest sistem atît de sus fără un dram de valoare, fără ceva, fără o flacără. E imposibil, e totuşi o ţară cu nişte exigenţe.

ELLE: Tom Cruise a făcut multe filme, dar a reuşit puţine roluri remarcabile.
M. I.: Ce să vă spun, dacă ei nu au complexul reuşitei cu orice preţ? Trăiesc viaţa aşa cum e, cu suişurile şi coborîşurile ei. Noi, conform mentalităţii noastre, nu ne permitem să greşim. Ei trăiesc de multă vreme într-o provocare continuă, în care cîştigă, pierd, iar cîştigă, iar pierd...

ELLE: Ce faceţi în timpul liber?
M. I.: Timp liber? Depinde de ce înţelegeţi prin timp liber. N-am mai avut concediu din 1989...

ELLE: Şi înainte de \'89 ce făceaţi în concediu?
M. I.: Înainte de \'89? Mă duceam la ţară, la sud de Craiova, s-o văd pe mama, să-mi văd părinţii.

ELLE: La Băileşti?
M. I.: Şi acolo. Şi la Afumaţi. Acolo am crescut. Dar după \'90 am muncit continuu. Şi e extrem de important să munceşti continuu.

ELLE: În ce fel vă afectează cariera viaţa personală?
M. I.: Dacă ai alături un om cum e soţia mea, dacă ai o familie cum e familia mea, compusă din soţia şi fiul meu, care sînt oameni normali, din momentul în care am decis cu toţii că vom rămîne împreună pînă la capătul vieţii, restul e vorbă goală. Pot spune că sînt unul dintre cei mai norocoşi oameni avînd această familie. E un noroc, un dar. Şi atunci cum să fii obosit sau să vrei să stai degeaba? N-ai cum. Pentru că primeşti continuu. Primesc enorm de multă energie, stabilitate, forţă, încredere de la soţia mea şi de la fiul meu.

ELLE: Dacă ar fi să faceţi altceva în afară de actorie, ce aţi face?
M. I.: Mi-aş fi dorit - dar uneori mă gîndesc că am avut noroc că nu mi s-a îndeplinit această dorinţă - mi-aş fi dorit foarte mult să fiu medic psihiatru. Am avut un soi de precocitate, cînd eram mai puşti, în a analiza, în a mă autoanaliza - o formă empirică şi rudimentară de psihanaliză, dar era un început valabil la vremea aceea. Toate întîlnirile cu profesori sau specialişti îmi dădeau un soi de confirmare, îmi dădeau dreptul să înaintez pe drumul ăsta. Se pare că asta a fost vocaţia mea. Dar n-a fost să fie. Aşa, îmi plac multe. Am învăţat să developez peliculă, şi fotografică şi de film, am învăţat mecanică, fiziologie, anatomie. Dar uite că toate s-au vărsat în această, cum îi ziceaţi, meserie.

ELLE: Dvs. cum îi ziceţi?
M. I.: E ceva misterios. Nu ştiu ce e, dar e ceva misterios. E, ca să zic aşa, ca omul, care, la rîndul lui, e ca fotonul. Cînd e, cînd nu e. Sau uneori e şi nu e în acelaşi timp.

ELLE: Ce replică îi daţi mîine lui Bruce Willis?
M. I.: Mîine vom lucra mai mult gesturi. Ieri şi azi am turnat o scenă extrem de lungă şi grea, în frig, s-a filmat în exterior. Ultima mea replică astăzi a fost "There\'s nothing gonflated about that" (Nu e nimic exagerat aici).
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer