14.01.2021
Amintirea I - 1 ianuarie 2020, Acasă
Eu cu Adi suntem acasă. Îl ţin în braţe, ca să ne fie aşa tot anul. Mi-e bine să fiu eu însămi, culcuşită lângă el. Vorbim despre fumat. Şi despre alegerile pe care le facem în viaţă. Cum eu nu îl voi cicăli să se lase de acest viciu din cauza diagnosticului care ne-a dat vieţile peste cap. Pentru că vreau să trăiască liber. Ne promitem că dacă unul dintre noi se va îmbolnăvi grav, celălalt va avea grijă de el. Începe să plângă în hohote şi îl strâng în braţe. Tot dorul, zbuciumul şi suferinţa unui an şi opt luni în Italia dă pe dinafară. Şi eu mă rog la Dumnezeu să mi-l lase lângă mine mult timp de acum încolo...
E prima dată când îl văd pe soţul meu plângând...

Amintirea a II-a - 11 martie 2020, Tot acasă
Stare de urgenţă. Mă învârt prin casă şi încerc să-mi dau seama ce naiba e asta şi cu ce se mănâncă. Îmi caut sufletul şi nu mi-l găsesc...
Stat acasă, uraaa!, vacanţă, nimeni are vreo idee ce urmează să se întâmple. Apar postări cu filme de văzut online, cu vizite virtuale prin muzee, se deschid bibliotecile, apar Sandy Bell şi Arabela. Mă uit la toate episoadele celor două seriale în două zile. Îmi fac planuri de citit, dar afară mijeşte de primăvară şi mă pregătesc pentru cele şase luni de muncă la ţară, în timp ce alţii stau închişi în apartamente, la bloc.
Tot nu-mi găsesc sufletul, dar sunt bucuroasă că pot să respir fără mască!

Amintirea a III-a - 19 aprilie 2020, Tot acasă
E primul Paşte în pandemie. Afară e senin, cu multe stele şi undeva se aude o privighetoare. Mi-am luat scaunul de camping şi m-am aşezat în grădină, ca pentru închinăciune... Se aude din boxele de la biserică vocea tatălui meu, care face proba sonorului.. Părintele rosteşte rugăciunile începătoare... Se aude, odată cu privighetoarea Hristos a înviat!. Închid ochii şi mă văd în biserica sufletului, cu toţi cei dragi mie. Avem lumină în ochi, bunătate şi iubire. Şi ştiu că "Totul va fi bine!"

Amintirea a IV-a - 21 mai 2020, Bucureşti
Suntem în faţa Spitalului Militar, eu şi Adi, aşteptăm cu masca pe gură, la poartă. Pe trotuar, pe o distanţă de două sute de metri e coadă la viaţă sau la moarte. Simt un fior pe şira spinării, îi strâng mâna lui Adi în mâna mea, îl privesc în ochi şi încerc să-i transmit prin telepatie că va fi bine. E diagnosticat cu cancer. Intră, nici nu apuc să-i spun "te iubesc", îi fac mecanic cu mâna. Peste trei ore sunt singură în apartamentul Monicăi şi plâng. Cu trei zile în urmă fusesem pe Ciucaşul cel verde la tâmple şi maiestuos în vârf... Îmi şterg lacrimile şi mă apuc de curăţenie... deşi în apartament e "lună"...

Amintirea a V-a - 6 iunie 2020, Acasă
Mă strigă Sofia, nepoţica mea de trei ani, vrea să mă joc cu ea. Eu o încalţ cu cizmele de cauciuc şi-i spun că mergem să descoperim lumea. O învăţ cum să sară în mijlocul celor mai mari băltoace cu apă sau cu noroi. Râde fericită, ca un şoricel cârlionţat. Ne bălăcim zece minute, apoi mergem în grădină. Salcâmii au frunze verzi. Le curăţ de pe crenguţe, îmi umplu palmele căuş şi arunc cu ele în sus: "Ningeeee!". Sofi are ochii cât lumea întreagă şi jumătate de oră aud doar: "Mai vreau o dată, tuşi!" O învăţ cum să se urce pe o mică pantă de lângă vatra cu ceapă. Îi e frică să nu cadă. Îi spun că nu trebuie să-i fie ruşine să-şi folosească şi mâinile. Sofia se caţără de-a buşilea pe pământul noroios... Apoi îi arăt muşuroiul cu furnici, calul, cum cântă cocoşul, ne jucăm de-a v-aţi ascunselea şi o dau în leagăn, timp în care ea îmi "dă spectacol"... Seara adoarme sub ochii mei, înainte de a le povesti tuturor cum a descoperit ea o parte de lume...

Amintirea a VI-a, 23 iulie 2020, Acasă
Ziua în care îl găsim pe Goe Mâţ, un pisic de 3 zile, abandonat de mama lui, cât jumătate de palmă, fără ochi, dar cu voinţa de a trăi...Colindăm farmaciile, găsim un biberon pentru bebeluşi, venim acasă, mulgem capra, încălzim laptele, îi dăm să mănânce, el ne mulţumeşte cu mustăţi adormite...
Urmează o lună de fericire pentru el. Creşte, miaună după mine, se joacă toată ziua cu Adi, face "scheme" de pisic alintat, fuge prin curte, mă împiedic de el... Goe Mâţ moare, pentru că îl calc din greşeală... Goe Mâţ era, de fapt, pisică...

Amintirea a VII-a, 19 august 2020, Borşa, Maramureş
Suntem în concediu, pornim pe al patrulea traseu serios, spre Pietrosul Rodnei, ca să atingem un nou record personal... urcuş, urcuş, verde, urcuş şi mai mult verde, şi mai mult urcuş, oameni, căldură, sete, transpiraţie, urcuş, veselie, urcuş, entuziasm, urcuş, Lacul Iezer în forma hărţii României, urcuş, "- Pe unde au urcat toţi oamenii ăia de sus?", urcuş, traseu în zig-zag, urcuş, apă, "- Mai e mult?", urcuş, pauză, un măr, o ţigară, un pişulici, urcuş, urcuş, alt urcuş, "- Cât mai e până în vârf?", "- Cinci minute!", urcuş, "- Am ajuns?", urcuş, "Nuuuu, nu e ăsta vârful!", urcuş, o jumătate de oră, "- Hai, că putem!", urcuş... ajungem în vârf, 2.300 de metri, 10 secunde nu aud în jurul meu, Adi NU are cancer, operaţia a reuşit, a urcat doar până la 2.300 de metri cu lobul superior drept extirpat, îmbrăţişare de "trio", mâncăm, uit să mestec, rai şi fericire, am reuşit, "- Reuşim tot ce ne propunem, vezi?", râsete, "- E MINU(nat)!", "- Avem o ţară a dracului de frumoasă!", ne încălţăm, coborâm, coborâm, patru ore jumătate, duş la pensiune, relaxare un sfert de oră, mergem să mâncăm ciorbă şi papanaşoi de Maramureş... La mulţi ani, pentru cei şapte ani petrecuţi împreună...

Amintirea a VIII-a, 6 octombrie 2020, Online, pe Zoom cu Patrula de Reciclare
Sunt 32 de filmuleţe la individual şi 6 pe echipe, pentru 13 premii. Câştigăm un premiu de 165 de euro. Suntem extraşi ultimii...

Amintirea a IX-a, 22 noiembrie 2020, Acasă
Descarc de pe Vimeo, de la filmele BadUnicorn Utoya. Ştiu că voi vedea un film bun, mi-a garantat Monica. Filmul începe, mă cam plictiseşte la început, mă gândesc că Utoya e numele fetei, dar nu-i aşa. A, atunci e povestea de dragoste dintre Kaja şi unul din băieţii de acolo... Impresia asta o am până se aude prima împuşcătură... Nu ştiu ce se întâmplă. Fac ochii mari şi sunt curioasă... A, stai, că băiatul o va salva pe Kaja, deci tot de dragoste... Îmi fulgeră în minte să caut pe net... POFTIM??? Nu-mi vine să cred că ce citesc este despre filmul pe care îl văd. Acum sunt şi mai curioasă... Până când împuşcăturile îmi intră în urechi, inima îmi bate cu putere, tresar la fiecare mişcare şi respir în şoaptă... Minutele trec şi parcă sunt şi eu acolo... Mamăăă, ce film!! A, de fapt ceea ce văd în film, chiar s-a întâmplat! Am un nod în gât. Mă doare stomacul. Beau apă, mi se învârt informaţiile şi imaginile în cap... Simt ceva ud pe obraz... Plâng... Îmi şterg lacrimile cu ciudă şi întrebarea "Cum poate cineva să facă asta?" e acaparată de mult mai reala constatare "Ooo, şi câţi sunt din ăştia prin lume!!"... Se termină filmul... Dau să ies pe uşă, văd clădirea vecină şi o fracţiune de secundă am impresia că sunt vânată... ies... mi-e frică, privesc cerul... "Îţi dai seama că asta se poate întâmpla oricând, oriunde??????????"... Am un început de atac de panică, dar respir şi mă calmez... Din nou privesc cerul, nu sunt stele, dar m-am liniştit.
Intru în casă, mă îndrept către bibliotecă şi pun mâna pe cartea Unul dintre noi de Asne Seierstad... Uneori cred că sunt sadică... dar încep să citesc cartea...

Amintirea a X-a, 26 noiembrie 2020, Cataloi, pe Dealul Bisericii
Mă doare capul de la atâta online, decid să ies afară, din cauza ameţelilor. Afară a nins şi e zăpadă. Şi frig. Mă îmbrac cu hainele de munte, încalţ bocancii şi le văd pe vecinele mele, ieşite cu copiii şi cu săniile. Merg pe Dealul Bisericii. Le însoţesc şi mi se face poftă de copilărie. Mă dau cu sania cu Edi, alerg prin zăpadă, cad, cădem, trag sania la deal. E minunat. După o oră ne decidem să plecăm. Ne oprim pe drum şi facem un om de zăpadă mai mare decât noi. Îi punem căciula mea şi fularul Verei. Edi şi Teo caută nas din beţe şi ochi din pietre. Facem poze cu el şi mergem fericiţi acasă. Eu nu mai am ameţeli...

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus