Ţara natală

În ţara natală
Oamenii mureau nu de foame
Ci de lăcomia plăcerilor.

Păsările zburau îndărăt, gânduri stol
Se izbeau de frunţi. Iarba suia pe araci
Răsărind din ochii celor traşi în ţeapă.

În ţara natală
Nivelau munţii după anotimp,
Îi tăiau, îi rulau ca preşuri de rugăciune.

Cerul toamna era subţire, alb cu negru,
Vărgat şi lucios când ploua ori ningea,
Splendid încât ne orbea, ne pierdeam minţile.

În ţara natală
Casele erau din faguri de miere şi paie,
Maşinile mergeau pe sânge, topitură de penisuri şi oase.

Străzile coteau în zig-zag ca antilopele rătăcite.
Viaţa şi moartea erau simple, dintr-o bucată,
Fără explicaţii, speranţă nici atât.

În ţara natală
Dragostea era pentru străini şi câinii lor
Ce schelălăiau, lingeau răni, dureroase noduri limfatice.

Ne trăiam lungile vieţi acasă
Până ce ne scufundam şi ne iveam din nou în acest gol
Schimbaţi la piele, cu ochelari de protecţie, fără ieşire.

Ca să fim ce fusesem, a trebuit să distrugem
Toate ţările rele din depărtare, mulţime de
Alte locuri înspăimântate, care ne băteau la uşă.

(în perioada 1 ianuarie 2021 - 1 aprilie 2021, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)