08.02.2021
Notă: Acest text a fost scris în cadrul atelierului de scriere dramatică coordonat de Ana Cucu-Popescu în octombrie 2020, parte a proiectului Exerciţii de sincronizare, organizat de Reactor de creaţie şi experiment din Cluj-Napoca şi cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul a urmărit promovarea dramaturgiei contemporane româneşti, printr-o serie de evenimente desfăşurate la spaţiul Reactor şi online: spectacole, discuţii şi ateliere pentru tineri. La atelierul de scriere dramatică au participat tineri cu vârste între 17 şi 24 de ani care au scris despre subiecte ce le sunt apropiate şi teme actuale, care îi preocupă.

***
 
ÎncotRO?
piesă scurtă de Daria Ancuţa

Pentru Bucureşti. Pentru că în Bucureşti e haos.
E atât de mult haos, atât de mult zgomot, încât în mine e linişte.
Sau pare că e linişte.
 
Fiecare întrebare se va citi de câte un actor din distribuţie.
 
Ce făceai la Revoluţie? Unde erai? Ai ieşit în stradă? Pentru ce? Ai aşteptat acasă pe cineva ieşit în stradă? Pentru ce? Dacă ai da timpul înapoi ai mai ieşi o dată? Părinţii tăi? Bunicii tăi? Pe ei i-ai mai lăsa să iasă? Pentru ce? Ce ai acum şi atunci nu aveai? Ce n-ai acum şi aveai atunci? Cunoşti pe cineva plecat la muncă afară? Ştii cât de des se întoarce? Are copii? Cine are grijă de ei? Are părinţi? Cine are grija de ei? Dar de el cine are grijă? Când ţi-a fost ultima dată frig? Pe lângă câţi oameni ai străzii treci zilnic? De câte ori te faci că nu-i vezi? De câte ori îţi doreşti să nu-i fi văzut? Câţi oameni mor de frig, în fiecare iarnă, pe stradă? Când ţi-a fost ultima dată foame? Când ai plâns ultima dată fără să te audă nimeni? Când a fost ultima dată când ai simţit că oamenii se uită ciudat la tine? Când ai vrut ultima dată să fii altcineva? Cât de des te autodistrugi? Cât de des îi laşi pe cei din jur să te distrugă? Când ai simţit ultima dată că cineva e mândru de tine? Când te-ai simţit ultima dată mândru de tine? De unde vii? Încotro te îndrepţi?
 
Scena 1
Personaje:
A - tour-guide-ul acestei piese
BĂTRÂNA
P1, P2, P3 - păpuşile bătrânei
 
A: Exterior. Dis de dimineaţă. Lângă Cişmigiu. Blocul Liric. Vocea tipei de la teleshopping se aude printr-un geam larg deschis de la parter. DryCooker - sănătate şi gust de nota 10! Salteaua Dormeo - noapte bună! Easy Paint Pro - noul trafalet cu rezervor revoluţionar care nu pătează!
Un gang. Pe-un perete - "toţi vor fugi din oraş în aceeaşi zi/ te vei trezi singur/ ca un cuvânt al unei limbi dispărute/ săpat în piatră"[1]
Pe celălalt perete - "oraşul foşnea frumos/ aş fi vrut să-l străbat/ purtat pe braţe de-o/ palidă silabă adormită"[2]
Pe tavan - "uită ce-ai văzut/ până azi în oglindă/ lasă peretele să-ţi curgă pe chip/ până dimineaţa, când în cuibul ferestrei/ vin să adoarmă toate planetele"[3]
 
A: Într-un colţ al parcului rotund, stau pe-o bancă, aliniate cu o precizie uimitoare, jucăriile unor copii. Dar-
P1: Copiii au plecat demult. I-au luat părinţii în Spania
P2: Poate în Italia
P3: Franţa sau Germania. Nu-mi mai amintesc.
P2: Oricum undeva în Vest.
BĂTRÂNA: Undeva departe.
P3: Undeva unde, atunci când spui că eşti român, îţi afunzi capul între umeri şi îţi îndrepţi privirea spre pământ.
BĂTRÂNA: Şi-au găsit de muncă acolo. Aia mică avea câteva luni -
P1: Cinci sau poate doar trei.
BĂTRÂNA: Şi cel mare avea doi ani.
P2: Cifre prea mici ca să-i lase să-şi aducă aminte de ţara asta. România e doar un coşmar pe care au avut norocul să-l uite când s-au trezit. Mulţi nu se trezesc niciodată sau poate-
BĂTRÂNA: Se trezesc şi se culcă la loc.
P1: Nici nu vorbesc româneşte-
BĂTRÂNA: Eu le-am zis ălor\' mari - îi învăţaţi prost, poate i-o ajuta şi pe ei vreodată în viaţă să ştie, poate se întorc în ţărişoara asta pentru care bunicul lor, Dumnezeu să-l ierte, a plecat atunci, la Revoluţie. A plecat şi dus a fost.
P1: Au plecat şi duşi au fost. Jucăriile au rămas. Şi când întreţinerea,
P3: Factura la curent,
P2: Mâncarea,
P3: Medicamentele,
P1: Factura la gaze,
P2: Şi o fărâmă de demnitate-
P1: Adunate depăşesc pensia unei bătrâne care a muncit toată viaţa pentru
BĂTRÂNA: Ţărişoara asta,
P3: Ţărişoara asta aşa o răsplăteşte.
P2: Bunici-cicatrice.
P1: Părinţi-cicatrice.
P3: Bătrâni-cicatrice.
P2: Gumă de mestecat pe care, după ce te-ai plictisit să o mesteci, o lipeşti sub bancă şi speri că nimeni nu o s-o observe.
P1: Şi te convingi singur că nu e acolo.
P2: Te convingi că dacă nu o vezi, ea nu există.
P3: Te convingi că nu mai e treaba ta.
(Pauză.)
BĂTRÂNA: A trebuit să ies şi să le vând. Păi eu ce să fac cu ele, că doar nu m-oi juca acuma la bătrâneţe cu ele? Poate le vede vreun copil şi le vrea, eu ştiu? Mi-e şi ruşine să cer bani pe ele, vă daţi seama, jucării vechi, n-are cine să se mai joace cu ele. Dar n-am încotro. Dacă m-ar vedea bărbatu-meu, Dumnezeu să-l ierte, ar zice că am înnebunit de tot.
P1: Singurul lucru la care cicatricile sunt bune este la a-şi povesti tinereţile-răni deschise.
BĂTRÂNA: Ne-am cunoscut de tineri. Ştiu şi acum că ne scriam scrisori - decupam cuvinte şi litere din ce găseam prin casă - ziare, cărţi, reviste - şi le lipeam şi aşa ne făceam noi scrisorile de dragoste. Aşa era atunci, făceai din ce aveai.
P1: Făceai dragoste din ce aveai.
P3: Făceai mâncare din ce aveai.
P2: Făceai ce puteai din ce aveai.
P1: "Ce zici? Ne vedem astăzi în parc? 20:10. Eu te aştept."
P3: C-ul şi N-ul erau furate de la omul care răpea vieţile a milioane de oameni - TOVARĂŞUL NICOLAE CEAUŞESCU A PRIMIT DELEGAŢIA PARTIDULUI COMUNIST DIN JAPONIA.
P2: Iar "astăzi" - împrumutat din avântul entuziast al unui popor care nu cunoştea entuziasmul - ASTĂZI SE SIMTE O PUTERNICĂ AFIRMARE A VOINŢEI ÎNTREGULUI POPOR DE A ÎNFĂPTUI PROGRAMUL DE ÎNFLORIRE A ROMÂNIEI SOCIALISTE
P3: În "parc" se ascundeau amestecate literele de pe buzele tuturor
P2: P
P3: C
P2: R
P1: 20:10 i s-a părut şi lui o oră nepotrivită, dar era tot ce putea să găsească.
P2: ADUNAREA FESTIVĂ CONSACRATĂ ANIVERSĂRII A 20 DE ANI DE LA ÎNFIIŢAREA SECURITĂŢII STATULUI
P3: SUB SEMNUL UNUI PUTERNIC AVÂNT CREATOR, OAMENII MUNCII DIN ÎNTREAGA ŢARĂ ÎNTÂMPINĂ CU ÎNCREDERE ŞI ENTUZIASM CEL DE-AL 10-LEA CONGRES AL PARTIDULUI
BĂTRÂNA: Aşa a început totul.
BĂTRÂNA: Cu bileţele nevinovate
P2: Mai vinovate decât puteau ei să-şi imagineze vreodată.
BĂTRÂNA: Şi aşa s-a sfârşit.
P3: Numai că acum ştiau amândoi că scrisorile de dragoste şi biletele de adio au atât de multe în comun. Orice bilet de adio e o scrisoare de dragoste pentru viaţa pe care n-ai avut-o.
P1: "Plec. Ştiu că sunt un laş, dar nu am putut să te trezesc. Dar ştii şi că eu nu mă pot lăsa pradă somnului în timp ce afară, oamenii cad pradă gloanţelor. Nu pot să stau şi să privesc în timp ce alţii mor pentru libertate. Pentru libertatea noastră. A mea şi a ta. A tuturor. Sper ca victoria noastră să-ţi aline supărarea pentru că am plecat aşa... Când toate astea vor trece, ne vom găsi unul pe altul. Pe curând!"
P3: Nu avea de unde să ştie că în următoarele zile, ziarele urmau să-şi scrie articolele cu cuvintele lui-
P2: VICTORIE!
P3: FRAŢI ROMÂNI, AM ÎNVINS! TIRANUL A FOST ÎNVINS!
P2: CEAUŞESCU ŞI CLICA LUI ODIOASĂ AU FOST ÎNLĂTURAŢI DE VOINŢA ŞI PUTEREA POPORULUI.
P3: TRĂIASCĂ LIBERTATEA!
P1: Rana libertăţii pe care au câştigat-o el şi mulţi alţii asemenea lui se vindecă încă. Şi poate că se va mai vindeca mult timp de acum încolo. Până atunci, oricine intră în Bucureşti poate citi, pe un panou ruginit şi ascuns în bălăriile de pe marginea drumului, cuvintele
BĂTRÂNA: Bucureşti - oraş martir.
P2: Şi poate, dacă asculţi cu atenţie, vei auzi martirii strigând.
P3: Şi poate, dacă o asculţi cu atenţie, o vei auzi strigând -
BĂTRÂNA: Şi pentru ce? Toate astea... pentru ce?
(Heblu.)
 
Scena 2
Personaje:
A - tour-guide-ul acestei piese
TÂNĂRUL
BĂIATUL
BĂRBATUL HOMELESS
 
A: Exterior. La prânz. Din piaţă se aude - "Pătrunjel, doi la leu. Mărar avem, pătrunjel. Două legături la leu avem. Ceapă şi usturoi. Poftiţi la noi!" Pe-un perete al halei, cineva a scris-
DO EVERYTHING AGAINST THE SYSTEM
Ce iubeşti?
hai să...
BE GAY DO CRIME EAT ASS DO DRUGS
...oamenii se fac dor...
Mâine mă gândesc la tine...
Democraţie în ţară şi în casă!
Aici o să vin când o să-mi fie dor de noi
ÎncotRO?
SPRE NEMURIRE!
Fă rai din ce ai.
TÂNĂRUL: Unul dintre ei m-a întrebat cât e ceasul. Fata cred. Eram la Obor, îmbulzeală mare, ploua.
BĂIATUL: Aşa ne învăţase.
BĂRBATUL HOMELESS: Aşa îi învăţasem.
BĂIATUL: Când îmi aduc aminte îmi dau seama cât de stupid era, cât de rudimentar. Jigodia aia nici la furat nu se pricepea şi cică ne învăţa pe noi. Ne găsise pe stradă şi îi plăcea să spună că suntem singurul lucru pe care l-a salvat vreodată.
BĂRBATUL HOMELESS: Sunteţi singurul lucru pe care l-am salvat vreodată. Ea îi întreba cât e ceasul - le spusesem să îşi aleagă bine "victima", să nu-mi caute acuma toţi pârliţii că eram suficient de pârliţi noi trei, să se uite dacă era bine îmbrăcat, dacă părea aşa un om care are la el măcar câteva milioane - şi el venea din spate-
BĂIATUL: Şi pac - portofelul!
BĂRBATUL HOMELESS: Le-am zis să nu-mi mai vină şi cu chei de maşină, ăsta când băga mâna lua tot ce-avea omu' prin buzunare. Chei, bonuri, scobitori. Ce naiba să fac eu cu cheile lor de maşină? Bine, scobitorile erau bune...
BĂIATUL: Era destul de uşor, nu putea să ne prindă, mai ales în mulţime. Noi eram mici - ea avea 12 ani, eu 10.
BĂRBATUL HOMELESS: Eu nu mergeam niciodată cu ei.
BĂIATUL: El nu mergea niciodată cu noi. Zicea că-
BĂRBATUL HOMELESS: E suficient că vă ţin cu mine. Cine v-a mai dat vouă cartoane aşa frumoase să dormiţi pe ele? Cine v-a mai arătat vouă aşa gang în care să vă duceţi zilele? Voi nu ştiţi, dar aici e o mafie.
BĂIATUL: O mafie a locurilor de dormit pentru boschetari, aşa o numea. Se duc bătălii pe gurile de canal, uneori chiar şi pe ghenele unde se ştie că lumea aruncă pături, saci de dormit, pantofi găuriţi.
BĂRBATUL HOMELESS: Trebuie să îţi marchezi teritoriul.
BĂIATUL: Ne întoarcem cu portofelul, cred că am dat lovitura. Portofel negru, de piele - ne spusese că dacă e de piele probabil are mulţi bani înăuntru. Dar-
BĂRBATUL HOMELESS: Când dau să mă uit în el - nimic. O bancnotă de 10 lei, 3 de un leu şi nişte rahat de mărunţiş. Caut în toate buzunarele, mai găsesc doar un şerveţel împăturit, într-un buzunar cu capsă, pe care era scris un număr de telefon şi numele Dani cu o inimă deasupra i-ului. Toate ca toate, dar inima aia m-a scos din minţi.
TÂNĂRUL: Norocul meu că n-aveam mulţi bani la mine. Dar în portofelul ăla pusesem biletul. Mă rog, şerveţelul. Da, ştii, "biletul" sună mai romantic. Ne întâlnisem cu o seară în urmă, într-un club unde era ceva petrecere. Queer night sau oricum p-acolo. Adică era safe.
BĂIATUL: A zbierat că nu suntem în stare de nimic, că ne omoară în bătaie, ne repeta obsesiv că dacă mai vrem mâncare, o să mâncăm căcat de pe tălpile lui.
BĂRBATUL HOMELESS: Las' că vă arăt eu vouă. Tu, du-te aici, după colţ. Dacă vezi că vine cineva înspre gang strigi. Dar strigi tare, să te-aud, da? Hai, marş. Şi să nu te prind că te mişti sau te întorci înainte să te chem eu.
FATA: (Rosteşte cuvintele mecanic, fără emoţie.) Mi-a spus că dacă scot un cuvânt sau încerc să ţip sau să fug mă omoară. Mi-a spus să mă aşez lângă el şi să mă dezbrac şi mi-a şoptit la ureche
BĂRBATUL HOMELESS: O să am grijă de tine!
FATA: Puţea. Şi eu puţeam. Nu ne mai spălasem de două săptămâni, opriseră fântânile pentru reparaţii. Ne spălam doar noaptea, la fântână. Uneori în Dâmboviţa. Aproape mereu îmbrăcaţi. Mereu cu apă rece.
BĂRBATUL HOMELESS: Uite, am adus şi ziare pentru tine. Să-ţi fie mai comod. Cum mă gândesc eu la voi şi vouă nici măcar nu vă pasă.
FATA: Am închis ochii. Credeam că o să suport mai uşor dacă ţin ochii închişi. Nu-i aşa. Niciodată nu-i aşa. Cel puţin nu îl mai vedeam, dar tot îi simţeam mâinile reci şi scârboase pe corpul meu. Mă lovea des. Asta era tot ce ştia să facă. Să urle şi să mă bată. Dar niciodată nu mă ţinuse mai strâns ca atunci.
BĂRBATUL HOMELESS: Bătaia nu mai e suficientă, trebuie să te-nvăţ minte.
FATA: Bătaia pare că nu e niciodată suficientă.
BĂRBATUL HOMELESS: Sunt şi eu om, am şi eu nevoi.
FATA: E şi el om, are şi el nevoi. Eu nu mă mai simţeam om, iar el nu mai era om demult. Ziarele erau umede, se rupeau şi hârtia jilavă mi se lipea de piele în timp ce el -
(Heblu.)
 
Joc de lumini şi umbre. Nu vedem ce se întâmplă pe scenă. Din întuneric se aude A citind dintr-un ziar şi strigătele înăbuşite ale FETEI.
 
A: Promoţiile speciale ale săptămânii 20-26 septembrie! Cum economiseşti cu Domnul Cuponescu? Domnule Cuponescu, cum fac să mai tai din cheltuieli? Simplu, vecină! Din revistă tai cuponul şi scade imediat şi bonul! Totul în doar doi paşi. Pasul 1. Cumpără de minimum 35 lei, cu excepţia articolelor achiziţionate cu cupoane şi poţi primi revista Domnului Cuponescu la casa de marcat. Pasul 2. Vino cu cupoanele în magazinele Profi ca să cumperi cu discount produsele dorite. Ca să fie acceptate, cupoanele trebuie să nu fie deteriorate sau rupte, lipite sau fotocopiate.
BĂIATUL: Vine! Vine cineva!
(Se aprind luminile.)
FEMEIA: L-am văzut, era mic şi negricios şi a fugit imediat. Ştiam că acolo îşi făcuseră cuib nişte cerşetori şi puţea îngrozitor, dar mă grăbeam şi n-aveam de ales. Erau trei. Un bărbat şi doi copii - băieţelul şi o fetiţă care părea foarte speriată, de fapt mai mult pentru ea m-am oprit. Nu obişnuiesc să fac aşa ceva, de obicei îmi ţin respiraţia, mă uit în altă direcţie şi trec mai departe. Dar fetiţa asta se uita într-un fel la mine, era foarte ciudat. Şi la final de septembrie ea era aproape dezbrăcată. Toamnă afară şi ea era aproape dezbrăcată, acoperită cu o haină murdară şi mult prea mare pentru ea. Cred că era a bărbatului - cred că era ta-su sau cine ştie? Cine să-i mai înţeleagă şi p-ăştia? Fac plozi peste plozi, nu ştiu altceva. Dar copilul ăsta avea ceva în privire...
FEMEIA: Şi când m-am oprit-
BĂIATUL: Şi când m-am întors-
FEMEIA: Am văzut că avea ceva pe mâini.
BĂIATUL: Ceva negru.
FEMEIA: M-am aplecat spre ea-
BĂRBATUL HOMELESS: Alo! La ce te uiţi cucoană?
BĂIATUL: Erau nişte litere mici,
FEMEIA: Negre,
BĂIATUL: Dispuse haotic
FEMEIA: Pe mâini, pe palme şi pe un obraz. Şi atunci am văzut ziarele. Dormise pe ele şi literele i se transferaseră pe corp.
FATA: (În şoaptă.) Nu dormisem.
A: Dacă te uitai mai atent, puteai chiar să citeşti. Pe încheietura mâinii-
BĂIATUL: Bere Heineken 0,5 L - preţ vechi 3,55 lei preţ promo 3,29 lei.
A: Pe cot-
FEMEIA: Saci de menaj 35 L, 36 bucăţi - preţ vechi 6,99 lei, preţ promo 5,99 lei.
A: Pe gât -
BĂIATUL: Gel de duş Palmolive, diverse sortimente 500 ml - preţ vechi 16,49 lei, preţ promo 12,99 lei.
A: Pe tâmplă -
FEMEIA: Îngheţată Magnum diverse sortimente - preţ vechi 10,89 lei, preţ promo 8,59 lei.
TÂNĂRUL: Nici n-am făcut cunoştinţă, doar am dansat puţin. Dar orice e mai bine decât nimic, nu? Plus că mi-a plăcut vibe-ul pe care-l avea. Părea genul dezinhibat, care nu se gândeşte că "bă toată lumea se uită la mine că dansez ca o curcă turbată". Nu, mi-a zis clar că venise să se distreze. Şi era genul de persoană, era un bărbat aşa cum eu nu reuşisem niciodată să fiu. Scuze, nu cred că ţi-am zis, da' e vorba de un el. Probabil că îl cheamă Daniel. Dan. Nu ştiu. Mă rog, nu ştiu dacă e relevant. Ideea e că eu sunt inhibat, el e liber. Eu mă ascund într-un club de la un subsol de bloc, obscur şi fără autorizaţie de incendiu, el îl transformă în locul lui de joacă. Ştii ce zic? Şi inima aia era tot un semn, o chestie care îmi arată mie cât de asumat şi dezinvolt e. Dacă făceam eu chestia aia jur că nu mi-aş fi dat eu mie voie să ies din casă o săptămână. Dar când a făcut-o el mi s-a părut drăguţ.
FEMEIA: Mi s-a părut drăguţ. Adică nu neapărat drăguţ, dar mi s-a părut de bun simţ să mă opresc. Am văzut odată un Ted Talk în care un tip vorbea vreo 15 minute despre cum atunci când le dai bani cerşetorilor, tu încurajezi, de fapt, corupţia şi ajuţi la distrugerea economiei şi m-am decis că ăla era un moment bun să încurajez corupţia şi să distrug economia. Le-am dat tot restul pe care îl primisem la cumpărături şi-
BĂIATUL: Două ouă Kinder. Era prima dată când mâncam ouă Kinder. Şi, pentru ea, ultima.
TÂNĂRUL: Nenorocitul ăla mi-a furat singura şansă pe care am avut-o cu omul ăla.
BĂIATUL: Nenorocitul ăla mi-a furat sora.
FEMEIA: Normal că n-am mai trecut în viaţa mea prin gangul ăla, de frică să nu dau din nou ochii cu ei. Mă sperie situaţiile astea când, tu, cu un gest infim, poţi să schimbi radical viaţa cuiva. Într-un fel, te face să te simţi responsabil de suferinţa lor. Şi tu nu eşti, nu? Adică nu i-ai pus tu să nu muncească, nu i-ai învăţat tu să întindă mâna. Nu le-ai pus tu sticla sau punga în mâna. Trec pe lângă ei şi am senzaţia că aş fi putut face ceva, dar eu am ales să nu fac nimic. Da, sunt egoistă. Dar nu cred într-o salvare provizorie.
TÂNĂRUL: Nu cred în coincidenţe.
BĂIATUL: Nu cred că oamenii sunt buni.
BĂRBATUL HOMELESS: Nu cred că există dreptate.
FEMEIA: Nu cred că oamenii pot fi salvaţi.
A: Veniţi cu mine în orice gang. Haideţi, fără frică, nu muşcă. Veniţi cu mine în colţurile de oraş unde felinarele primăriei nu bat, în scările de bloc unde lumina pâlpâie şi nu există camere de supraveghere. Curaj! O dată la trei bănci găseşti un pat suficient de bun, o dată la două coşuri de gunoi găseşti un prânz neterminat, o dată la cinci oameni găseşti unul flămând. O dată la câteva inimi găseşti una care iubeşte diferit.
TÂNĂRUL: Îmi vând deznădejdea pe-o salvare.
BĂIATUL: Ura pe-o salvare.
BĂRBATUL HOMELESS: Furia pe-o salvare.
FEMEIA: Confortul pe-o salvare
BĂIATUL: Măcar de-ar fi suficient.
TÂNĂRUL: Când n-ai nimic nu poţi să pierzi nimic.
FEMEIA: Şi poate e mai bine aşa.
BĂRBATUL HOMELESS: Când n-ai nimic nu poţi să pierzi nimic.
BĂIATUL: Şi poate e mai bine aşa.
(Heblu.)
 
Scena 3
Personaje:
A - tour-guide-ul acestei piese
JUCĂTORUL
 
A: Exterior. După-amiaza. În Cişmigiu. Muzică populară dintr-un radio portabil care dă semne că rămâne fără baterie. Trandafir de la Moldova. Doamne, ocroteşte-i pe români. Mă dusei să trec la Olt. Pe jos, e scris cu cretă -
NU VIOLENŢEI ASUPRA FEMEII
1+1=1
TACI
CATEDRALA EVACUAŢILOR
Priveşte cerul
Priveşte luna
FCK COPS?
Copiii şi bunicii migraţiei
NU ÎMI PASĂ BLA BLA BLA
ABSURD
Iisus e în concediu.
JUCĂTORUL: Dacă mă vezi jucând şah singur, nu te mira. Căci şahul nu e lucru uşor, mai ales când joci împotriva ta. De fapt, niciun joc pe care-l joci împotriva ta nu-i lucru uşor pentru că te transformă în propriul tău inamic. Cât de bine poţi să te aperi de tine -
Asta pare a fi întrebarea de pe buzele tuturor celor care mă văd. Le răspund-
Dar oare cât de bine mă pot ataca?
Iar voi nu înţelegeţi când vă spun-
La asta mă pricep cel mai bine.
Albul mută primul - o iniţiativă însemnată. Multă lume nu ştie că albul câştigă cu 10% mai multe partide decât negrul, pur şi simplu datorită acestei iniţiative. E important să nu irosesc avantajul începerii printr-o mutare fără valoare. Pion la E4.
Pion la E5. Mutarea asta e bună pentru negru.
Cal la F3.
Albul face încă o mutare bună: îşi întăreşte forţele aducând un cal într-o poziţie de atac. Pionul negru de pe E5 este acum ameninţat. Nebunul de alb ar fi putut fi mutat. Nu ar fi fost o idee rea. Însă deocamdată - pion la F6.
Cal la E5.
Pion la E5. Pa, pa cal.
Regină la H5. Şah!
Rege la E7.
Regină la E5. Şah!
Rege la F7.
Nebun la C4.
De fiecare dată când mă atac suficient de bine pentru a câştiga şi mă apăr suficient de prost pentru a pierde, îmi aprind o ţigară. Ca răsplată pentru victorie şi pedeapsă pentru înfrângere, depinde cum o priveşti. Pe lângă reginele şi regii, nebunii şi caii, pionii şi turele care-mi îngreunează buzunarele pantalonilor în fiecare zi, port mereu la mine un dicţionar. E bine să ştii întotdeauna să te defineşti şi să defineşti lucrurile din jurul tău. În mijlocul bulevardului se descompune hoitul unei pisici călcate de maşini din nou şi din nou - dacă ar putea muri de mai multe ori ar face-o; şi când pupilele oamenilor aspiră flămând natura moartă îmi deschid micul meu dicţionar de buzunar la litera T şi degetul mi-alunecă peste cuvântul truism. Iar când puţină tencuială albă îmi atinge umărul în căderea ei absurdă de pe faţada unei clădiri ating r-ul din roşu-
Rămăşiţă sau reabilitare
R-ul din oamenii cu bulină roşie care stau în clădiri cu bulină roşie şi tencuială albă, din oraşul cu bulină roşie şi aer greu de respirat.
Dar acum, pregătindu-mi ţigara - trofeu sau pedeapsă, depinde cum vrei s-o priveşti - deschid încă o dată micuţa carte cu coperţi moi şi foi prea uşor de rupt - tutunul se aşază cuminte şi tăcut la adăpostul paginii 89 care se rulează încet în jurul lui. Oricât de bun ar fi filtrul, cuvintele sunt înecăcioase, definiţiile arse îmi umplu gura şi plămânii, iar apoi sunt expulzate parşiv afară şi fac loc unor noi definiţii -
Propriile mele definiţii:
Neon - atracţie pentru muşte uşor impresionabile, iluzie;
Om - muscă obişnuită să-şi acorde prea puţină importanţă;
Dumnezeu - muscă obişnuită să-şi acorde prea multă importanţă;
A câştiga - a pierde prea puţin ca să conteze;
A pierde - a câştiga prea puţin ca să conteze;
Mulţime - când mai multe singurătăţi se strâng laolaltă;
Îmi vând singurătatea pe-o salvare.
Şi dacă nu-i de-ajuns am şi câteva definiţii înghesuite prin buzunare.
Oare ce-i mai greu - un kilogram de cuie sau un kilogram de singurătate?
(Heblu.)
 
Scena 4
Personaje:
A - tour-guide-ul acestei piese
ACTRIŢA
MAMA ACTRIŢEI
A: Exterior. Seara. Intrarea actorilor. Singurul obiect luminat este afişul unui spectacol. Peste chipul celebrului actor din rolul principal, cineva a mâzgălit-
Înfrânt nu eşti atunci când sângeri, nici ochii când în lacrimi ţi-s. Adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis.[4]
KILL THE RICH
Nonsense ART fucks
PE CERUL CUIVA AI FOST CEA MAI FRUMOASĂ STEA
Peste numele mult-aşteptatei premiere -
ALL ART IS NONSENSE
Dumnezeu a murit
TRĂIEŞTE PREZENTUL
miau hau
RĂMÂI AUTENTIC
Cum, aşa?
Peste preţul biletelor -
CRED CĂ SUNT EXTRATERESTRU
Trebuie doar să faci ce vrei... şi e ok!
Iubeşte-ţi ţăranu\' ca vaca
CLANUL sensibililor
Jon Snow moare.

ACTRIŢA: Ştii ce e amuzant? Că ţin minte exact momentul în care s-a întâmplat. Declicul ăla. (Pauză.) Aveam licenţa - un text destul de greu de digerat, plus că noi eram toţi terminaţi de frică. După trei ani în care în zilele bune-
MAMA ACTRIŢEI; ACTRIŢA: Te-ai jucat de-a viaţa/ M-am jucat de-a viaţa-
ACTRIŢA: Şi în zilele rele-
MAMA ACTRIŢEI, ACTRIŢA: Te-ai maimuţărit/ M-am maimuţărit-
ACTRIŢA: Mama vine să mă vadă. N-a fost şi nu va fi niciodată de acord cu ce fac, insistă că teatrul e o chestie neprofitabilă, care pe lângă că te umileşte, te şi distruge. În cuvintele ei-
MAMA ACTRIŢEI: O să ajungi o hoaşcă care se dă în spectacol, fără valori şi fără demnitate.
ACTRIŢA: Şi totuşi insistă să vină. La final, după aplauze, o văd apropiindu-se. Zâmbeşte. N-o s-o iert niciodată pentru că a zâmbit. Cred că zâmbetul ăla mi-a dat speranţă, ştii? Speranţa e cea mai crudă chestie. (Pauză.) Cu zâmbetul pe buze mi-a spus că i se pare ridicol cu ce uşurinţă "se moare" pe scenă.
MAMA ACTRIŢEI: Moartea nu-i temporară. Uite-te şi tu cât de fals muriţi. E absurd. Cădeţi şi totuşi, dacă priveşti atent, încă respiraţi. E penibil. Unde-i adevărul? Vă prefaceţi înjunghiaţi şi ieşiţi neperturbaţi la aplauze. Zâmbiţi şi vă faceţi bezele cu ăia din primul rând. Şi după, te pomeneşti că ieşiţi şi la o bere. Cum pot oamenii să cumpere bilet şi să se lase păcăliţi aşa, pe faţă?
ACTRIŢA: În zilele bune mă joc de-a viaţa, în zilele rele mă maimuţăresc, iar în zilele cu adevărat proaste sunt Albă ca Zăpada, Cenuşăreasa sau Zâna cea bună la petreceri pentru copii. Uneori aş vrea să le pot spune fetelor ălora că zânele şi prinţesele nu există, că există doar actriţe ratate, cu diplomă şi fără demnitate. În schimb le spun "Haideţi să vă spun o poveste" şi le povestesc despre prinţul lor pe cal alb sau ce culoare vor ele să fie. Câteodată o fetiţă cu ochi mari şi uşor impresionabili vine şi îmi spune "vreau să fiu ca tine". Dacă pe ea am reuşit să o mint, pe mine de ce nu reuşesc?
Mă găseşti la Intrarea Actorilor, aşteptând. Aştept un regizor vizionar şi la modă care să-mi dea un rol despre care se va scrie mult. Poate un manager care să mă plătească decent ca să creez pe scena teatrului său lumi aşa cum numai eu ştiu să creez. Sau poate vreun actor pe care l-am văzut murind suficient de convingător, suficient de real la un matineu.
A: În faţa fiecărei Intrări a Actorilor aşteaptă întotdeauna actori care nu vor intra niciodată. Nu mă credeţi? Mergeţi şi căutaţi-i, poate şi ei vă caută pe voi. (pauză) Spuneţi-le "Vând adevăr pe-o ratare" şi o să vă strige înapoi-
ACTRIŢA: Îmi vând ratarea pe un adevăr.
Când n-ai nimic, nu poţi să pierzi nimic.
Şi poate e mai bine aşa.
Plâng lacrimi atât de fireşti pentru partenerul meu de scenă, al cărui destin este curmat brusc în actul al III-lea al unei piese proaste. Însă când aflu că prietenul cu care n-am mai vorbit de câteva luni a fost călcat de-o maşină, îmi păstrez cu o falsă demnitate ochii uscaţi. Îmi iubesc sincer mama protectoare care mi-a găsit o partidă bună, comodă şi sigură într-un spectacol cu final previzibil şi succes la public. Însă când propria mea mamă mă întreabă "Ce mai faci?" cuvântul "castratoare" mi se înţepeneşte între amigdale şi nu-mi apare niciodată pe buze. Adevărul scenic e Sfântul Graal al actorului. (Pauză.) Caut adevărul acolo unde nu trebuie, căci locul adevărului nu e pe scenă. Şi dacă nu mă pot crede pe mine cum pot crede în orice altceva? Cum se poate oare muri convingător în viaţă?
(Heblu.)
 
Următoarele patru replici se vor citi câte una/actor.
Nu mai citiţi ce scrie pe toţi pereţii, copii! Căci zidurile ştiu mai multe decât noi -
Nu mai citiţi ce scrie pe toţi pereţii, copii! Căci pereţii vor fi tencuiţi şi cuvintele uitate -
Nu mai citiţi ce scrie pe toţi pereţii, copii! Căci tencuiala sângerează cuvinte -
Nu mai citiţi ce scrie pe toţi pereţii, copii! Căci pereţii vă vor striga înapoi -
TOŢI: Bucureşti - oraş cicatrice. România - ţară cicatrice.

[1] Fragment din proiectul "Poezie secretă la Blocul Liric", text: Mugur Grosu
[2] Fragment din proiectul "Poezie secretă la Blocul Liric", text: Mugur Grosu
[3] Fragment din proiectul "Poezie secretă la Blocul Liric", text: Mugur Grosu
[4] Radu Gyr, "Îndemn la luptă"

0 comentarii

Publicitate

Sus