***
Nu ne mai întoarcem Acasă
Piesă scurtă de Ilinca Danciu
Personaje:Piesă scurtă de Ilinca Danciu
ANDREI
LULU
PETER
MARIUS
O cameră mică, despărţită de bucătărie doar printr-o perdea improvizată. Elementele de mobilier sunt puţine, iar cele care sunt, sunt roase puternic sau decolorate. Pe masă, câteva pachete de ţigări şi o scrumieră, sticle de bere goale sau doar pe jumătate pline, caiete, ambalaje de la mâncare comandată, un urs de pluş şi un radio vechi. De la radio se aude muzică din anii '90, începutul anilor 2000. Intră Andrei, vizibil absent, cu două pungi cu mâncare pe care le lasă în faţa uşii. Începe să strângă de pe masă, dar se opreşte la un moment dat şi se aşază pe canapeaua unde doarme în mod normal.
ANDREI: Lulu, am venit! (Aşteaptă puţin, dar nu aude niciun răspuns.) Lulu, am adus mâncare de la cantină.
(Dintr-o cameră alăturată, cu uşa închisă se aude înfundat răspunsul.)
LULU: Nu mi-e foame.
ANDREI: Se răceşte şi nu mai e bună. (Lulu nu spune nimic.) Hai, că ne-a dat Hiraani şi porţia ei. Mi-a spus că a făcut rost de altundeva şi îţi lasă ţie nişte cartofi în plus. (Tot nimic.) Ieşi puţin, că trebuie să vorbim!
LULU: Am treabă!
ANDREI: Poate să mai aştepte. (Se ridică şi închide radioul, dar zgomotul nu se opreşte complet. Se aude muzică de la vecinii de sus.) Ce treabă poate să aibă un copil de 12 ani oricum? (Încearcă să deschidă uşa, dar e încuiată. Vizibil furios.) De când îţi închizi tu uşa? Nu te mai prosti şi lasă-mă să intru!
LULU: Nu pot acum. Lasă-mă! (Se aud bufnituri din cameră.)
ANDREI: E cineva cu tine? Ţi-am spus să mă laşi să intru, nu stăm la discuţii! (Bate puternic în uşă.) M-a sunat directoarea. Mi-a spus că te-a văzut fumând în spatele cinematografului. (Bate din nou, înfuriindu-se mai tare.) Ştii ce mi-a spus? Eh? Mi-a spus: "Mister Petrescu. To be completely sincere, your sister seems to cause enough trouble already. We understand that people like you may find themselves in a more... difficult situation." Ştii ce înseamnă "people like you", Lulu? Înseamnă români jegoşi, asta înseamnă. Putea la fel de bine să mă scuipe în faţă, îmi era tot una. Mă auzi sau vorbesc cu pereţii? (Pauză. Începe să se plimbe prin cameră.) Cum dracu' să fumezi, Lulu? Nu aveam deja destule probleme, trebuia să mai vii şi tu cu asta. Te-a pus cineva? Mi-a zis bătrâna aia nesuferită că erai cu vreo doi băieţi mai mari. Stai, cum le-a spus? "Problematic kids" or something like that. Îţi sună cunoscut? Vrei să fii şi tu un "bad kid" de ăsta de care fug toţi? Doar tu mi-ai zis că şi aşa mănânci singură în pauze. Alo? Mă aude cineva?
(Enervat, ia o mătură şi bate în tavan de mai multe ori. Muzica se aude ceva mai încet, dar nu se opreşte complet. Scoate o caserolă din pungă şi începe să mănânce.)
ANDREI: Dacă nu ieşi acum, nu primeşti porţia de cartofi în plus. (Pauză.) De fapt, dacă nu ieşi acum nu primeşti deloc de mâncare, e bine aşa? Fuck, doar suntem amândoi obişnuiţi să nu mâncăm nimic o zi întreagă. (Lasă mâncarea pe masă şi merge din nou în faţa uşii.) Ţi-am spus că fumatul îţi face foarte rău. Ţi-am spus şi că nu-i frumos ca fetele să fumeze. Am crezut că ne-am înţeles; suntem numai noi doi în asta. Singuri. Trebuie să ne respectăm unul pe altul... să comunicăm. Luli, nu putem să facem toate astea dacă te încui în cameră! Când am ajuns aici, am zis că orice ar fi trebuie să trecem împreună prin orice. Noi doi şi restul lumii. Mă auzi? Mă auzi!
(Cineva bate în uşa de la intrare. Andrei încearcă ignore şi nu se mişcă, dar bătăile devin din ce în ce mai puternice.)
PETER: You're fighting again.
ANDREI: Sorry, Peter, I just...
PETER: I have a two year old. My wife is very, very tired, Andrew.
ANDREI: Sorry. It won't happen again.
(Peter pleacă, dar muzica de la etaj încă se aude destul de tare. Se aşază înapoi pe canapea.)
Ţi-am găsit cartea de care îmi tot ziceai, Copila stea. De Jerry Spinelli. În română ţi-am găsit-o. Mi-a dat-o Hiraani, cu condiţia să îi ţin locul două zile. Mi-a zis că trebuie să meargă la medic, că o doare burta de vreo lună. Gastrită sau ceva. Foarte drăguţă Hiraani. Poate o suni să-i spui "mulţumesc". E cam veche şi cică îi lipsesc două pagini, dar te prinzi tu. Eşti fată deşteaptă. Mi-ar fi plăcut şi mie să-mi aducă cineva cărţi când aveam 9 ani, da', na, ştii şi tu... Dacă mă gândesc mai bine, cred că o să o vând înapoi cuiva şi mai iau nişte mâncare. (Uşa de la cameră se întredeschide, dar Andrei se preface că nu observă.) Mda, uite, scrie chiar aici, pe spate: "Lumea crede că e venită de pe altă planetă sau că părinţii ei sunt acrobaţi la circ. Îmbracă rochii lungi şi chimonouri, cântă la ukulele, râde şi dansează. Întreaga şcoală e cucerită de apariţia..." Te-am prins! Ah!(Uşa se trânteşte la loc înainte ca Andrei să poată intra. Din cameră începe să iasă fum.) Ce? Nu eşti curioasă cum se termină? "Copila stea"... Ce-i asta, Luli? Fumezi? Da? Fumezi! Foarte bine, atunci! (Scoate şi el o ţigară.) Haide să împuţim toată casa! Să ne miroasă hainele a fum. Să miroasă şi mâncarea. Şi ursuleţul tău de pluş. Şi săpunul cu care ne spălăm. Facem baie în fum, dacă asta vrei! Da? Să-ţi pută uniforma, nu-mi pasă! Să fugă toţi copiii de tine, să mănânci singură la cantină, să stai singură în bancă. Să ai dinţii galbeni la 20 de ani. Să nu mai poţi să dormi de atâta fum. Ştii ca cine o să fii tu? Ah, spune, ştii? Ca tata! O să fii exact ca tata! O să scrumezi în mâncarea mamei şi o să-ţi pui copiii să-ţi spele hainele jegoase! N-o să faci nimic toată ziua, iar dacă o să-ţi prinzi băiatul cu o ţigară-n bot, o să-ţi pui fratele şi mama să-l ţină şi o să îi stingi ţigara de limbă! Asta vrei să faci? Să te urască proprii copii, asta vrei? Să fugă de tine în Anglia, you ungrateful brat! (Aruncă cartea de perete.)
Mda, nu-i uşor să fii părinte. Tu m-ai făcut să-mi dau seama de asta. Îmi amintesc că ai fost, într-o zi, cu clasa la o piesă de teatru. Ai auzit de acolo că atunci când dai nume cuiva sau la ceva, faci promisiunea să ai grijă de el toată viaţa. M-ai pus pe mine să-ţi dau un alt nume. Lulu. Nu-ţi plăcea "Bianca", chiar dacă ţi l-a dat bunica. Nici n-am vrut să-ţi fiu părinte vreodată. Când m-am întors înapoi în România să te iau, când am realizat ce laş am fost că te-am abandonat acolo, ascunzându-te naiba ştie pe unde, m-am gândit că o să fiu un frate mai mare, dar cool, you know? Că o să-ţi zic lucruri în genul: "să nu stai până târziu" sau "nu mânca dulciuri înainte de masă", dar apoi o să mâncăm nişte pizza în timp ce ne uităm la Looney Tunes şi ne gândim "ce bine că am plecat de acasă". A fost o vreme aşa, până au început să nu ne ajungă banii de pizza. Până m-au dat afară, pentru că au crezut că am furat de la locul de muncă. Până ai început să plângi în camera ta pentru că nu te lasă copiii în pace. Acasă nu ne era bine, dar aici parcă e altfel de rău. Aici n-au pâine Mopan de-aia pufoasă, nici îngheţată la vafă cu căpşuni, nici bunici cu baticuri colorate şi nici batoane Făgăraş. Nu-ţi zice nimeni "dragă". Nu-ţi zice nimeni "pui" şi nici "mi-e dor de tine". Zic "I miss you" şi sună ca şi cum ai uitat să vorbeşti. Dar nu-l au nici pe tata şi asta e bine. (Ia cartea de jos.) Noi suntem copiii fără casă. Adică tu eşti copil, că eu n-am voie să mai fiu. Tu eşti copila stea. Da, nu-i uşor să fii părinte. (Scoate din carte două pagini care s-au rupt.) Dar asta nu-ţi dă dreptul să fii un nemernic.
(Se aud din nou bătăi în uşă. Intră Marius, cu două pachete mari, fără să aştepte să-i deschidă cineva.
MARIUS: Ei, Andrei! Ce faci, omule?
ANDREI: (Vizibil încântat.) Marius!
MARIUS: Ce-i cu faţa asta lungă? Dă şi tu la om ceva de băut, că-s mort, ştii ce-i aia? Mort! Abia am urcat scările până la tine.
ANDREI: (Începând să caute în bucătărie.) Cum a fost drumul?
MARIUS: Pui şi tu întrebări de astea. După 20 şi ceva de ani de condus România-Anglia în fiecare lună, îi ca şi cum ai merge la non-stop să-ţi iei ţigări. Na, au fost cu trei babe în plus în autocar. Două erau mai experimentate, că merg în fiecare an, de Crăciun, la nepoţii lor, da' astalaltă era ceva mai tânără, mai în putere, aşa. Era prima dată când pleca din ţară. Fie vorba între noi, cred că era prima dată când pleca din sat, da' mă rog. Tremura ca varga şi mă tot întreba "domn şofer, cât mai avem?" sau "vai, domn şofer, da' conduceţi mai încet olecuţă, că-mi sare inima din piept!". Ş-aşa-mi venea să-i zic să mai închidă gura aia mare, că o scot afară, dar o potolit-o celelalte două babe. I-o făcut instrucţia, cum s-ar zice. I-o zis ce să facă când ajunge aici, o şi învăţat-o cum să zică "ai em Maricica. Hu ar iu?". Apoi i-o dat două guri de palincă şi s-o calmat imediat. Apropo de palincă, ce faci Andrei? Mă ţii în suspans?
ANDREI: Aveam un vin mai de Doamne-ajută, dar nu-l găsesc. Vrei bere?
MARIUS: Lasă! Mai bine adu două pahare, că rezolv eu. (Scoate dintr-un pachet desfăcut o sticlă.) Asta mi-a dat-o Maricica. Mi-a zis s-o împart cu băieţii cei mari, da' când să-i prind eu pe-acasă? Îs plecaţi toată ziua la muncă! Unu mai sapă ceva, altu' construieşte altceva. Copii buni. Na, Andrei! Asta o ciocnim pentru tine şi Bianca.
ANDREI: Sănătate!
MARIUS: Unde-i Bianca? Nu vrea să mă vadă?
ANDREI: (Face semn către camera ei.) Are treabă. Lulu, a venit domnu' Marius!
Nu se aude niciun răspuns.
ANDREI: Na, aşa mi-a făcut toată ziua. Stă închisă acolo şi nu vrea să vorbească cu mine.
MARIUS: O mai baţi din când în când?
ANDREI: Doamne fereşte, Marius!
MARIUS: Uşurel, omule, nu sări aşa! Te-am întrebat doar. Pe fete nu îi bine să le baţi. La băieţi, eh, aşa o palmă uşoară peste ceafă când îs leneşi merge, da' pe fete niciodată. Eu nu-s de modă veche, Andrei, doar mă ştii. Copiii trebuie crescuţi ferm, da' tre să ştie mereu că-i iubeşti. (Pauză.) Ha! Am realizat că eu dau lecţii de crescut prunci unui prunc! Ce încurcătură! Na, ia asta, că e cu livrare specială. (Îi întinde un pachet mare.) Eu n-aveam drum până aici, la periferie, da' dacă trebuie neapărat....
ANDREI: Ce-i cu asta?
MARIUS: Nea Gicu de la noi din sat, ăla de o fugit nevastă-sa de dânsu' cu tot cu copii, şi-o luat tractor ca să impresioneze domnişoarele bătrâne şi văduvele. Îi vai de capu' lui. La mâna a treia, abia îi merg frânele. Când iese cu el pe drum, ştie tăt satu', aşa zgomot de avion scoate. Mă rog. Nu ştiu ce l-o apucat într-o zi să intre cu ditamai tractoru' pe uliţă la tanti Lili. Aia la care mai fugeai de taică-tu când erai mic, ca să nu te bată. Cred că voia să o impresioneze, că ăştia doi se tot împung unul pe altul de când Lili l-o bătut pe fii-su că se lua de nepoata ei. Mă rog, tanti Lili îşi mai lăsa curcile afară din curte, că n-avea cine să i le ia. Toată lumea o iubeşte. Le-o călcat Gicu pe toate. Una mai rapidă o mai scăpai, da' şi aceia o fugit, n-o mai găseşte nimeni. Când a văzut tanti Lili, a ieşit cu toporul după dânsu'. Nea Gicu cum e fricos, s-a milogit de ea să-l lase în pace, că îi dă ce vrea. Când a auzit asta, s-a gândit imediat la tine, că vine Crăciunul şi aici în Anglia n-aveţi nici ce porc să tăiaţi, nici sarmale nu vă face nimeni. Deci ăsta e pachetul pentru tine şi Bianca de la tanti Lili, cu ajutorul lui nea Gicu.
ANDREI: Femeie tare bună. Fugeam la ea cu Bianca. Ne ascundea în pod, după fân şi ne zicea să nu scoatem nicio vorbă. Ne căuta tata prin toate camerele ei, n-avea pic de respect. Tanti Lili s-a şi bătut cu el o dată, aşa de mult ţinea ea la noi. Noroc că a venit un vecin să-i ceară lapte, că altfel... Ea râdea. Zicea că îi amintim de ea, că şi ea când era copil s-a ascuns în pod ca să n-o găsească soldaţii şi s-o ducă în Siberia. Că ea-i basarabeancă. Ne-a zis că diferenţa dintre noi e că ea se ascundea pentru tatăl ei, iar noi de tatăl nostru.
MARIUS: Da... Dumnezeu să o odihnească!
ANDREI: Poftim?
MARIUS: Nu ştii? O, Doamne! A doua zi, după ce mi-a dat pachetul pentru voi, a ieşit să scoată zăpada. A alunecat pe gheaţă şi asta a fost. S-a dus la Domnul. Îmi pare rău, Andrei. Credeam că ştii.
ANDREI: Nu ştiam.
(Marius scoate o lumânare şi o aprinde cu o brichetă de pe masă. Andrei rămâne încremenit cu pachetul în mână.)
MARIUS: Ţi-am adus lumânarea ca s-o aprinzi cu Bianca când mâncaţi, dar cred că e mai potrivit s-o aprindem acum, că ne-am gândit mult la ea. (Pauză.) Andrei, ascultă-mă! De ce nu veniţi acasă?
ANDREI: Hm?
MARIUS: Uite-te şi tu în ce loc staţi. E frig ca naiba în casă. Ai şi vecini tâmpiţi. Gândeşte-te la Bianca. A ajuns să nu mai iasă nici măcar din cameră.
ANDREI: Nu.
MARIUS: Când aţi mâncat ceva ca lumea ultima oară?
ANDREI: Am spus nu.
MARIUS: La mama ta nu te gândeşti? Trebuie să aibă grijă toată ziua de taică-tu. Singură. Spală, face de mâncare, se îngrijeşte de găini. Nu-ţi mai zic ce se vorbeşte prin sat. Toţi am încercat să o ajutăm, dar nu vrea să asculte. Parcă nici nu aude când vorbeşte cineva cu ea. Îţi zic, e ca o fantomă. N-ai pic de milă?
ANDREI: Milă? Milă?! Tu nu ştii ce înseamnă mila Ea n-a avut pic de milă pentru noi. N-a încercat să ne apere măcar. A stat şi s-a holbat în timp ce Lulu plângea şi eu era să mor pe podea în bucătărie. Ea învârtea la mămăligă, ca o soţie bună, cuminte. Nu mi-a spus niciodată "Andrei, pleacă cât mai poţi". Am plecat singur şi am reuşit să o iau şi pe Lulu cu mine. Nimeni nu ştie cât de greu ne-a fost. Nimeni nu ştie cât de greu încă ne este. Tot ce-am făcut, am făcut singuri. Mi-a luat mult timp, am primit multe bătăi şi am îndurat multe până să înţeleg că problemele părinţilor mei nu trebuie să fie problemele mele. Eu nu sunt tatăl meu. Lulu nu e mama ei. Viaţa lor nu e viaţa noastră. Toţi copiii trebuie să plece la un moment dat. Noi doar am plecat puţin mai departe. Dacă tu laşi ca părinţii tăi să-ţi controleze toată viaţa, atunci nu mai e vina lor. E a ta. Îţi spun, Marius. Noi nu ne mai întoarcem Acasă. Acum pleacă.
Marius nu mai ştie ce să spună. Îşi strânge lucrurile, în afară de sticla cu băutură şi pleacă. Andrei ia pachetul şi îl desface. Se simte un miros puternic de sarmale. Începe să plângă. Uşa de la camera lui Lulu se deschide.