02.02.2021
Am tatuaje peste tot. Pe mâini şi pe picioare cele mai multe. Şi câteva pe gât. Pe Mickey şi pe Daffy i-am pus împreună, deşi nu trebuia. Că Daffy e cu Bugs Bunny, iar Mickey e cu Donald. Am şi de-astea mai serioase cu inimioare şi maşini. Şi doi piraţi pe genunchi. Îmi plac toate, că-s ale mele şi-s colorate. Unele-s lipite cam strâmb şi altele-s dubluri, dar nu mă deranjează. Ţin gumele într-un borcan şi le mănânc pe rând, că mi-e greu să mestec prea multe de-odată. Şi mama zice că fac carii.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În 2021, grupul are 3.000 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus