Domnul Bernhard mi-a explicat că a citit o carte, Das tödliche Gefühl der Leere / Sentimentul mortal al vidului de Paolo Crepet şi că în ea este subliniată legătura dintre sexualitate şi sinucidere la tineri. Că de exemplu s-a stabilit legătura, nu îndeajuns de studiată, între descoperirea propriilor tendinţe homosexuale cu gândurile de sinucidere. Este un factor de stres foarte mare pentru cei care îşi trăiesc înclinaţiile homosexuale ca traumatice. Studiul întreprins în State de către Bell şi Weinberg a scos la iveală faptul că procentul de sinucideri în rândul bărbaţilor heterosexuali este de 3%, în timp ce în rândul bărbaţilor homosexuali de 18% şi că, cu cât sînt mai tineri cei în cauză, cu cât aceste procente se dovedesc mai ridicate.
Evenimentele traumatizante declanşatoare de stres care pun în legătură homosexualitatea cu comportamentul auto-destructiv, variază de la sex la sex. La femei trauma intervine în momentul rupturii relaţiei cu cineva, în timp ce la bărbaţi intervine în momentul descoperirii propriei homosexualităţi şi conflictul inevitabil cu părinţii din această cauză. Această teorie funcţionează diferit în funcţie de vârsta la care apar primele tendinţe auto-destructive. O analiză detaliată a acestor persoane aduce detalii interesante la lumină, cum ar fi faptul că multe suferă de probleme legate de sexualitate, până la a fi victime ale unei molestări sau chiar viol. Foarte des, cei care recurg la sinucidere au avut o copilărie nefericită şi izolată.
Tot din cercetările sale, domnul Bernhard mi-a spus că cele mai populare locuri de sinucidere sînt Aokigahara, pe muntele Fuji, în Japonia, cunoscută ca Marea de pomi şi care este în fapt o pădure, cu o rată a sinuciderilor de 70 pe an, podul Golden Gate, San Francisco, California, cu o rată de aproximativ 30 pe an, Cascada Niagara, Ontario, Canada, cu aproximativ 23 de sinucideri pe an, Beachy Head, East Sussex, Anglia, cu 20 de sinucideri pe an. Clifton Bridge, River Avon, Bristol, UK, cu patru sinucideri pe an după ce au fost instalate barierele cele noi, Turnul Eiffel, care în 90 de ani a numărat 369 de sinucideri.
Apoi domnul Bernhard mi-a povestit detaliile afacerii vechi în care era implicat acest Dieter Thibault, nu ştia în ce măsură, cert este că fusese prezent. Un băiat retardat din zonă fusese împins de pe Pod, i se dăduse cu forţa alcool, apoi este neclar dacă a fost convins să o facă de bună-voie, ori fusese aruncat de acolo. Martorii spun că s-a aruncat de bună-voie, că a vrut. Nu încape îndoială că a fost torturat, umilit şi expus unor jocuri sexuale bolnave.
I-am povestit la rândul meu domnului Bernhard că eram oprită de oameni pe stradă care cereau detalii noi despre cazul nostru şi că toată lumea ştia cu ce ne ocupăm. Da, ştia şi el, la o petrecere, primarul îl abordase şi îl rugase prieteneşte să se ocupe cu altceva. Îi spusese că stârneşte valuri degeaba şi că este un subiect urât, care nu poate decât să aibă influenţă negativă asupra moralului general. Acestea sînt doar excepţii, a spus primarul. Nişte excepţii bolnave. Nu ai ce face, când un om este bolnav psihic, nu este vina lui pentru ceea ce face şi nici a celor din jurul său. Pentru unele acte nu există explicaţie, trebuie să le accepţi şi să mergi mai departe. Nu are rost să faci vâlvă în jurul lor. Această nefericită întâmplare nu este reprezentativă pentru oraşul nostru.
Şi cui îi ajută să murdărim imaginea Podului cu astfel de asocieri nefericite? Este o emblemă, o realizare inginerească, o construcţie cu care trebuie să ne mândrim.
Domnul Bernhard i-a amintit că însuşi constructorul se sinucisese, iar primarul a râs. Nimic mai neadevărat, a zis. Dacă vrei, vino pe la mine, am documente care atestă că a trăit bine-merci până la adânci bătrâneţe alături de familia sa. Dacă doreşte îl poate pune în legătură cu urmaşii acestuia, familia X, care îi pot povesti ce viaţă banală şi lipsită de conflicte interioare sau exterioare a dus domnul Bauman. Bine, dar în prospecte... Asta-i altceva, a zis primarul. O legendă e o legendă, vrea să întărească puterea de fascinaţie asupra unui obiect sau loc, pe când nişte acte contemporane înspăimântătoare au efect imediat asupra psihicului, nu putere de fascinaţie şi mister.
Gândeşte-te că sărbătorim anual inaugurarea acestui Pod, şi o facem aproape în acelaşi fel ca acum câteva sute de ani. Păstrăm acelaşi ritual. Gândeşte-te la copii care se bucură cu prilejul acestei sărbători, la petreceri, focuri de artificii, concerte în aer liber, coruri de copii, discursuri şi tot ce mai ţine de acest prilej. Ce rost are să murdăreşti asta cu menţionarea unui bolnav psihic, incapabil să facă faţă vieţii... Plus că ar putea avea repercusiuni asupra vieţii lui profesionale, ziarul pentru care lucra era pus pe concedieri, iar preocuparea sa pentru un astfel de subiect ar fi putut influenţa o eventuală hotărâre.
Domnul Bernhard mi-a spus cu amar că degeaba a încercat să explice că acest Kyo Kunz nu a fost bolnav psihic, primarul i-a tăiat-o imediat: Ai citit articolele din ziar despre tatăl lui? Ce fel de copil putea creşte un astfel de individ? Ce fel de om putea ieşi dintr-o astfel de familie? Plus că se vorbeşte că ar fi fost homosexual. Homosexualitatea e boală psihică la care a fost împins de către familia în care a trăit. Tot ce s-a întâmplat în familia lui a fost o dovadă a putreziciunii morale din lumea artistică.
(va urma)