07.02.2021
Nouă luni am stat cu ea. Mă rog, în ea. Credeam că o să fim veşnic împreună, că visele despre care îmi vorbea erau cu mine. Că eram doar al ei, aşa cum ea avea să fie veşnic doar a mea, chiar dacă nu m-a vrut. Chiar dacă n-am ales-o eu. M-am şters la gură de sângele ei şi am acceptat că a ales să renunţe la tot ce am fi fost împreună. Aş fi fost tot ceea ce a visat ea să devină şi nu a reuşit. Aş fi făcut-o fericită. Dar nu am ales-o eu. Dacă aş fi ales-o eu, alegeam o mamă care să mă păstreze.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În 2021, grupul are 3.000 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus