Stau şi mă uit la ea cu orele. Îmi place s-o surprind în cele mai intime momente. Am văzut-o şi frecându-şi mulţumită mâinile alea lungi ca nişte crengi de cine ştie ce bucurie, am văzut-o şi foşnindu-şi părul neliniştită. Nu v-am zis - e contorsionistă. Câteodată îşi apleacă fruntea la pământ de cred că gata, o să se rupă. Dar ei i se rupe de ce cred eu. Nici măcar nu ştie că exist. Am văzut-o şi goală, complet goală. Dar cel mai des am văzut-o plângând. Cum îi zice şi numele - salcie plângătoare.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În 2021, grupul are 3.000 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).