De ce afirm cu tărie acest lucru? Pentru că Stefan Zweig mi-a atras atenţia asupra miracolului numit Întâmplare. Suntem (unii dintre noi) făcuţi să recunoaştem momentul şi să sărim în şaua vieţii şi să pornim în galop fără să ştim încotro... fără să putem să ne oprim măcar o clipă!
Alţii nu înţeleg nimic din jurul lor şi culmea nici nu le pasă.
Ceva totuşi ne salvează!
Educaţia, bunul simţ, echilibrul şi modestia te pot ajuta în acele clipe când păşeşti într-o lume necunoscută... cu adâncimi şi dimensiuni doar bănuite... ei bine ce faci in acele clipe...? Te aşezi pe un scaun într-un colţ şi încerci să înţelegi chiar şi fără repere... fără un ghid... fără un cuvânt... doar un nume: DOINA LEVINTZA!
Există în Bucureşti un muzeu cu totul special deschis doar iniţiaţilor - Oh nu! nu despre mine este vorba! eu am ajuns acolo doar datorită unei întâmplări... a unei ore astrale, dăruite de bunul meu prieten Dan COMA.
Stăteam pe scaun şi priveam năuc şuvoiul de culoare, formele năucitoare ale materialelor din 1.001 de nopţi... coroanele sfărâmate ale regilor blestemaţi, pelerina kalifului şi kimonoul shogunului, erau toate acolo!
Eram siderat într-o lume fantastică, eram vrăjit de bagheta magică a unei zeiţe despre care nu ştiam mai nimic..
Întotdeauna mi-am pus întrebarea ce mănâncă zeii, ce beau zeiţele? Oare murmură un cântecel când creează... destine... capodopere...? Oare în atelierul zeiţelor miroase a smirnă, a bergamotă, a tămâie? Sau a Channel 5?
Cred că am şi aţipit puţin... oricum eram singur într-o lume şamanică şi pentru că nu sunt fricos din fire... deşi m-am gândit pentru o clipă că personajele prind viaţă, am început să fotografiez... culori... portrete... detalii...
Cascada de culori roşu, purpuriu, turcoaz, negru, ocru, verde nu se mai oprea. La un moment dat am atins una din pelerine cu degetele şi am avut senzaţia clară a unui moment unic.
Imaginile sunt doar o mică parte dintr-o colecţie fabuloasă care trebuie trăită.
Vaida Francisc-Atila
https://www.facebook.com/profile.php?id=100009023374519