Fotografia este pentru mulţi o pasiune.
Acel "ceva" unic şi personalizat prin care ne exprimăm, prin care am vrea să atragem atenţia asupra a ceea ce ne înconjoară, prin care ne dorim ca şi ceilalţi să vadă frumosul aşa cum îl vedem noi. Acel "ceva" unic şi personalizat care să ne umple viaţa de bine, de încântare, de bucurie.
Dar ce te faci în plină pandemie? Când peste tot lumea este anxioasă, agitată şi suspicioasă. Când ai vrea să fotografiezi, dar parcă nici nu mai ai curajul să păşeşti în exterior. Când blugii stau aruncaţi pe scaun şi pantalonii de trening sunt cei mai buni prieteni ai tăi. Şi telefonul, pe care îţi arunci ochii din două în două minute. Alternând canalele la televizor, descurajat de ce se întâmplă.
Şi uite aşa, de la acea minunată stare pe care fotografia ţi-o oferea cândva, am trecut la a sta pitiţi în casă şi a ne uita cu teamă în jur. Probabil nu toţi, dar mulţi dintre noi.
Deci... ce putem face, între frica de pandemie şi dragostea de fotografie?
Şi iată că din ceaţa din jur mai apare din când în când şi soarele:) puţini ştiu că am ales un nou drum în viaţă, am început acum trei ani studiile în psihologie. Extrem de incitant, cu informaţii noi şi interesante. Şi iată că am descoperit cu încântare ceea ce bănuiam despre fotografie...
Ştiaţi că in momentul în care ne lăsăm duşi de pasiunea noastră pentru fotografie, ieşim pe stradă şi începem să căutam subiecte şi momente interesante, o mare parte a energiei cerebrale se focusează pe zona responsabilă cu ceea ce vedem, ce sesizăm, ce dorim să fotografiem? Iar restul zonelor au parte de o binecuvântată relaxare, şi multe din problemele de acasă sau de la serviciu, sau pur si simplu din viaţa noastră de zi cu zi, se estompează! Sau, cum ar zice fotograful din noi... sunt în blur:)
Cam asta ar fi explicaţia de ce, după o oră-două la fotografiat, te simţi fantastic de deconectat şi ai senzaţia că trăieşti o altă viaţă, că eşti într-o realitate paralela decuplată de la cotidianul monoton!
Nu sună ca un panaceu (care însă şi funcţionează) atât de dorit împotriva stărilor anxioase ce ne cuprind în pandemie?
Când nimeni nu poate zice cu claritate ce va fi mâine, când nu avem chef de nimic şi în plus, nu putem planifica mai nimic, iată cum fotografia devine un mecanism de apărare. Probabil vă veţi încrunta şi vă veţi întreba "... şi ce vrea să spună?" şi mai ales "... şi de cine sau de ce să ne apere?". Simplu: este cel mai bun mijloc de a ne apăra mental de grijile care ne sufocă, de starea de alertă sau incertitudine, de tot ce ne apasă sau ne enervează. Sau mai pe scurt, fotografia bate pandemia:)
A fi creativ într-un moment de stres general e foarte greu, dar încearcă să faci primul pas... acela de a lua aparatul de unde l-ai uitat. Apoi de a-ţi face curaj să iei blugii de pe scaun şi să laşi treningul în casă, de a lăsa telefonul la locul lui în buzunar şi de a pune masca pentru a te proteja, şi... de a pleca din casă pe unde îţi face plăcere să umbli şi desigur, să fotografiezi!
A fi creativ este o binecuvântare, nu trebuie decât puţină flexibilitate, un pic de chef şi învingerea inerţiei!
Deci... ce mai aşteptaţi? Ieşiţi la fotografiat!
Aştept să îmi spuneţi dacă ziua a devenit mai bună şi mai frumoasă, dacă fotografia a învins pandemia:) Măcar în inima voastră!
instagram.com/mirelamomanu