Ania s-a îndrăgostit de tine, îi şoptesc soţului meu ieşind să aduc şampania. El ne găteşte, pe urmă o să vină şi soţul ei la cină. Ce situaţie. O simt că nu vrea să facă ceva care să mă supere şi nu ştiu cum să-i spun de Casanova ăsta al meu. Le seduce şi le face vânt după două nopţi, doar că Ania îmi place şi mi-e dragă şi n-aş vrea să sufere. M-a sunat capelmaistrul, se ţine concertul din Alaska, le-am zis, sper că vă descurcaţi fără mine şase zile. Soţul meu tace. Ania mă priveşte îngrozită.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În 2021, grupul are 3.000 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).