01.03.2021
Urcă cu greu cele 3 etaje cu mâinile încărcate de sacoşele grele. După ce ajunse îşi trase sufletul puţin şi îi strigă: hello, aţi fost cuminţi copii? Dana apăru lângă ea. Da, mami. Am încălzit mâncarea cum mi-ai zis, am făcut temele amândoi, am ieşit un pic afară în faţa blocului şi apoi am urcat sus. Mihai şi-a luat medicamentele? Da, mami, i-am dat pe alea albe mari de 3 ori şi Fenobarbital de 3 ori câte 3 pastile. După aia mi-a zis că e foarte obosit şi s-a culcat. Doarme de câteva ore deja.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2021, grupul are 4.300 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus