Sunt un dreptaci de zile mari. Văduv. Mi-am pierdut de curând jumătatea după o serie de tornado-tsunamiuri. După ultimul nu s-a mai întors. Am căutat-o peste tot: pe balcon, în sertar, sub pat, în maşină. Nimic. Trăisem mereu unul într-altul. Caut stângace frumoasă, colorată, complementară sufletului şi personalităţii mele. Să-i placă mersul pe jos, dar şi cu bicicleta. Călătoriile pe munte şi statul la soare întinşi pe sfoară. Aa, uitasem - accept doar 100% bumbac. Eşti tu oare perechea mea?
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2021, grupul are 4.500 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).