Pe Nelu l-or găsit mort lângă vacă. Când l-o văzut cu obrazul drept spintecat, Mia şi-o făcut cruce, şi şi-o tras basma neagră pe cap. Mia nu-l plăcea pe Nelu dar or trebuit să se ia când s-o anunţat copchilu'. Mia era frumoasă şi muncitoare dar Nelu era beţiv şi-o cam bătea pe Mia. O răbdat cât o răbdat Mia, dar mno, când n-o mai putut, a luat o piatră şi i-o tras una în cap lui Nelu, de-o rămas Nelu întins cât era de lung lângă vacă. Atât aveau în comun Nelu şi Mia. O vacă şi zece găini outoare.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2021, grupul are 4.500 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).