Andi Moisescu: Aş putea preda matematică. Asta e pregătirea mea...

ELLE: În ultima perioadă mi s-a părut că ai fost mai mult sau mai puţin într-un con de umbră. Vreau să zic că nu ai mai apărut atît de des ca înainte cînd erai şi la Ora 7, şi la Te uiţi şi cîştigi...

Andi Moisescu: Da, făceam şi Ora 7, şi Te uiţi şi cîştigi, şi Dăruieşti şi cîştigi. Apăream şi dimineaţa şi seara şi sîmbăta şi în timpul săptămînii... Apoi a venit momentul în care a trebuit să închidem proiectul Te uiţi şi cîştigi. Se epuizaseră toate ideile. Iar pentru mine anul trecut n-a apărut nici o altă oportunitate. Am avut tot soiul de propuneri, dar n-au fost bani ca să concretizăm vreunul din proiecte. Lumea m-a tot întrebat: „Ce ai făcut, ai greşit cu ceva, te-au pedepsit?“... Nu. 2000 a fost un an foarte dificil din punctul de vedere al banilor care s-au rulat în publicitate... Iar în toamnă am avut contractul cu Kraft Foods România.

ELLE: Cum te-ai simţit în postura de companion al Mihaelei Rădulescu?

A.M.: Eee, în postura de companion al Mihaelei e foarte plăcut, n-ai de ce să te simţi rău, dimpotrivă. Mie cel puţin mi-a făcut întotdeauna mare plăcere. Ea e un om admirabil. O ştiu pe Mihaela dinainte să fie la Pro Tv şi o ştiu întîi ca om şi după aia ca om de televiziune. Şi ca om de televiziune este la fel ca şi om, mă gîndesc eu. Noi ne-am înţeles întotdeauna fără să ne vorbim absolut deloc înainte. Mulţi mă întrebau: „Tu mai vorbeşti cu Mihaela, te mai întîlneşti cu ea în timpul săptămînii, că după cum vedem noi la televizor parcă aţi mai ieşi la o cafea.“ Deci nu numai că nu vorbim în timpul săptămînii, cred că eu şi Mihaela am vorbit la telefon în ultimul an de două ori. Şi atunci fiindcă aveam o treabă, nu de altceva.

ELLE: Şi totuşi umblă tot soiul de vorbe pe seama ta şi a Mihaelei... Ce spune prietena ta, Mirela, despre zvonurile astea?

A.M.: Mirela e o fată foarte deşteaptă şi ştie cum stau lucrurile în realitate. Sigur că i-au spus şi ei diverse cunoştinţe: „Mă, tu crezi că ăsta nu...“ Ea însă ştie că nu s-ar pune problema de aşa ceva.

ELLE: Şi nici tu nu te-ai lăsat ispitit de cea mai dorită femeie din România...

A.M.: Nu, îţi dai seama...

ELLE: Înţeleg că relaţia cu prietena ta e destul de serioasă. De cînd sînteţi împreună?

A.M.: Am împlinit trei ani pe 14 februarie.

ELLE: E mult, e puţin?

A.M.: E normal. Aşa s-a întîmplat să fie. Eu nu mi-am propus nimic...

ELLE: Bine, bănuiesc că nu-ţi fixezi un dead-line într-o relaţie...

A.M.: Da, nu se pot da termene. Eu sînt un om care ia lucrurile aşa cum sînt. Cînd am început relaţia cu Mirela, am făcut-o fiindcă eram foarte atras de ea. Şi sînt în continuare – fiindcă la mine asta contează foarte mult într-o relaţie.

ELLE: Adică fata trebuie să fie frumoasă, să arate bine...

A.M.: Bineînţeles. E foarte important pentru mine să fiu foarte atras şi fizic de o femeie ca să existe o relaţie. Şi, în cazul nostru, atracţia există. A existat din plin, din prima clipă, şi mai există şi azi.

ELLE: E Mirela femeia care ţi-ar putea deveni soţie?

A.M.: Ea, fără doar şi poate, este un om extraordinar. Mă îndoiesc că ar mai exista prea multe persoane de sex feminin de calitatea ei – spun asta gîndindu-mă la ce văd în jurul meu. În ceea ce priveşte căsătoria, eu niciodată nu mi-am propus lucrurile astea, să zic: „Am 28 de ani, fac 29 anu’ ăsta, poate e cazul să mă însor. Ia să văd, e ea femeia care-mi trebuie sau nu...“ Eu aştept să-mi vină chestia asta de undeva din interior. În momentul în care-mi voi spune „Ea e!“, atunci voi fi sigur că aşa e şi mă voi căsători. Deocamdată sînt foarte concentrat pe tot ceea ce ţine de cariera mea şi poate că n-am apucat să mă gîndesc foarte bine la căsătorie, la familie...

ELLE: Căsnicia e unul din acele lucruri la care preferi să nu te gîndeşti?

A.M.: Nu, căsnicia este un lucru la care eu mă gîndesc foarte serios. Provin dintr-o familie cu o mamă admirabilă, căreia ar trebui probabil să i se ridice o statuie, şi cu un tată mai puţin admirabil, care a uitat că tată nu înseamnă doar să iei o femeie de nevastă şi să aduci pe lume un copil, înseamnă să te mai şi ocupi de copilul ăla. Pe tata nu l-am mai văzut de cînd aveam cinci ani şi nici nu am mai vorbit cu el de atunci. Tocmai pentru că am trăit această experienţă – din care n-am avut nimic de pierdut, ţi-o spun sincer – nu vreau ca ea să se repete în cadrul familiei mele viitoare. Şi atunci o să mă căsătoresc cînd voi fi absolut convins că va fi o dată pentru totdeauna. E un lucru foarte serios şi caut un om cu foarte multă înţelegere, pentru că în momentul în care munceşti şi sîmbăta şi duminica, îţi neglijezi partenerul, chiar fără să vrei.

ELLE: Mirela ţi-a reproşat vreodată că o neglijezi?

A.M.: Nu, ea înţelege foarte bine lucrurile astea. Şi ea munceşte foarte mult, dar are un program foarte organizat, în timp ce la mine pot apărea filmări, angajamente neaşteptate, care se pot produce vineri seara, sîmbăta sau duminica. Îmi dau seama că uneori ei i-ar fi drag să ieşim undeva şi nu poate din cauza mea. Pe de altă parte, nici mie nu-mi vine să-mi reproşez prea multe, că nu m-a obligat nimeni să fac meseria asta. Eu mi-am ales-o şi o fac cu multă plăcere, nu simt că muncesc.

ELLE: E adevărat că ţi-ai început cariera în presă ca vînzător de ziare?

A.M.: Da. Eram în clasa a 11-a, în 1990, şi venea vara şi îmi trebuiau bani ca să plec la mare. Maică-mea nu avea de unde să-mi dea, bunicii nici atît. Şi atunci un coleg de clasă mi-a zis că a auzit el că putem vinde ziare. Bun, excepţional, asta facem. Şi ne-am dus la Expres, am luat prima mie de ziare şi hai pe autobuz cu ele, la Piaţa Unirii, la metrou. Punem ziarele jos, să trecem la treabă. Cine ne băga pe noi în seamă, doi golani de clasa a 11-a care vindeau ziare? Şi atunci am descoperit publicitatea. Ne-am dat seama că, dacă strigăm cîteva titluri din ziarul ăla, lumea devine interesată. Şi am început să facem revista presei. „Cutremur în Bulgaria, poate vine şi în România“, scria în ziar. „Cutremur în România în viitorul apropiat“, strigam noi.

ELLE: Uite că ţi-ai făcut şi voce pentru radio.

A.M.: Eu cred că vocea mi-a dat-o mama. Dar anunţul pentru postul de DJ la Radio Uni Plus l-am auzit vînzînd ziare. Şi m-am dus la concurs şi am fost selectat. Am lucrat la Uni Plus pînă în '91, în vară. La un moment dat i-am cunoscut pe cei de la Nova Radio . Şi cînd ei au plecat de la Nova şi l-au cunoscut pe Adrian Sârbu, i-au spus şi de mine. „Aduceţi-l să-l văd“, a zis Sârbu. Eram la Costineşti, mi-aduc şi acum aminte, şi Sârbu n-avea nici un fir de păr alb, nici în cap, nici în barbă. „Ia zi, mă, al cui eşti tu?“, m-a întrebat. „Eşti băiatul lui Moisescu?“ El credea că sînt băiatul lui Valeriu Moisescu, regizorul. Întîmplător şi taică-meu e tot regizor, dar nu e Valeriu. Dar la întrebarea „Eşti băiatul lui Moisescu?“ ce era să răspund? „Da. Sînt.“ „Şi ce ştii să faci?“ „Păi, ştiu să pun muzică.“„Ce muzică ştii? De Jimi Hendrix ai auzit?“ „Am auzit.“ „Ia zi două piese.“ Am zis două piese... „Bine, mă, lucrezi de mîine. Vrei ceva de băut?“ „Eu? Nu...“„Du-te, mă, ia-ţi de la frigider, că eşti omul nostru de-acum...“ Aşa l-am cunoscut pe Adrian Sârbu.

ELLE: Cît de dificilă a fost trecerea de la radio la televiziune?

A.M.: Cînd am început să fac Ora 7, în primele trei luni a fost dezastru. Era o meserie total nouă, pe care nu ştiam de unde să o apuc. Veneam dintr-un spaţiu în care nu se vedea nimic, într-unul în care se vedea totul şi am devenit brusc complexat. „Ce se vede? Mi se vede nasul strîmb, se vede că nu ştiu ce să fac cu mîinile?“ Deja nu mă mai gîndeam ce trebuie să spun, mă uitam după monitoare, eram foarte stresat de imagine. La un moment dat m-am şi dus la Adrian Sârbu şi i-am zis să mă lase să mă întorc în radio, dar n-a vrut. Şi pînă la urmă lucrurile au început să se lege.

ELLE: Şi cu noua ta emisiune cum te descurci? Că şi publicitatea e ceva nou pentru tine, zic eu.

A.M.: Da, e ceva nou pentru mine. Dar ideea nu e nouă, n-o să spunem niciodată că sîntem originali, fiindcă n-avem cum să fim. Original e unul singur, Ăl de sus. În rest, toţi învîrtim nişte idei. Emisiunea, în mare, îşi propune să descopere cultura publicităţii din România şi să o apropie de cea care există în Occident. Cu alte cuvinte, să încercăm să ne şi folosim de publicitate, nu numai să ne enervăm că ne întrerupe filmul sau talk-show-ul.

ELLE: Ai face altceva în afară de radio şi TV?

A.M.: Aş lucra în publicitate, în partea de creaţie. Ce-aş mai face? Aş mai putea să mă dau cu maşina, să plimb cîinii... Sau aş putea preda matematică. Asta-i pregătirea mea, că doar am terminat Facultatea de Matematică.

ELLE: Andi, mi-a făcut plăcere să stăm de vorbă. Îţi mulţumesc.

A.M.: Eu îţi mulţumesc. Că, vorba lui Florin Călinescu, eram cam nevorbit...

Notă: Interviul a fost preluat din revista Elle.