Trecătoare între cele două state - Toate drumurile urcă la Ierusalim

Anii petrecuţi în cetatea situată în vârf de munte, la 857 de metri deasupra nivelului mării, mi-au confirmat truismul că Ierusalimul este un oraş ca nici unul pe pământ.


Cu acest statut de unicat pe care şi-l revendică din suma avatarurilor istorice, a contrastelor, patimilor şi ambiţiilor stârnite, Ierusalimul rămâne un centru al lumii.

Şi dacă miile de drumuri au dus, de-a lungul timpului, şi vor duce oamenii la Roma, alte mii şi mii de drumuri îi vor duce şi urca mereu şi la Ierusalim, în centrul spiritual al celor trei mari religii monoteiste. Nu numai omniprezenţa constantă şi ferventă a credincioşilor evrei, creştini şi islamici din oraş face din Ierusalim cel mai religios dintre oraşele omenirii, dar şi modul în care o bună parte din locuitorii lui, în primul rând, şi apoi, mulţi dintre cei pentru care venirea la Ierusalim reprezintă călătoria vieţii, îşi trăiesc aici spiritualitatea.


Pretutindeni în lume, viaţa credincioşilor se desfăşoară în funcţie de calendarul marilor sărbători, dar la Ierusalim aproape în fiecare zi e o sărbătoare pentru unii sau alţii dintre rezidenţi ori pentru creştinii care îl vizitează, fie ei pelerini, fie doar turişti care intră în modul de-a fiinţa al oraşului.

Din punctul acesta de vedere, m-am simţit la Ierusalim într-un fel foarte aproape de atmosfera lumii rurale de-acasă, de satele din România, acolo unde se păstrează încă vii tradiţiile şi obiceiul mersului la biserică în haine frumoase, curate, de duminică.

Mi-a plăcut în fiecare sâmbătă să-mi văd prietenii, evrei religioşi americani care au făcut Aliya în Israel, îmbrăcaţi în vestimentele tradiţionale mergând să se roage cu toată familia la sinagogă. Pe strada, transformată într-o alee cu sens unic, se scurg către şi dinspre sinagogă, la ore exacte, zeci de familii şi sute de copii încolonaţi şi cuminţi, sobri şi pătrunşi de importanţa celei mai însemnate zile a săptămânii, de la ale cărei reguli nu se abat de mii de ani. Shabat Shalom!

Şi ce frumoase sunt mesele de Shabat, unde ritualul rugăciunilor, obiceiurilor, mâncărurilor şi al Kiduşului se păstrează cu sfinţenie şi se transmite copiilor, cât de mici, pentru a fi dus mai departe!

Voi purta în suflet şi când voi pleca de aici frumoasa rugăciune - un elogiu femeii - care se spune la început de masă, binecuvântarea pâinii, ospitalitatea şi atmosfera de bucurie, împărtăşită fiecărui oaspete. O permanenţă pentru aceste mese solemne.

Şi mă voi gândi la prietenii noştri evrei în fiecare an de Pesah şi când comemorează şi se roagă fără încetare de Iom Kippur. Atunci când liniştea totală se aşterne peste oraşul încremenit de durere şi nimeni nu circulă cu maşinile pe stradă, când nu se deschid televizoarele şi când se posteşte negru 25 de ore în Ziua Ispăşirii, care se închide cu faimoasa rugăciune L'Shana Haba'ah B'Yerushalayim - La anul, la Ierusalim...


În Ierusalimul de Est şi, fireşte, în Ramallah şi în Palestina, ziua credincioşilor islamici e definită şi împărţită de cele 5 mari rugăciuni, pe care le performează oriunde s-ar afla în acel moment, atunci când nu se duc să se roage în moschei, chemaţi de muezin. Pe stradă, în magazine, în restaurante, pretutindeni, musulmanii îşi aştern covoarele de rugăciune îndreptate spre Mecca şi atunci timpul şi forfota mulţimii se opresc pentru câteva minute.
În timpul marilor sărbători islamice, aşa cum sunt Ramadanul sau Eid-ul, atmosfera e alta. E post negru în timpul zilei, pe întreaga perioadă a Ramadanului, o lună lungă şi fierbinte, în care cele mai multe magazine alimentare şi restaurantele sunt închise în timpul zilei, iar credincioşii se abţin nu numai de la mâncare, dar şi de la a bea apă. Serile, după apusul soarelui, sunt însă o feerie de sărbătoare, de veselie, de ospeţe culinare în fiecare casă, în jurul meselor tradiţionale de Iftar ori în banchetele publice de Eid, când familiile sărbătoresc terminarea postului şi îşi oferă daruri. Şi ce spectacol extraordinar poate să fie! Culinar în primul rând, pentru că zeci de feluri de mâncare sunt pregătite în fiecare zi, proaspete şi calde. Nu poţi decât să te înfrupţi din varietatea bucatelor şi dulciurilor tradiţionale gătite de palestinieni doar de Ramadan, învăluit în miresme inconfundabile de cafea cu cardamon şi fum parfumat de narghilea. Iei parte astfel la bucuria întâlnirilor nocturne şi a belşugului de pe masă şi din casele în care eşti întâmpinat cu o ospitalitate pe care ţi-e dat s-o vezi mai mult acasă, la români! Ramadan kareem!

Am avut în aceşti ani şi bucuria de-a asista la slujbele de Crăciun şi Paşte ţinute în Biserica Nativităţii din Bethlehem şi în Biserica Sfântului Mormânt din Oraşul Vechi al Ierusalimului, împreună cu credincioşii creştini de pretutindeni, fie ei catolici, luterani, ortodocşi de rit nou sau vechi, copţi sau armeni. Cum aş putea uita vreodată patosul miilor de creştini uniţi în Ajun la Bethlehem în faţa miracolului naşterii Mântuitorului, apoi retrăind patimile şi sfâşierea Lui pe drumul Crucii în Vinerea Mare, din grădina Ghetsimani până pe Dealul Golgotei şi sfârşind prin a anunţa triumfător în toate limbile, în timp ce se răspândeşte lumina sfântă aprinsă în mormântul Lui, Hristos a înviat!

În Ierusalim se trăieşte şi se respiră religios.

În vremuri normale, grupurile de pelerini creştini din toată lumea, coordonate de preoţi care-şi fac loc cu crucea în mână pe Via Dolorosa, se intersectează, pe aleile strâmte şi pe scările de piatră ale cetăţii, cu evreii ultrareligioşi care îşi poartă sulurile din Tora către Zidul Plângerii, şi cu arabii care recită versete din Coran în timp ce-şi joacă în degete mărgelele de rugăciune. Este spectacolul zilnic al fervorii religioase în Oraşul Vechi, la care asistă şi rezidenţii seculari ai Ierusalimului precum şi sutele de mii de turişti laici care iau la rândul lor cu asalt Ierusalimul, fotografiind non-stop tot ce le iese în cale.

În preumblările mele din anii aceştia prin Israel şi Palestina, nu am întâmpinat probleme aflându-mă de una singură nici în cartiere preponderent religioase din Ierusalimul de Vest, precum Mea Shearim, Romema ori Ramot, nici în cartierele arabe din Ierusalimul de Est ori pe străzile şi pieţele din Ramallah sau Bethlehem, unde constatam câteodată că eram singura femeie îmbrăcată occidental, într-o mulţime de femei cu peruci ori hijab, adepte ale codului modestiei vestimentare în religiile iudaică ori islamică. Şi, chiar dacă m-am simţit singulară şi uneori privită cu curiozitate, nu am fost stânjenită niciodată de comentarii ori de alte incidente, de care fusesem prevenită că s-au întâmplat sau că ar putea avea oricând loc.

Cu toate acestea, episoade violente se petrec în continuare, cu participarea stridentă a unor extremişti agitatori, pe fondul numeroaselor conflicte existente. Se alimentează astfel fanatismele, abuzurile, intoleranţa şi se adaugă riscuri şi piedici în calea unui real dialog intercultural, interetnic şi religios.

Credincioşii autentici, în marea lor majoritate, se respectă reciproc în Ţara Sfântă, ţinând cont de obiceiurile, simbolistica şi calendarul religiilor care se adună în răspântia din Oraşul Păcii, acolo unde spiritele eliberate de oprelişti şi prejudecăţi urcă spre cer.