Iaaar? OK, vin. În parc nu era. Nici domnul cu îngheţată n-o văzuse. Am sunat la poliţie. Am pus pe Facebook poza ei cu locurile unde fuge de obicei. În 10 minute m-a sunat un necunoscut. Vai, n-am ştiut, îmi pare rău, avea şi bani la ea, m-a asigurat că are voie. E încă aici, da, vă rog să nu o certaţi prea tare când veniţi, am tatuat-o. M-a buşit plânsul. Bunica devenise copilul care acum avea nevoie de mine. În ziua aia am mutat-o la mine, dar după ce mi-am făcut şi eu un tatuaj ca al ei. Un far.
