Manole, Manole, mi-am dorit să construim ceva frumos împreună, nu să-ţi zideşti fricile tale prin mine. Ah, erai prea tânăr, iar eu nu aveam nicio vină că ţie-ţi fugeau ochii şi odată cu ei şi sufletul. Îţi dispăruse demult sentimentul de evlavie. Părinţii tăi, oricum, nu te voiau călugăr. La ce ţi-o fi trebuit să faci din mine o mânăstire, când ştii prea bine că şi mânăstirile nu sunt decât tot atâtea temeri care mai devreme sau mai târziu se vor prăbuşi. Aici nimic nu trece testul timpului.
