Uniunea Scriitorilor de Luni

Au trecut şi alegerile de la Uniunea Scriitorilor. Presa îşi poate lua în sfîrşit vacanţă de la acest subiect, pe care l-a prins din zbor şi n-a fost departe de a-l arunca în aer, tratîndu-l minereşte, "cozmetic", în cel mai nediferenţiat-suportericesc şi mai neavenit-galeristic mod cu putinţă, nefăcînd decît, o dată în plus, să rateze repetat, cotidian, obstinat, adevăratele mize ale evenimentului şi comportîndu-se, de fapt, ca pur organ de presiune. Presă  presiune? "Şase, vin presarii!" - dar aşa li se spune gaborilor, miliţieni sau poliţişti, în argoul pegrei.

Nicolae Manolescu, cîştigătorul ("din primul tur", cum relata Mediafax, dar, să nu uităm, şi din a doua încercare), n-a ezitat, cu binecunoscuta-i ironie muşcătoare renăscută (şi de care, ca ton, este atîta nevoie în comunicarea publică, la noi mai mult răstită sau şuierată), să taxeze presa pentru tam-tam-ul pe care l-a iscat, ridicînd mai mult praful de pe tobă decît reuşind să imprime vreun ritm al informaţiei. Iată, a spus criticul-preşedinte, scriitorii pot ajunge pe prima pagină a ziarelor, haideţi să profităm de ocazia creată împotriva noastră şi să revenim cît mai des acolo, dar ca voce distinctă a societăţii civile, imprimînd, tocmai, altă tonalitate spiritului public, care cam "duh"-neşte.

Trebuie să reamintesc, să atrag atenţia asupra unui lucru. Nicolae Manolescu nu a mai fost şef (să zicem aşa) peste scriitori, mai precis al unor scriitori, de pe vremea cînd a condus (coordonat, spuneţi cum vreţi) Cenaclul de Luni, între 1977 şi 1983. În acea perioadă, literatura română s-a primenit, şi ce a început atunci nu s-a încheiat încă, literatura română trăieşte şi azi în "epistema" sau "paradigma" instaurată în acea perioadă.

Spre deosebire de spaimele, de fobia aproape iliesciană ("Măi, animalelor!") a lui Eugen Uricaru, fostul preşedinte ne-critic al Uniunii Scriitorilor, faţă de scriitorii tineri, fenomen care, în paralel cu modul foarte lax, pur "demografic", de primire de noi membri USR, era cît pe ce să provoace o adevărată mutaţie genetică degenerativă în specia scriitoricească, sper că N. Manolescu va şti, îşi va aminti cum trebuie să se lucreze, să se procedeze cu tinerii. Şi atunci, deviată de la mersul ei normal, poate că "breasla" noastră îşi va regăsi tradiţia organică de evoluţie. Neo-conservatorismul lui Nicolae Manolescu este vechi şi, cred, autentic, şi poate impune diferenţa şi adevărata lege naturală de selecţie a valorilor, echilibrînd foamea parveniţilor, brutalitatea "recenţilor", readucînd spiritul literar românesc la cîrmă, acolo unde el a fost înlocuit, de unde s-a lăsat prea uşor, demisionar pe de-o parte, complice pe de alta, înlocuit de un spirit fals filosofic, ciocoiesc (ciocoii minţii n-au cum să fie boieri, sunt tocmai înlocuitorii şi simulatorii acestora) bazat pe resentiment şi ranchiună. Bătălia continuă. Adică sper să fie corect relansată.

Nicolae Manolescu poate fi un astfel de manager al spiritului public al vremurilor. A dovedit-o şi prin discursul-"program" ţinut la Conferinţa Scriitorilor, judecat de unii prea molcom, dar care nu a făcut, de fapt, decît să demonstreze cum se pot lega, discursiv, firele rupte sau, cel puţin, întinse la maximum.

Nu-mi permit, ca fost învăţăcel ce i-am rămas, să-i dau sfaturi profesorului Manolescu. Pentru moment, s-a dovedit un bun comunicator şi mediator. Tocmai de aceea îi şi urez să poată să nu cedeze influenţelor nici unui grup de presiune, oricît de "prestigios", din interiorul şi din afara Uniunii Scriitorilor, să nu-şi politizeze şi să nu-şi ideologizeze nici măcar "literar" opţiunile (a fost, să nu uităm, fruntaş liberal!) şi să nu-şi dea concursul la supracompactizarea monoliţilor, a plăcilor (scleroză în plăci!) de putere din cîmpul culturii. Să rămînă, ca preşedinte al Uniunii, acelaşi om al dialogului care am văzut că n-a încetat a fi.

Repet: îi urez să readucă la putere, în spaţiul public românesc, spiritul natural literar, în contra celui fals, abuziv, abuzat "filosofic". Spirit citadin înnăscut, îi urez lui Nicolae Manolescu să reurbanizeze cetatea literară, să filtreze izvoarele pretins pure şi supraalpine aducătoare de aluviuni şi provocatoare de viituri (în locul viitorului, viitura!) şi, împotriva diferitelor monarhisme şi baronisme de grup, să reinstaureze Republica Literelor, cu adevăraţii ei boieri. Să fie din nou Luni! Să înceapă, din nou, săptămîna creaţiei.

Succes, Domnule Profesor!