Mulţi consideră că nici nu merită să te ocupi de explorarea familiei tale dacă nu faci parte dintr-un neam cu trecut glorios, dacă numele din arborele tău genealogic nu pot fi asociate unor străzi, statui sau intersecţii. Adică, socotesc ei, ce rost are să-ţi pierzi vremea cu chestii din astea dacă te cheamă Popescu. Doamne, cât greşesc! Există Popeşti şi Popeşti. Adineauri vorbeam cu o femeie, aromâncă după tată şi nemţoaică, italiancă şi româncă după mamă. Ia să pui toate astea pe hârtie şi să vezi ce ghiveci. Şi apoi, nu-mi dau seama, dacă ai copil, cum de nu-ţi vine să-i pregăteşti o conservă cu memorie de familie, când ajunge la vârsta înţelegerii să-i dai arborele genealogic şi să-i zici, uite, mă, cine eşti! Eu, de pildă, scriu această carte pentru nepoata mea Ana care nu are răbdare să ne asculte acum, dar o să treacă timpul şi, când copiii ei o vor întreba noi cine suntem, să aibă de unde le citi. Mi-e milă de omul care trăieşte numai în prezent. Închipuie-ţi cum ar fi dacă ai privi cu ochii numai înainte, cum ar fi să se întâmple ceva şi să nu mai poţi să tragi cu coada ochiului, să arunci o privire peste umăr sau de jur împrejur?!
De altfel, merită să explorezi istoriile din orice familie pentru că
există mulţi oameni deosebiţi şi între cei care nu se remarcă în mod
vizibil sau durabil. Aşa a fost bunicul Spiru. Frumos în primul rând. Te
uiţi la poze şi nu îţi vine să crezi că ochii lui verzi puteau fi aşa de
verzi, pielea atât de albă, părul atât de negru şi aşa mai departe. Dacă
reuşeşti să-ţi închipui un marinar care n-a băut niciodată, acela a fost
el! Nu înjura, nu pescuia în ape tulburi, micile găinării pe care le
practicau căpitanii de vapor, furtişaguri, contrabandă, îi întorceau
stomacul pe dos. Mama nu l-a văzut nici râzând, nici glumind. Într-o poză
unde se află între fraţii lui surâde. Mă gândesc că surâsul îşi pierde
preţul sub ochii noştri. Astăzi Gioconda şi-ar arăta toţi dinţii şi ar
spune uauuu.
Ţin pe masă ultimele două brevete de marinar ale lui Spiru. Cel din 1936 este bilingv, eliberat de Consulatul Regatului Greciei din Brăila. Citeşti acolo în greceşte şi franţuzeşte că bunicul are dreptul să fie căpitan clasa întâia. Hârtia se pliază frumos şi intră în nişte coperţi negre. Seamănă cu un carnet. Al doilea brevet, din 1938, arată ca o diplomă. Sus scrie, Ministerul Aerului şi Marinei. Direcţia Marinei Comerciale. În franceză şi română de data aceasta, se spune că Patrichios Spiridon poate fi căpitan fluvial comercial. Pe dosul brevetului, fotografia bunicului, date de stare civilă din care aflu că s-a născut pe 8 martie 1880, adică în aceeaşi zi cu fiica lui Angela, mama mea, din tată Dimitrie şi mamă Anghelina. Există şi un jurământ care începe cu jur în numele lui Dumnezeu şi mă leg pe onoare şi conştiinţă şi se termină cu jur credinţă M.S.Regelui şi Dinastiei Sale, aşa să-mi ajute Dumnezeu! Mă întreb când se vor fi pierdut brevetele pe care le-a avut înainte? Bietul bunic, a venit din insula Chefalonia ca să moară la Brăila. Şi câţi ca el... Cred că trebuie spus că la Brăila grecii veneau de peste tot. Unii veneau ca să aibă de unde să plece, dar alţii, foarte mulţi, se lipeau de loc. Domnule, şi a fost un vânzol şi un du-te vino până prin anii cincizeci, când groaza de comunism i-a trimis pe greci acasă, la patrida.
