Jurnal 1

Mă fac eu în formulele de început de pagină-n jurnal.
Mă simt ca o sită de la chiuveta din bucătărie. Plină toată de mâncăruri mâzgoase, firimituri, tăieţei, sos, ceapă, ulei, zeamă, zarzavat. O vomă în care bagi mâna, că na, trebuie.

Mi-am promis de când am început jurnalul ăsta că n-o să scriu ca Regina Maria sau, habar n-am, ca Cella Serghi. N-am nimic cu femeile astea, sunt minunate uau ce super. Dar pur şi simplu nu cred că simt la intensitatea aia.

Deci, cum ziceam, sita chiuvetei din bucătărie. S-ar putea întreba de ce, răspunsul e ăsta: Sunt aşa, plină de toate şi nimeni nu mă ajută să mă curăţ. Sunt o sită până la urmă. (ce metamorfoză idioată)
Dacă mai continui aşa o să ajung să reproduc nebunia lui Kafka în sufrageria mea limitată schimbând gândacul cu ţânţarii ăştia mutanţi. Problema cea mai mare din ziua asta distrusă de 3 aprilie e că dacă iar uit de mine, am pus-o. Nici nu mai ştiu să comunic. Nici nu mai vreau. Ieri am luat 3 tramvaie greşite pentru că mi s-a închis telefonul şi nu am mai întrebat pe nimeni nimic. Ce să le zic? "Scuze, ăsta e tramvaiul care duce la...?" Penibil. Aşa că 2 ore jumate m-am plimbat în partea total opusă a oraşului. Uau, ce frumos! Nu? Ieşi la un date cu tine ca să te accepţi, să te iubeşti. Pffff, dacă nu te iubeşti tu cum să o facă altcineva?

Numai nimicuri, voiam doar să ajung acasă.

În fine, în mirobolanta mea aventură de 2 ore jumate am ascultat discuţii în tramvai, că na, 0% baterie. De vreo 3 ori am auzit oameni vorbind, în rest... "stau singur în cavou" cam ăsta era vibe-ul. Şi ceva din mine urla să fac o glumă, să mă clovnăresc pe acolo, să rup masca şi să fac afirmaţii. N-am făcut nimic, niciodată nu fac nimic.

Niciodată nu fac nimic.
Am ajuns într-un târziu acasă, 21:55 (huh) şi am mâncat îngheţată.