Numele? Nu am unul. A, eşti un nedorit. Da. Angel îţi vor spune părinţii. Angel, intră în camera 30. Ce e acolo? Vei înţelege. În mijlocul camerei erau viitorii lui părinţi care stăteau spate în spate şi îi repetau numele. Restul spaţiului părea plin cu manechine. A conştientizat că era el, de la zigot şi până la ultimul fir de ţărână. Peste zeci de ani, pe patul de moarte, a descoperit prima amintire. Era vară şi a căzut de pe bicicletă, lovindu-se la genunchi. De nicăieri a apărut mama lui şi durerea a dispărut.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2021, grupul are 5.600 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).