Jet lag. Chipul moacelor mele

claviculele ei
onirice şi lirice
sculptate corintic şi grele
au născut nimbul aripilor mele
bătând fără acustică
prematur
înfăşurat în coconul
de iederă faustică
care îngreuna zborul
şi explica totul
deleatur
fiinţa mea avea un jet lag ciudat
zborul zilelor era deopotrivă
sacadat şi lin
eu îl aşteptam stoic şi senin
cum aştepţi un program de spălat
cum faci când pui frunze la presat
înnodând deznodământ şi chin
şi fericire din plin cu tot
ce nu s-a înnodat
viaţa începe acolo unde
globul disco se stinge
şi muzica nu se mai aude
dincolo de uşa pe care scrie împinge
acolo unde
hainele bune
de duminică de biserică
cad lângă pat
acolo unde
încolăcite în strânsoarea mâinii
pe o sfoară groasă de nisip împletit
două vieţi stau întinse
la uscat


toate moacele din lume sunt modelabile
cu palme îngereşti şi dibace
crestez munţi mici pe obrazul tău
mă face
să simt că e totul bine
toate moacele din lume privesc prin mine
cât mi-e de drag să închid ochii
şi să le schimb ochii cu ai tăi
iubire
toate moacele din lume sunt lumină
ochii sunt aceeaşi şi cu capul în jos
strabismul tipului care face cub rubik
îl schimb curios cu privirea unui poştaş
scrisoarea de iubire e livrată aiurea
şi cubul se desface în bucăţele
în vremea asta mă uit în oglindă afară
recunoscându-te în toate moacele mele
ochii albaştri care te-au săgetat
pune-i pe un arcaş
şi-o să ţintească spre inima ta
mai curând decât spre mărul de pe cap
traversez irisul tău de mână cu mine
ţinându-mă bine
ca în semnele alea de circulaţie puse
pe lângă şcoli
dimineaţa târzie constelaţii pereche
se cuibăresc în ochii
pe care-i vezi mereu
când închizi ochii
şi puzzle-ul de moace al zilei
al cărui lunetist mă numesc singur
se răstoarnă pe masa pe care ai mei
taie ceapă şi plâng
lanţul micuţ de munţi crestat
sub pleoapa ta dreaptă
şi lacul natural sărat format
la poalele lui
mă fac să vreau să mă mut la ţară
la un moment dat în viaţa asta
să mă apuc de portrete în ulei
şi să cresc capre
e linişte peste zigomatic şi peste tâmplă
ca atunci când viaţa se întâmplă
la două zile depărtare
de mers de melc de aici
e aceeaşi orbecăială ciudată
după moaca preferată cu palmele întinse
până la capetele spaţiului şi timpului
cu buricele degetelor aşteptând înaripate
căuşul palmei ocrotitoare nimbului
chipul tău dintre toate moacele lumii
în palme aş vrea să-mi rămână
aş sta după tine sub lună
o bună bucată de viaţă
cea mai bună
(*)

 
Foto-montaje de Simina Pitur