Tumoare borderline, o entitate prinsă între cert benign şi franc malign. Moartea o atinsese discret, suficient cât pe incizie să-i crească flori de câmp. Trăise mereu cu senzaţia că nu mai e, că doar trupul se încăpăţânează să o poarte, ca o mamă care nu dă din braţe pruncul fără viaţă. De fapt, era ochiul furtunii perfecte, amestecul ideal între cădere şi zbor, între moarte şi viaţă, un copac care învaţă să se înalţe. Peticul acela de hârtie îi arătase brutal că se urâse suficient cât să-nceapă să se iubească.
