Liberă pe străzi, nebuna oraşului îşi dă foc părului despletit. Mirosul de frunze arse îmi inundă nările. O strig, o amuşin. O simt aproape, dar de pe altă lume. S-a ascuns în numărul meu norocos, în cutele timpului pierdut, în cartea XIII de Tarot, priveşte cu ochi senini apusul într-o pădure dezgolită de frunziş, ţine doi trandafiri în mână, unul îmbobocit, altul înflorit. E frumoasă ca o icoană pictată în peşterile Capadociei. Mă roagă să o las, să nu o mai caut, nu mi-a bătut ceasul, sacul e încă plin de zile.
