Târziu (Pentru Nichita Stănescu)

E prea târziu:
Celula însăşi se destramă,
Nu mai recunosc nici un pact -
Apusul de soare e rânced
Şi răsăritul trucat.
O stea de pradă pândeşte
Clipa lucirii supreme
Pe cerul acid ca un scâncet
Care dizolvă blesteme;

Dar raza se face prăfoasă
Şi vântul o spulberă scurt,
Grămezi de nisip luminos
Se troienesc prin unghere.
E prea târziu:
Seninul de este, e doar un furt,
Când norii etalează
Cereştile viscere

Cu o neruşinare exorcizând iubiri,
Indiferentă sieşi, celula se destramă.
Lumina se usucă de propria ei putere
Asupra universului pustiu,
Când ţipătul e moarte,
Tăcerea e infamă
Şi bezna are rădăcini subţiri
În prea târziu.

(Poezia Târziu a fost scrisă după moartea poetului şi publicată în Album memorial Nichita Stănescu editat de Viaţa Românească, decembrie 1984.)