10.04.2021

Asta e formula: praf de pe mobila în care-ţi ţineai manuscrisele nepublicate, scamă de pe puloverele în care te cuibăreai serile, stropi din parfumul tău preferat Eden, grăsime întărită de pe oalele în care-mi găteai minunăţii, şi la sfârşit o linguriţă rasă din cenuşa câinelui cu care ai venit în America. Am suflat peste poţiune, fiindcă respiraţia mea rămâne parte din tine, va lega bine ingredientele şi va vindeca toţi bolnavii de cancer. Îmi pare rău că nu m-am gândit la asta mai devreme, mami.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2021, grupul are 5.600 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus