Am nevastă rea şi slabă ca băţul cu care mă altoieşte uneori, ca să mă facă vrednic şi avut. Unde e vasul cel mare, se răsteşte. Am cules în el struguri şi l-am lăsat la soare. De ce? Pe vocea ascuţită ca lama rade feliuţe, feliuţe de ocări. Tac şi îi dau să guste: ce-mi place. Ochii verzi ca agurida sclipesc: mai dă-mi, aşa ceva n-am mai văzut. Printre sughiţuri, face planuri: or să ne dea vecinii trei găini la schimb. O trag de ţâţe şi o pup şi altele îi mai fac. O să ne îmbogăţim, iar satul nu va mai fi la fel.
