Sufeream de sindromul maicii Tereza şi aveam impresia că-i de datoria mea s-o schimb. La fiecare icnet mic, la fiecare smiorcăit, mă lăsam pe mine deoparte, lăsam tot şi mă duceam s-o schimb. Era istovitor. O schimbam, o înveleam în energia mea bună şi-i spuneam că totul va fi bine. Apoi lullaby, să adoarmă. Am avut multe nopţi albe. Dar am obosit şi nu sunt maica aceea. Aşa că am inventat scutecul compostabil, din frunze şi pământ reavăn. Eu doar îi pieptăn stelele înainte de culcare. What a wonderful world.
