Prima s-a dus la Rai bunica. Acolo, i s-a părut că e praf pe poliţe, l-a scuturat şi o ploaie cu soare a căzut la mine în creştet când o plângeam pe ascuns. A pus zorele albastre ca ochii Sfântului Petru, le văd când e senin. A agăţat canafi la sobă de crapă îngerii jucându-se cu ei, iar câte unul le mai scapă sub formă de cometă. Bunica stă întoarsă spre răsărit, iar Domnul i se joacă pe faţă cu raze aurii: stai, Doamne, că mă gâdili. Ca să recunoşti Raiul în cer, trebuie să-l fi trăit deja pe pământ în inimă.
